Pretenţii. Sentința nr. 3931/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3931/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 23948/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3931

Ședința publică de la 19 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. N.

Grefier: D. S.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 9 LĂPUȘ ARGEȘ și pe pârâții UMBRIȚA I. și UMBRIȚA I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat O. C. pentru reclamantă, pârâta Umbrița I. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele ;

- prin compartimentul registratură s-a depus raportul de expertiză întocmit de expertul Bița C..

Se înmânează reclamantei prin reprezentant și pârâtei Umbrița I. câte un exemplar al raportul de expertiză.

Avocat O. C. pentru reclamantă învederează că formulează obiecțiuni la raportul de expertiză pe care le depune în scris.

Pârâta Umbrița I. învederează că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța pune în discuție obiecțiunile formulate de reclamantă.

Avocat O. C. pentru reclamantă arată că expertul nu a verificat perioada pentru care au fost achitate sumele din chitanțele depuse de pârâți, care, deși au fost achitate în cursul anilor care fac obiectul acțiunii, aceste sume acopereau o perioadă de timp anterioară perioadei din acțiune și s-au avut în vedere, fiind scăzute din debit. Astfel a rezultat suma dedusă judecății pentru perioada iulie 2010 - aprilie 2013, neachitată de pârâți. Expertul nu a arătat dacă a calculat și cum a calculat cheltuielile de întreținere și penalitățile, iar pentru aceste motive solicită efectuarea unei contraexpertize .

Pârâta Umbrița I. arată că se opune la efectuarea unei contraexpertize, expertul a calculat corect cheltuielile de întreținere și penalitățile calculate de asociație și achitate de ei.

Instanța respinge ca inutilă efectuarea unei contraexpertize. De asemenea, sunt suficiente probele administrate.

Avocat O. C. pentru reclamantă mai solicită ca expertul să precizeze pentru ce perioadă sunt achitate cheltuielile de întreținere, ținând cont de chitanțele de plată.

Pârâta Umbrița I. arată că lasă la aprecierea instanței solicitarea reclamantei .

Instanța constată că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanță și a efectuat calculele în funcție de plățile efectuate de pârâți, cât și penalitățile calculate de asociație în funcție de cele percepute de furnizori .

Pentru aceste motive respinge cererea privind revenirea la expert pentru acest obiectiv.

Avocat O. C. pentru reclamantă și pârâta Umbrița I. învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.P.C. și potrivit art. 392 NCPC deschide dezbaterile în fond.

Avocat O. C. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei totale de 8010,59 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată .

Pârâta Umbrița I. solicită respingerea acțiunii, deoarece a achitat debitul, fără cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile în fond încheiate și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2013, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 9 LĂPUȘ - ARGEȘ a chemat în judecată pe pârâții U. I. și U. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 8010,59 lei, din care suma de 5222,34 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2010 - aprilie 2013, iar suma de 2788,25 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 10 situat în C., .. 10, . D., aparținând de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 9 LĂPUȘ - ARGEȘ si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 8010,59 lei, din care suma de 5222,34 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2010 - aprilie 2013, iar suma de 2788,25 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007 cu modificările ulterioare.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: extras de cont, proces verbal al Adunării Generale pe anul 2013 tabel calcul penalități, liste de plată, certificat de informare privind procedura medierii, facturi emise de furnizori.

La data de 12.11.2013 pârâții au depus întâmpinare (fila 94), prin care au solicitat să se respingă acțiunea formulată de reclamantă. Pârâții mai arată că nu au nici o datorie față de reclamantă, deoarece au achitat debitul și penalitățile, potrivit chitanțelor eliberate de reclamantă privind suma de 4989,4 lei, în plus cu 2224,9 lei. Menționează că în luna iulie – decembrie 2010 au restanță la întreținere 917,45 lei, în ianuarie - decembrie 2011 a plătit în plus 427,71 lei și în ianuarie – decembrie 2012 a plătit în plus 2224,9 lei. A solicitat efectuarea unei expertize contabile. A anexat întâmpinării un set de chitanțe pe perioada iulie 2010 – decembrie 2012.

În cauză s-a efectuat raportul de expertiză contabilă judiciară de către expertul B. C., care a fost depus la dosar.

Obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză au fost respinse ca neîntemeiate de instanță. În ceea ce privește obiectivul propus de reclamantă în sensul stabilirii perioadei pentru care au fost imputate plățile efectuate de pârâți, instanța a constatat că este un obiectiv nou, care nu a fost propus inițial, iar perioada respectivă trebuia precizată de reclamantă, care a emis chitanțele, or, pe calea obiecțiunilor la expertiză, reclamanta invocă propria-i culpă de a nu fi precizat pe chitanțele liberatorii perioada pentru care s-a primit plata și ce reprezintă plata făcută – debit sau penalități.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În baza Legii nr.230/2007 privind asociațiile de proprietari, cheltuielile de întreținere avansate de Asociație pentru întreținerea proprietății comune trebuie să fie suportate de locatari sau proprietari, proporțional cu cotele deținute din părțile comune ale condominiului.

Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 47 stabilește care sunt cheltuielile asociației de proprietari:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

Conform art. 47 alin.2 cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Art. 49 stabilește că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. ,,Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

(2)Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

(3)Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă".

Din extrasul de cont, depus la fila 4, coroborat cu listele de plată, chitanțele emise de reclamantă și depuse la filele 99-111, rezultă o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 5222,34 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei iulie 2010 – aprilie 2013.

În ceea ce privește susținerea pârâților că au achitat acest debit, instanța constată că nu sunt întemeiate, întrucât din înscrisurile menționate mai sus rezultă că plățile efectuate prin chitanțele depuse la dosar au fost avute în vedere de reclamantă, la calculul debitului, însă acestea au privit o perioadă anterioară celei deduse judecății, fiind calculate și penalități pentru aceste debite mai vechi. Aceasta rezultă și din faptul că sumele înscrise în extrasul de cont sunt mai mici decât cele din listele de plată, fiind efectuate plăți parțiale.

Astfel, în luna iulie 2010, pe lista de plată (fila 43), pârâții figurează cu un debit de 351,40 lei, iar restanță din perioada anterioară de 9.156,10 lei, pentru care au calculat penalități de 1557 lei.

Pentru motivele arătate mai sus, instanța constată că raportul de expertiză judiciară contabilă depus la filele 134-136, nu este concludent în privința debitului restant, expertul neluând în calcul debitele vechi. Pe de o parte, pentru că obiectivul stabilit de instanță a fost verificarea debitului pe perioada dedusă judecății, iar pe de altă parte, pentru că expertul nu a observat apărările reclamantei, care a susținut că plățile au fost imputate asupra debitelor anterioare celor ce fac obiectul prezentei acțiuni.

De altfel, reclamanta a depus după efectuarea expertizei, la filele 140 verso -141 situația plăților efectuate de pârâți.

Raportul de expertiză va fi avut în vedere însă în ceea ce privește calcularea de către reclamantă a unor penalități lunare ce depășesc debitul din luna respectivă la care au fost calculate, respectiv penalitățile din lunile august și septembrie 2010, din luna iulie 2012 și din februarie 2013, astfel cum sunt evidențiate în extrasul de cont de la fila 4 din dosar, cuantumul mai mare al acestor penalități nefiind justificat, mai ales că aceste penalități, așa cum a susținut reclamanta, sunt și pentru perioade anterioare celei deduse judecății, fără a defalca penalitățile datorate perioadei anterioare, motiv pentru care instanța va reduce aceste penalități la cuantumul debitului din luna respectivă.

De asemenea, penalitățile menționate în luna iulie 2010, în cuantum de 202,85 lei, sunt pentru debite mai vechi, motiv pentru care aceste penalități nu vor fi luate în calcul de instanță, deoarece penalitățile aferente lunii iulie 2010 încep să curgă după o perioadă de 20 de zile de la data afișării, respectiv de la data de 23.08.2010, scadența fiind la 22.09.2010 (fila 43).

Prin urmare, penalitățile astfel reduse sunt în cuantum total de 2.549,09 lei.

Pentru aceste motive, urmează să admită acțiunea în parte și să oblige pârâții să plătească reclamantei sumele menționate mai sus, debit principal și penalități.

În considerarea prevederilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, va obliga pârâții aflați în culpă procesuală să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă la fila 90, redus proporțional cu măsura admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 9 Lăpuș Argeș, cu sediul în C., ..2, .. D., în contradictoriu cu pârâții Umbrița I. și Umbrița I., cu domiciliul în C., ..10, ., jud. D..

Obligă pe pârâți să plătească reclamantei suma de 5222,34 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, aferente perioadei iulie 2010 – aprilie 2013 și suma de 2549,09 lei, reprezentând penalități aferente debitului principal.

Obligă pe pârâți să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. S.

Tehnored.D.S./ Red.L.N./5 ex./2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3931/2014. Judecătoria CRAIOVA