Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1101/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea N. I., în contradictoriu cu intimata P. M. C. - Direcția Impozite și Taxe Locale și terții popriți G. B. SA și B. G. Societe Generale, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, personal, intimata și terții popriți fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Contestatoarea arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Contestatoarea solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.
Instanța, din oficiu, pune în discuția contestatoarei excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei N. I. in ceea ce privește adresa de înființare a popririi nr._/10.10.2013 și titlurile executorii nr. 1071/19.04.2010 și nr._/26.04.2013 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Contestatoarea arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, pune în discuția contestatoarei excepția tardivității formulării contestației la executare in ceea ce privește titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., invocată de intimată prin întâmpinare.
Contestatoarea arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, din oficiu, pune în discuția contestatoarei excepția tardivității formulării contestației la executare in ceea ce privește somațiile nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Contestatoarea arată că lasă la aprecierea instanței.
Contestatoarea arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea solicită admiterea contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.01.2014, sub dosar nr._, contestatoarea N. I., a formulat, în contradictoriu cu intimata P. M. C., contestație la executare împotriva somației nr._/03.12.2013, titlului executoriu nr._/03.12.2013, înștiințării de poprire nr._/03.12.2013, somației nr. 764/25.06.2007, titlului executoriu nr. 764/25.06.2014, somației nr._/06.01.2011, titlului executoriu nr. 521/06.01.2011, somației nr._/25.03.2013, titlului executoriu nr._/25.03.2013, înștiințării de plată din data de 10.01.2014, înștiințării de poprire nr._/10.10.2013, titlului executoriu nr. 1071/19.04.2010, titlului executoriu nr._/26.04.2013.
În motivare, contestatoarea a arătat că potrivit Hotărârii nr. 538/26.09.1995 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii 18/1991, a dobândit calitatea de urmaș de deținut politic, iar P. M. C. – Direcția Economico Financiară, prin adresa nr._/28.03.2003, în baza solicitării sale, a scutit-o de la plata impozitului aferente casei și terenului, anterior datei de 26.03.2003. A arătat că, întrucât, la data de 13.12.2013, P. C. – Direcția Impozite și Taxe Locale i-a comunicat somația nr._/03.12.2013 și titlul executoriu nr._/03.12.2013, pentru suma de 40,09 lei reprezentând majorări calculate până la data de 02.12.2013 pentru impozit clădiri, existente cu termen legal de plată la data de 15.03.2003,a formulat cerere prealabilă la data de 27.12.2013, Primăriei C. cu o cerere pentru a solicita anularea acestor înscrisuri nelegale, cu consecința imediată de ștergere a datoriei de 40,09 lei.
A mai arătat că la data de 10.01.2014 i-a fost comunicată înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013, prin care a fost înștiințată de plata sumei de 1522,39 lei, provenită din alte trei titluri executorii care au ca natură a obligației fiscale tot impozitul pe clădiri, la care au fost aplicate în perioada 2007 – 2013, majorări și penalități; de asemenea, înscrisul oficial mai cuprinde și un titlu executoriu cu nr._/25.03.2013 privind un debit de 500 lei care nu –i fusese adus la cunoștință.
A depus la dosar Hotărârea nr. 538 din data de 26.09.1995, adresa nr._ din data de 28.03.2003, adresa nr._ din data de 29.08.2003, somația nr._ din data de 03.12.2013, titlul executoriu nr._ din data de 03.12.2013, înștiințarea_/03.12.2013.
La data de 10.02.2014 contestatoarea a depus la dosar, precizare la cererea introductivă, prin care a arătat că titlul executoriu nr. 521/06.01.2011, care reprezintă majorări impozit clădiri în sumă de 276,35 lei, privește perioada 15.03.2000 – 15.03.2003, titlul executoriu nr. 764/25.06.2007 emis pentru suma de 630,30 lei, reprezintă impozit pentru perioada 01.01.2002 – 15.03.2003, titlul executoriu nr._/25.03.2013, emis pentru sumele 115,80 lei și amenzi diferite în sumă de 500 lei, însă nu cunoaște perioada pentru care a fost emis.
