Ordin de protecţie. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-12-2014 în dosarul nr. 43124/215/2014

DOSAR NR_

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 29.12.2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR

GREFIER – D. IȘLICARU

Ministerul public prin reprezentant legal N. M.

Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamanta C. E. A. și pârâtul I. G. C., având ca obiect: ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta asistată de av.Dîlgoci; și pârâtul asistat de av.I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care sv.I. depune împuternicire avocațială – pe care instanța o verifică conform art.219 alin.1/cod proc.civ.,

În conformitate cu art.131 alin.1/cod proc.civ., instanța, din oficiu verifică și stabilește că este competentă material și teritorial să judece pricina conform art.94 pct.4/cod proc.civ., art.27 alin.1/Legea 217/2003 republicată.

Apărătorul reclamantei invederează că aceasta înțelege să renunțe la anumite capete de cerere - ( evacuarea temporară a pârâtului din locuință indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei, păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute) - renunțare la care pârâtul consimte, părțile ajungând la o învoială cu privire la celelalte capete de cerere, pentru care instanța le-a luat o declarație scrisă în acest sens.

Apărătorul reclamantei invederează că în atare situație reclamanta renunță la proba privind efectuarea adresei către IPJ D. secția 3 poliție – cerere pe care instanța, în conformitate cu art.257/cod proc.civ., o pune în discuție.Av.I. pentru pârât, având cuvântul arată că este de acord cu renunțarea reclamantei la proba privind efectuarea adresei către IPJ D. secția 3 poliție.Instanța ia act de renunțarea reclamantei la proba privind efectuarea adresei către IPJ D. secția 3 poliție.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, sau incidente de soluționat - instanța conform art.392/cod proc.civ., acordă cuvântul părților.

Av.Dîlgoci pentru reclamantă, având cuvântul a solicitat să se ia act de învoiala părților.

Av.I. pentru pârât, având cuvântul a solicitat să se ia act de învoiala părților.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, a pus aceleași concluzii.

Conform art.394 alin.1/cod proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

JUDECATA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 04.12.2014 sub numărul la_ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta C. E. A., CNP-_, cu domiciliul în C., ., ., a chemat în judecată pârâtul I. G. C., CNP-_, cu domiciliul în C., ..1, ., județul D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună emiterea unui ordin de protecție privind evacuarea temporară a pârâtului din locuință indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei,obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă; interzicerea oricărui contact telefonic personal, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima și ca locuința minorului I. M. C. (născut la 13.09.2014) să fie stabilită la locuința reclamantei.

În motivarea cererii, s-a arătat că părțle au trăit în concubinaj, relație din care a rezultat minorul I. M. C. născut la 13.09.2014. Pârâtul a manifestat un comportament violent verbal și fizic la adresa reclamantei (a bătut-o și a amenințat-o la telefon). În aceste împrejurări, reclamanta și minorul au fost nevoiți să se mute la domiciliul bunicii materne.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.23 din Legea nr.217/2003 republicată.

În susținerea cererii s-au depuse în xerocopie cartea de identitate a reclamantei și o plângere penală.

Cererea s-a depus în dublu exemplar, fiind semnată.

În ședința de judecată de astăzi, reclamanta a renunțat la următoarele capete de cerere: evacuarea temporară a pârâtului din locuință indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei,păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Pârâtul și-a exprimat consimțământul în scris cu privire la renunțarea reclamantei la capetele de cerere sus-menționate.

Conform art.406 alin.1/cod proc.civ., reclamantul poate să rernunțe oricând la judecată în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Astfel, dacă renunțarea la judecată intervine în etapa cercetării procesului, art.243/cod proc.civ. prevede că renunțarea echivalează cu o împrejurare care pune capăt procesului, nemaifiind necesară dezbaterea asupra fondului.

În conformitate cu art.237 alin.1pct.6, coroborat cu art.406 alin.1/cod proc.civ., instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la următoarele capete de cerere și anume: evacuarea temporară a pârâtului din locuință indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei ,păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

.

Instanța, având în vedere că în ședința de judecată de astăzi părțile s-au înțeles cu privire la celelalte capete de cerere potrivit declarației comune dată în scris în fața instanței, - urmează a se lua act de această învoială a părților, conform art.439 și 440 cod proc.civ., și să încuviințeze ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 30 m față de de victimă; interzicerea oricărui contact telefonic personal, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima și ca locuința minorului I. M. C. (născut la 13.09.2014) să fie stabilită la locuința reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de renunțarea reclamantei C. E. A., CNP-_, cu domiciliul în C., ., ., ., județul D., la următoarele capete de cerere privind pe pârâtul I. G. C., CNP-_, cu domiciliul în C., ..1, ., județul D., și anume: evacuarea temporară a pârâtului din locuință indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei, a copiilor în locuința familiei ,păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Ia act de învoiala părților și încuviințează ca pârâtul să păstreze o distanță minimă determinate (30 m) față de victimă; interzicerea oricărui contact telefonic personal, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima și ca locuința minorului I. M. C. (născut la 13.09.2014) să fie stabilită la locuința reclamantei.

Cu recurs, la Judecătoria C., în termen de 3 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

S.B. D. IȘLICARU

Red.:B.S.;Tehnored.: D.I. ;Nr.ex.: 4; Data red. :31.12.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CRAIOVA