Validare poprire. Sentința nr. 9866/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9866/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 17433/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 9866/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier D. S.
Pe rol, judecarea cauzei Civil privind pe creditor D. G. și pe debitor S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA, terț poprit A. D. D. AFPM C. TREZORERIA MUNICIPIULUI C., având ca obiect - validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.P. E. pentru creditor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele;
- prin compartimentul registratură s-a depus dosarul de executare nr. 120/E/2012 al B. T. N. Terpovici.
În conformitate cu prevederile art. 159 alin. 4 coroborate cu prevederile cu art. 21 alin. 1 si art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 pct. 1 si art. 5 Cod procedura civila, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Constatând îndeplinite condițiile primei zi de înfățișare, în temeiul art. 134 C.p.civ., nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probatorii.
Av. P. E. pentru creditor solicită în dovedirea cererii proba cu înscrisuri, care au fost depuse la dosar .
Apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 167 C.p.c. încuviințează pentru creditor proba cu înscrisuri.
Av. P. E. pentru creditor învederează că nu mai are alte cereri de formulat .
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat ,instanța declară potrivit art.150 C.p.civilă, închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Av. P. E. pentru creditor solicită admiterea cererii, validarea popririi înființată asupra contului debitorului prin înștiințarea de poprire creanță nr. 120/E/2012 din data de 22.01.2013, emisă de B. T.-N. și Terpovici pentru acoperirea sumei de 64.665,27 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pe perioada 22.04._10, fără cheltuieli de judecată .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 24.05.2013 creditorul D. G. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul S. C. Municipal Filantropia și terțul poprit D. AFPM C. Trezoreria Municipiului C., validarea popririi înființate asupra contului debitorului prin înștiințarea de poprire creanță nr. 120 /E/2012 emisă de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. N. și Terpovici pentru acoperirea sumei de 64.665,27 lei la dispoziția creditorului în contul transmis de executorul judecătoresc respectiv Libra Internet Bank C..
Motivând în fapt acțiunea, creditorul a arătat că debitorul S. C. Municipal Filantropia C. a fost obligat către creditor la plata drepturilor bănești și cheltuieli de judecată conform titlului executoriu-decizia nr. 1248/02.02.2012 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ la care s-au adăugat cheltuielile de executare stabilite conform procesului verbal din 18.07.2012 emis de B. T. N. și Terpovici, creanța totală fiind de 64. 665, 27 lei.
Pentru acesta sumă executorul judecătoresc a emis adresa de înființare de poprire creanță nr. 120 /E/2012 din data de 22.01.2013.
Prin adresa nr._/05.02.2013 comunicată în copie creditorului la data de 06.05.2013 de către executorul judecătoresc, terțul poprit a refuzat înființarea popririi, motivând faptul că debitorul are mai mulți creditori și în consecință creanța se va executa în ordinea înregistrării la terțul poprit a cererilor de înființare poprire.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 460 C.pr.civ.
Solicită instanței să ceară executorului judecătoresc dosarul de executare nr. 120/E/2012 al B. T. N. și Terpovici.
S-a depus: adresa către . M. Padeanu nr. 38/16.05.2013 către B. T. N. și Trepovici ; adresa de răspuns a B. T. N. și Trepovici; adresa Trezoreriei C. către B. T. N. și Terpovici nr._/05.02.2013, adresa de înființare a popririi emisă de B. T. N. și Trepovici la 22.01.2013.
La solicitarea instanței, B. T. N. și Terpovici B. a comunicat, în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr. 120/E/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin decizia nr. 1248 din 02,02,2012 a Curtea de Apel C., irevocabilă și învestită cu formulă executorie, debitorul S. C. Municipal Filantropia C. a fost obligat să plătească creditorului D. G. drepturile bănești cuvenite pe perioada 22.04._10, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1300 lei.
La cererea creditorului a început executarea silită a titlului executoriu, fiind înaintată în acest sens către terțul poprit Administrația Finanțelor Publice C.- Trezoreria Municipiului C. adresa nr. 120/E/2012 din data de 22.01.2013, emisă de B. T. - N. și Terpovici, prin care a solicitat terțului poprit să înființeze poprire asupra conturilor debitorului pentru acoperirea sumei de 64.665,27 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pe perioada 22.04._10 și cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuieli de executare stabilite prin proces verbal.
Terțul poprit, însă, nu s-a conformat, astfel cum rezultă din adresa nr._ din 05.02.2013 (fila 39 din dosarul de executare), trecând mai mult de 15 zile de la data scadenței sumelor cuvenite debitorului (conform art. 456 Cod procedură civilă).
Potrivit art. 456 Cod procedură civilă, ,,În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1;
b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului."
Având în vedere scopul executării silite prevăzut de art. 3711 Cod procedură civilă, refuzul terțului poprit de a înființa poprirea la cererea executorului judecătoresc este nejustificat, în condițiile în care reclamantul beneficiază de un drept de creanță stabilit irevocabil prin titlul executoriu menționat mai sus.
În cazul refuzului terțului poprit de a înființa poprirea, art. 460 alin.1 Cod procedură civilă prevede posibilitatea creditorului, debitorului sau organului de executare, ca, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, să sesizeze instanța de executare, în vederea validării popririi. A.. 2 prevede că dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. ,,Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu."
Pentru aceste motive, în temeiul art. 460 Cod procedură civilă, va admite cererea creditorului și va valida poprirea înființată prin adresa nr. 120/E/2012 din data de 22.01.2013, emisă de B. T. - N. și Terpovici în mâinile terțului poprit Administrația Finanțelor Publice C. - Trezoreria Municipiului C., până la concurența sumei de 64.665,27 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pe perioada 22.04._10, cheltuieli de judecată acordate prin decizia nr. 1248 din 02.02.2012 a Curții de Apel C., precum și cheltuieli de executare, ce vor fi consemnate pe numele creditorului, la dispoziția și pe seama B. T.-N. și Terpovici, obligând, totodată, terțul poprit să plătească creditorului suma de 64.665,27 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditorul D. G., cu domiciliul în C., ..7, ., . în contradictoriu cu debitorul S. C. Municipal Filantropia, cu sediul în C., .. 40, județul D. și terțul poprit Administrația Finanțelor Publice C.- Trezoreria Municipiului C., cu sediul în C., .. 2, județul D. .
Validează poprirea înființată prin adresa nr. 120/E/2012 din data de 22.01.2013, emisă de B. T. - N. și Terpovici, în mâinile terțului poprit Administrația Finanțelor Publice C. - Trezoreria Municipiului C., până la concurența sumei de 64.665,27 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pe perioada 22.04._10, cheltuieli de judecată acordate prin decizia nr. 1248 din 02.02.2012 a Curții de Apel C., precum și cheltuieli de executare, ce vor fi consemnate pe numele creditorului, la dispoziția și pe seama B. T.-N. și Terpovici și obligă terțul poprit să plătească creditorului suma de 64.665,27 lei.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. S.
Red.L.N.
Tehnored.D.S./5 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|