Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 4908/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. de P. nr.16 Cartier Eroilor și pe pârât S. E., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 17.11.2014, când în aceiași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata efectuată pe formularul de cerere cu valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.02.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr.16 Cartier Eroilor a chemat în judecată pe pârâtul S. E., solicitând obligarea acestuia la plata sumei totale de 5359,54 lei, din care suma de 2028,52 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada martie 2013-decembrie 2013, iar suma de 3331,02 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente aceleiași perioade.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul S. E., în calitate de proprietar al apartamentului nr.2 din . C., . achitat cotele de întreținere pentru perioada martie 2013-decembrie 2013, care se ridică la suma de 2028,52 lei conform extrasului de cont.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.49 și art.50 din Legea nr.230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: liste de plată pentru perioada martie 2013-decembrie 2013, procese-verbale ale adunării generale, extras de cont.
Potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari, acțiunea formulată de reclamantă, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de aplicarea timbrului judiciar.
Potrivit art.1029, alin.3 din NCPC instanța a trimis pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, pârâtul având obligația sa depună formularul de răspuns completat corespunzător, in 30 zile de la comunicarea instanței, in conformitate cu art. 1029 alin.4 din NCPC.
La data de 20.03.2014 pârâtul a depus formularul de răspuns completat prin care a arătat că este de acord să achite sumele solicitate cu titlu de cheltuielicomune restante pentru perioada martie-decembrie 2013, însă nu este de acord să achite sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere, întrucât acestea nu au fost calculate cu respectarea art.49, alin.1 din Legea nr.230/2007.
În ceea ce privește sumele pentru care va fi obligat la plată solicită să se dispună eșalonarea având în vedere veniturile realizate pe membru de familie și problemele de sănătate pe care le are. Sub acest aspect a învederat că are în întreținere un minor, soția sa nu realizează venituri, achită în prezent și rate de credit și a suferit și o intervenție chirurgicală care a presupus cheltuieli costisitoare.
A atașat în copie următoarele înscrisuri: certificat de națtere, scrisoare medicală, billet de externare, certificat de căsătorie, graphic de rambursare.
La termenul de judecată din data de 30.06.2014, instanța având în vedere întâmpinarea depusă la dosar și susținerile pârâtului, în temeiul prevederile art.1026, alin.3 N.c.pr.civilă a constatat că prezenta cerere nu poate fi soluționată potrivit titlului X privind cererile cu valoare redusă informându-l în acest sens pe reclamant prin reprezentant.
La interpelarea instanței, reclamantul prin reprezentant a arătat că nu înțelege să-și retragă cererea și a solicitat ca aceasta să fie judecată potrivit dreptului comun.
Instanța a constatat că cererea dedusă judecății se va judeca în regim de drept comun.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar din oficiu, în temeiul art.254, alin.5 N.C.P.C a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiza specialitatea contabilitate având ca obiective: să se calculeze penalitățile de întârziere datorate de pârât pentru perioada martie 2013-decembrie 2013.
Raportul de expertiză întomict de expert P. A. a fost depus la dosar la data de 29.10.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul S. E. este proprietar al apartamentului nr.2 din blocul S2, situat în C., . și membru al Asociației de P. nr.16 Cartier Eroilor, calitate în care are obligația de a achita cotele de contribuție ce îi revin în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 5359,54 lei, din care suma de 2028,52 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada martie 2013-decembrie 2013, iar suma de 3331,02 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
În cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate, având ca obiective: să se calculeze penalitățile de întârziere datorate de pârât pentru perioada martie 2013-decembrie 2013.
În ceea ce privește cuantumul cotelor de întreținere datorate de către pârât reclamantei pentru perioada martie 2013-decembrie 2013, instanța reține, prin coroborarea listelor de plată depuse la dosar de către pârâtă și concluziile raportului de expertiză, întocmit de către expert P. A., că acestea sunt în cuantum de 2028,52 lei.
Se va reține de asemenea și poziția procesuală a pârâtului carec prin formularul de răspuns depus la dosar a recunoscut cuantumul cheltuielilor de întreținere solicitate de către reclamantă prin cererea introductivă.
