Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 8562/215/2014
Dosar nr. 8._ - Reducere pensie de întreținere-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5.821
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 22 APRILIE 2014
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. B. - JUDECĂTOR
GREFIER: L. N. N.
Pe rol, soluționarea, acțiunii civile având ca obiect reducere pensie de întreținere, formulată de reclamantul N. M. împotriva pârâtei V. M..
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanta a verificat si a stabilit ca este competenta general, material si teritorial cu solutionarea cauzei .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a constatat că reclamantul a depus la dosar o cerere de soluționare a cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct.2 c.proc.civ., după care, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța a dispus închiderea dezbaterilor și a trecut la soluționarea cauzei.
INSTANTA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la data de 7.03.2014 sub nr. 8._ pe rolul Judecătoriei C., reclamantul N. M. și pârâta V. M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se ia act și să se încuviințeze înțelegerea lor, materializată prin acordul de mediere din data 21 februarie 2014, în cadrul procedurii de mediere desfășurată la Birou de Mediator B. A., prin care au convenit reducerea plății pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul către pârâtă, în favoarea minorului N. I. L..
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2299/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 21._ s-a stabilit în sarcina reclamantului o pensie de întreținere în cuantum de 569,5 lei, însă începând cu data de 10.12.2014 contractul lui de muncă cu . a încetat și el nu mai poate plăti acea sumă de bani, motiv pentru care a stabilit de comun acord cu pârâta să achite minorului o pensie de întreținere la nivelul venitului minim realizat la nivelul economiei naționale.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 192/2006, art. 531 alin. 1 Cod civil, art. 438 c.proc.civ .
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: acordul de mediere încheiat la data de 21.02.2014, proces verbal de închidere a medierii, contract de mediere nr. 128/20.02.2014, certificat de naștere al minorului, sentința civilă nr. 2299/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 21._, dovada achitării taxei judiciare de timbru, împuternicire avocațială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată faptul că prin sentința civilă nr. 2299/12.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 21._, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului N. M. prin sentința civilă nr. 15.837/2010 a Judecătoriei C., către reclamanta V. M. și în favoarea minorului N. I. L., născut la data de 15 aprilie 2000, de la 454,58 lei lunar la 569,5 lei lunar, începând cu data promovării cererii( 23.08.2012) și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Prin decizia nr. 613/10.12.2013 emisă de . s-a dispus începând cu data de 12 decembrie 2013 încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, acesta nemaiavând loc de muncă în prezent, după cum rezultă din adeverința de venituri pe anul 2014 întocmită de ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice D.( depusă la fila 16 din dosar).
La data de 21 februarie 2014, părțile s-au adresat Biroului de Mediator B. A. ( din C.), pentru soluționarea aspectului privitor la necesitatea reducerii pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea fiului său minor.
În prezenta cauză părțile au pretins să se ia act de acordul de mediere, cu privire la cererea de reducere a pensiei de întreținere.
În ceea ce privește acordul de mediere încheiat între părți la data de 21 februarie 2014, instanța constată că acesta întrunește condițiile prevăzute de lege, întrucât vizează un domeniu în care părțile pot recurge la mediere, respectiv reducerea obligației de întreținere datorată pârâtei, în favoarea minorului N. I. L..
În ceea ce privește această obligație, instanța constată că acordul de mediere este în concordanță cu dispozițiile art. 529 alin. 1 și art. 531 c.civil, astfel încât se va lua act de învoiala părților cu privire la reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul către pârâtă, în favoarea fiului lor minor, noul cuantum fiind stabilit în raport cu venitul minim garantat la nivelul economiei naționale, potrivit art. 1, alin. 1 din HG nr. 871/14.11.2013, pentru stabilirea salariului minim brut pe țară, garantat în plată.
Părțile au fost de acord cu faptul că acordul de mediere încheiat la 21 februarie 2014 are valoarea unui înscris sub semnătură privată, că el nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Pentru a putea fi pronunțată o hotărâre prin care să se încuviințeze învoiala părților este necesar ca aceasta să fie perfectată în formă scrisă, iar manifestarea de voință este calificată ca echivalentă a unui act juridic.
Procedura medierii, activitate de interes public, este o modalitate alternativă de soluționare a unor litigii la care părțile pot recurge în mod voluntar sau la recomandarea instanței, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente convenind să soluționeze pe această cale orice conflicte în materie civilă de familie precum și în alte materii .