Contestatoarea a arătat că nici unul din aceste titluri executorii nu i-au fost comunicate.
A depus la dosar, contractul de vânzare cumpărare nr. 674/20.04.1993, hotărârea nr. 538/26.09.1995, adresa nr._ din data de 28.03.2003, adresa nr._ din data de 29.08.2003, somația nr._ din data de 03.12.2013, titlul executoriu nr._ din data de 03.12.2013, înștiințarea_/03.12.2013.
La data de 19.03.2014, intimata P. M. C., a depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A invocat excepția tardivității formulării contestației la executare în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită anularea titlului executoriu nr. 764/2007 și titlului executoriu nr. 521/06.01.2011.
A arătat că potrivit art. 173 din OG 92/2003, privind codul de procedură fiscală, contestația oricărui act de executare, se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când: contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod; contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a, de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare; cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a, de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
A arătat că, prin adresa nr._/17.12.2007, Direcția Impozit și Taxe Locale, a făcut cunoscut că s-au emis somații de plată și s-a început procedura de aplicare a modalităților de executare silită pentru contribuabilii persoane fizice care au restanțe la plata impozitelor și taxelor la bugetul local, iar această adresă a fost adusă la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Primăriei M. C. și, de asemenea, prin anunțul colectiv nr._/01.06.2011, s-a adus la cunoștință faptul că au fost emise acte administrative fiscale pentru anumiți contribuabili, iar la poziția 792 figura și contestatoarea N. I. cu somația nr. 764/25.06.2007 i nr._/06.01.2011; a precizat că întrucât actele administrative fiscale nu au putut fi comunicate prin una din modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 din OG 92/2003, s-a procedat la comunicarea actului administrativ prin publicitate, în acest sens, s-a afișat la data de 01.06.2011.
Pe fondul cauzei, a arătat că contestatoarea figurează înregistrată în evidențele fiscale cu imobil, compus din clădire și teren, zona C, suprafață totală de 34,73 mp, situat în C., ., ., dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 674/1993, iar contestatoarea înregistrează debite restante în sumă totală de 1576 lei, impozit pe clădire și 500 lei, amenzi diferite.
A arătat că, începând cu data de 01.04.2003, contestatoarea beneficiază de scutirea impozitului pe clădire și teren. A arătat că potrivit somației și titlului executoriu nr. 764/25.06.2007, contestatoarea figurează în evidențele fiscale cu un debit restant de 630,30 lei, reprezentând impozit pe clădire aferent perioadei 01.01.2000 – 31.03.2003, astfel că a fost demarată procedura de executare silită, iar la data de 06.01.2011, au fost emise somația nr._ și titlul nr. 521, prin care au fost calculate majorările de întârziere. A mai precizat că nici actele de executare emise în anul 2007 și nici cele emise în a nul 2011 nu au fost contestate de contestatoare deși acestea au fost aduse la cunoștință prin afișare la sediul autorității locale și pe pagina de internet.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 NCPCiv, OG 92/2003.
A depus la dosar adresa nr._/12.03.2014, cererea contestatoarei de scutire de la plata impozitului pe clădiri înregistrată sub nr._/26.03.2003 și înscrisurile aferente, somația nr._/03.12.2013, titlul executoriu nr._/03.12.2013, somația nr._/25.03.2013, titlul executoriu nr._/25.03.2013, procesul verbal privind îndeplinirea procedurii comunicării prin publicitate din data de 01.06.2011, somația nr._/06.01.2011, titlul executoriu nr. 521/06.01.2011, somația nr. 764/25.06.2007 și titlul executoriu nr. 764/25.06.2007, procesul verbal de publicare din data de 17.12.2007.
La data de 30.04.2014, contestatoarea a depus la dosar, răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației la executare, pentru motivele invocate în cererea principală.
