Cereri privind executarea silită. Hotărâre din 06-08-2014, Judecătoria CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 8682/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Ordonanța Nr._/2014

Ședința publică de la 06 August 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier V. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtii B. I. ROMENA AGENTIA C., B. I. ROMENA SPA SUCURSALA ROMANIA, având ca obiect anulare bilete la ordin și cecuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. C. pentru reclamantă lipsind pârâtii .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, considerând lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța constată cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Avocat G. C., pentru reclamantă, a solicitat admiterea cererii, având în vedere că pârâta a achiesat la pretențiile reclamantei.

INSTANȚA

La data de 10.03.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, cererea formulată reclamanta ., cu sediul procesual ales în C., ., în contradictoriu cu pârâtele B. I. ROMENA SPA –SUCURSALA ROMANIA ȘI B. I. ROMENA AGENȚIA C., prin care a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună anularea următoarelor bilete la ordin, ca urmare a pierderii acestora: . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._ . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._ . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, precum și a cecurilor: . 1BA,nr.9702, BITR 1BA,nr.9703, BITR 1BA,nr.9704, BITR 1BA nr.9709, BITR 1BB nr._, BITR 1BB nr._, BITR 1BB nr._, BITR 1BB,nr._, BITR 1BE,nr.5037.

Reclamanta a arătat că, ulterior emiterii acestor instrumente de plată, le-a ștampilat, fără a le semna și a le introduce în circuit, nefăcând obiectul niciunui circuit cambial către vreun beneficiar.

De asemenea, a arătat că acestea au fost pierdute la data de 07.03.2014, împreună cu mai multe acte, sens în care a anunțat unitatea bancară și a publicat un anunț într-un ziar de largă circulație.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.58/1934 și Legii nr. 59/1934.

În dovedirea cererii, a depus la dosar în xerocopie: dovada înștiințării băncii despre pierderea instrumentelor de plată, anunț publicat în cotidianul "Gazeta de Sud" din data de 10.03.2014 iar la data de 28.03.2014 a depus și taxa timbru în cuantum de 100 RON.

La data de 06.05.2014 pârâta a formulat întâmpinare prin care a învederat că înțelege să achieseze la pretențiile reclamantei, respectiv la cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care . solicită anularea biletelor și cecurilor mai sus menționate.

Analizând cererea cu a cărei judecată a fost investită, prin prisma stării de fapt și de drept invocate, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit art. 89 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, „În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unei cambii, posesorul poate înștiința despre aceasta pe tras și poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei locului în care cambia este plătibilă. Cererea va trebui să arate condițiunile esențiale ale cambiei și, dacă este vorba de o cambie în alb, elementele suficiente spre a o identifica.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, „În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a cecului, posesorul va putea înștiința despre aceasta pe tras și să solicite anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei de la locul de plată a cecului. Cererea va trebui să arate mențiunile esențiale ale cecului.

Din interpretarea textelor legale citate, rezultă cu evidență că declararea nulității instrumentelor de plată va fi făcută în situația în care acestea au fost pierdute, sustrase sau distruse, iar reclamantul are obligația de a proba susținerile din cererea de chemare în judecată.

În cauză,instanța reține că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a înștiința pe tras în legătură cu pierderea biletelor la ordin și a cecurilor menționate în cererea de chemare în judecată,despre faptul pierderii a anunțat și într-un ziar,deși legea nu impune o atare condiție,aspecte care,coroborate cu achiesarea pîrîtei la cererea de emitere a unei ordonanțe de anulare a instrumentelor de plată emise de ea,imprimă caracterul de temeinicie a cererii formulate.

În aceste condiții,instanța va admite cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în Băilești, .. 14, . și domiciliul procesual ales în C., ..17 C, ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtele B. I.-Romena Spa-Sucursala România cu sediul în București, .. 2-4, parter, ., sector 2 și B. I.-Romena,Agenția C. cu sediul în C., ., jud. D..

Declară nule în mâinile oricui se vor găsi biletele la ordin înserate în cererea de învestire a instanței, emise de pârâta B. I.-Romena Spa-Sucursala București,prin Agenția C., pierdute de reclamantă înainte de a fi completate,identificate după cum urmează:. 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._ . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AC nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._, . 3AE nr._,

Declară nule în mâinile oricui se vor găsi cecurile înserate în cererea de învestire a instanței, emise de pârâta B. I.-Romena Spa-Sucursala București,prin Agenția C., pierdute de reclamantă înainte de a fi completate,identificate după cum urmează:. 1BA,nr.9702, . 1BA,nr.9703, . 1BA,nr.9704, . 1BA,nr.9709, . 1BB,nr._, . 1BB,nr._, . 1BB,nr._, . 1BB,nr._, . 1BE,nr.5037.

Prezenta ordonanță se va notifica trasului și va fi publicată în Monitorul Oficial al României la stăruința și pe cheltuiala reclamantei.

Cu drept de opoziție pentru detentorul biletelor la ordin în 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pronunțată în ședința, azi 06 august 2014.

Președinte, Grefier

M. M. V. N.

M:M/V.N.

5ex/08 August 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Hotărâre din 06-08-2014, Judecătoria CRAIOVA