Conform dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, ” (1)Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la:
a)continuarea căsătoriei;
b)partajul de bunuri comune;
c)exercițiul drepturilor părintești;
d)stabilirea domiciliului copiilor:
e)contribuția părinților la întreținerea copiilor;
f)orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
(1ind.1) Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.
(2)Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul ”.
În cazul în care părțile au ajuns la o înțelegere și conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța la cererea părților, o hotărâre potrivit art. 438 Cod proc. civ, observând dacă medierea a condus la soluționarea în tot sau în parte a diferendului dintre părți și va încuviința învoiala părților în limitele înțelegerii acestora.
Prevederile art. 2267 alin. 1 din codul civil definesc tranzacția, ca fiind contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
Potrivit dispozițiilor art. 438 alin 1 C.p.civ.” părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească tranzacția lor”.
Tranzacția, ca act de dispoziție al părților si modalitate de stingere a procesului, reprezintă un contract judiciar, hotărârea de expedient constituind convenția parților, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe si finalizata pe convingerile instanței.
Prevederile art. 63 alin. 1 și 3 din Legea nr. 192/16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, stipulează faptul că: ” În cazul în care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, dispozițiile art. 432 – 434 din codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător ”.
Așadar, instanța analizând conținutul acordului de mediere, sub aspectul valabilitatii sale, a constatat că acesta îndeplinește toate conditiile generale și de fond ale oricarei conventii, cu privire la capacitatea partilor, obiectul acordului, consimțământul părților și cauza (scopul) incheierii acordului de mediere, iar înțelegerea părților nu cuprinde prevederi care să aducă atingere legii și ordinii publice.
În concluzie, având în vedere aspectele de fapt și de drept analizate, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege la prezentarea învoielii, iar aspectele convenite de părți cu privire la reducerea pensiei de întreținere nu contravine legii, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 63 din Legea nr. 192/2006, art. 438 – 441 c.proc.civ., raportate la art. 529 alin. 1 și art. 531 din codul civil, va lua act de acordul de mediere, conform dispozitivului si va consființi învoiala părților, hotărârea având valoare executorie, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea medierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect reducere pensie de întreținere, formulată de reclamantul N. M., domiciliat în Mun. C., ., județul D., împotriva pârâtei V. M., domiciliată în Mun. C., . nr. 39, ., apt. 13, județul D..
Ia act de înțelegerea intervenită între părți la data de 21 februarie 2014, în cadrul procedurii de mediere desfășurată la Birou de Mediator B. A. și consfințește învoiala părților, astfel: ” ACORD DE MEDIERE nr. 129/21.02.2014 încheiat la data de 21.02.2014 în baza Contractului de Mediere nr. 128/20.02.2014.
Noi, N. M., domiciliat în Mun. C., ., județul D., posesor al CI . nr._, CNP_ și V. M., domiciliată în Mun. C., . nr. 39, ., apt. 13, județul D., posesoare a CI . nr._, CNP_
În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de niciun viciu de consimțământ, fiind întru totul de acord cu cele convenite, după cum urmează:
Suntem de acord cu reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2299/12.02.2013 pentru minorul N. I. L., născut la data de 15 aprilie 2000, de la suma de 569,5 lei la suma de 220 lei, întrucât debitorului N. M. i-a încetat contractul de muncă încheiat cu . cu data de 1.01.2014.
Eu, N. M., mă oblig să plătesc lunar, între data de 20 și 30 ale lunii, pentru luna în curs, suma de 220 lei reprezentând pensia de întreținere pentru minorul N. I. L. prin mandat poștal pe numele doamnei V. M..
De asemenea înțeleg ca dacă pensia de întreținere nu se achită două luni consecutiv, doamna V. M. va introduce acțiune în instanță pentru neîndeplinirea obligației d eplată asumată prin prezentul acord.
Încheiat azi, 21.02.2014, în C., în patru(4) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanță.
Mediator Părți
Ss indescifrabil
N. M. Ss indescifrabil
V. M. Ss indescifrabil ”.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară.
Pronunțată în ședință publică de la 22 aprilie 2014.
Președinte Grefier
R. B. L. N. N.
Red. L.N.
Teh./L.N..- 4 ex.
07.05.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3835/2014. Judecătoria CRAIOVA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|