Referitor la penalitățile de întârziere instanța reține că prin Hotărârea Adunării Generale a asociației din data de 20.03.2013 aceasta și-a stabilit un sistem propriu de penalități în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere conform art.49 din Legea nr.230/2007, procent care urma să fie aplicat numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată.
Conform art.49, alin.1 din Legea nr.230/2007, cu completările și modificările ulterioare asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
În raportul de expertiză efectuat în cauză, de către expert P. A., expertul a concluzionat că pentru debitele restante înregistrate de pârât în perioada martie-decembrie 2013 acesta datorează penalități de întârziere în cuantum de 469,92 lei, penalități care au fost calculate reținându-se data afișării lunare a fiecărei liste de plată, scadența fiecărui debit raportat la art.49, alin.2 din Legea nr.230/2007, respectiv 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată, perioada de grație de 30 de zile de la scadență debitului conform art.49, alin.1 și procentul de penalizare de 0, 2% pentru fiecare zi de întârziere stabilit de către reclamantă conform Hotărârii Adunării Generale a asociației din data de 20.03.2013.
Analiza cuantumului obligațiilor pârâtului către reclamantă, constând în penalități de întârziere, făcută de către expert, în cadrul raportului de expertiză contabilă urmează a fi însușită de instanță, expertul răspunzând la obiectivele stabilite de instanță, punctual, fundamentat și în concordanță cu normele legale în vigoare și incidente în cauză.
Prin urmare, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3331,02 lei reprezentând penalități de întârziere, instanța având în vedere probatoriul administrat în cauză, astfel cum acesta a fost interpretat anterior, constată că sub acest aspect cererea reclamantei este întemeiată doar în limita sumei de 469,92 lei.
În drept, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, obligație stabilită si prin art. 32 din H.G nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
De asemenea, potrivit art.25 alin.1 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă, iar asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, fără ca suma acestora să depășească suma cotei restante la care s-a aplicat.
Totodată, instanța reține că potrivit art.50 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
În speță, instanța constată că, deși a fost depășit termenul scadenței cheltuielilor de întreținere ce revin pârâtului, corespunzător fiecărei luni din perioada martie 2013-decembrie 2013, astfel cum acestea au fost reținute anterior de către instanță, pârâtul nu a făcut dovada achitării lor.
Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță în sumă de 2028,52 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada martie 2013-decembrie 2013 și doar în limita sumei de 469,92 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, iar pârâtul nu a probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și îl va obliga pe pârât la plata acestor sume către reclamantă.
În ce privește solicitarea pârâtului din formularul de răspuns depus la dosar privind eșalonarea debitului, instanța reține că potrivit art. 397 alin. 3 N.C.p.c., în cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina.
Debitorul nu va putea cere termen de plată dacă i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată.
Instanța apreciază că, în speță, de la data comunicării cererii de chemare în judecată realizată la data de 06.03.2014, debitorul pârât a avut un termen rezonabil de plată. Totodată, față de perioada pentru care pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere, începând cu luna martie 2013, fiind amânat la plată tocmai prin neformularea unei cereri de chemare în judecată, reclamanta așteptând executarea voluntară, pârâtului i s-a acordat un termen rezonabil de plată a datoriilor acumulate la cheltuielile de întreținere.
Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de pârât privind eșalonarea debitului
Reținând că cererea reclamantei a fost admisă în parte, că atâta reclamanta cât și pârâtul au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat, iar pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu expert, instanța, în temeiul art.453, alin.2 N.c.p.civ va compensa în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește chitanța nr.74/10.11.2012 depusă la dosar de către apărătorul pârâtului reprezentând onorariu avocat, instanța arată că aceasta nu va fi luată în seamă la stabilirea cheltuielilor de judecată efectuate de către pârât, având în vedere că a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, iar potrivit art.394, alin.3 N.c.p.civ. după închiderea dezbaterilor părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luată în seamă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.16 Cartier Eroilor, cu sediul în C., ., nr.4, ., județ D., în contradictoriu cu pârâtul S. E., cu domiciliul în C., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2028,52 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada martie 2013-decembrie 2013 și a sumei de 469,92 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de pârât privind eșalonarea debitului.
Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 300 lei reprezenrând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2014.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.Jud.L.T.
Tehnored.D.N.
4ex/12.02.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 3931/2014. Judecătoria CRAIOVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria... → |
---|