A precizat că a formulat contestație la executare împotriva somației nr._/03.12.2013, titlului executoriu nr._/03.12.2013, înștiințării de poprire nr._/03.12.2013, somației nr. 764/25.06.2007, titlului executoriu nr. 764/25.06.2014, somației nr._/06.01.2011, titlului executoriu nr. 521/06.01.2011, somației nr._/25.03.2013, titlului executoriu nr._/25.03.2013, înștiințării de plată din data de 10.01.2014, înștiințării de poprire nr._/10.10.2013, titlului executoriu nr. 1071/19.04.2010, titlului executoriu nr._/26.04.2013.
La data de 30.12.2013, contestatoarea a formulat cerere prealabilă înregistrată sub nr._ la P. M. C., prin care a solicitat anularea somației nr._/03.12.2013 și titlului executoriu nr._ emise la data de 03.12.2013 de către Direcția Impozite și Taxe Locale, acte ce au fost emise, eludând dispozițiile prevederilor Decretului Lege nr. 118/1990, privind scutirea de impozitul pe casă și teren pentru urmașii deținuților politici.
A solicitat prin cerere ștergerea sumei de 40,09 lei deoarece este inexistentă atât timp cât P. M. C., prin adresa nr._/26.08.2003 a constatatat că aceasta este scutită de la plata acestui impozit, astfel că somația și titlul executoriu emise, apar ca nelegale.
La data de 20.01.2014, P. M. C., calificând cererea prealabilă drept contestație, în baza art. 207 alin. 2 din OG 92/2003, a înaintat Judecătoriei C., contestația formulată de petentă.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.01.2014, sub dosar nr._, la completul de judecată C 15.
La data de 15.04.2014, intimata P. M. C. a depus la dosar, întâmpinare, prin care a invocat excepția conexității dosarului nr._ cu prezenta cauză.
Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2014, instanța constatând că intre cele două cauze, există o strânsă legătura de părți, obiect si cauză, cele doua litigii vizând contestații la executare promovate de contestatoare împotriva actelor de executare întocmite de intimată, în temeiul art. 139 NCPC, a admis excepția conexității si a dispus conexarea dosarului nr._ la primul dosar înregistrat sub nr._, la complet C20.
În ședința publică din data de 20.05.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. M. C. – Serviciul Impozite și Taxe Locale pentru a înainta în copii certificate pentru conformitate cu originalul: 1. dovezile de comunicare pentru somația nr._/03.12.2013 și titlul executoriu nr._/03.12.2013, precum și pentru somația nr._/25.03.2013 și titlul executoriu nr._/25.03.2013; 2. înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/25.03.2013, respectiv procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționată contestatoarea; 3. Deciziile de calul a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, astfel cum au fost reținute în somație și titlurile executorii contestate, respectiv: somația nr._/03.12.2013 și titlul executoriu nr._/03.12.2013, somația nr._/25.03.2013 și titlul executoriu nr._/25.03.2013, somația nr. 764/25.06.2007 și titlul executoriu nr. 764/25.06.2007, somația nr._/06.01.2011 și titlul executoriu nr. 521/06.01.2011; 4. înștiințarea de poprire nr._/10.10.2013 și înscrisurile care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a dovezii de comunicare către contestatoare; 5. titlul executoriu nr. 1071/19.04.2010 și dovada de comunicare a acestuia către contestatoare; 6. titlul executoriu nr._/26.04.2013 și dovada de comunicare a acestuia către contestatoare, răspunsul fiind înaintat la dosar, la data de 10.06.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2014, contestatoarea a precizat oral acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de terți popriți, a G. B. SA și B. G. SOciete Generale, la același termen de judecată, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. 1 NCPCiv, luând acte de precizare.
Terții popriți, G. B. SA și B. G. Societe Generale, deși legal citați, nu au depus la dosar, întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la acțiunea formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:
Prin titlul executoriu nr. 764/25.06.2007 emis de intimata P. M. C. i s-a pus in vedere contestatoarei N. I. să achite suma de 630,30 lei (fila 293). Astfel cum reiese din cuprinsul titlului executoriu acesta a fost emis ca urmare a neachitării la termen de către contestatoare a impozitului pe clădiri in cuantum de 222,69 lei. Instanța reține că prin același titlu executoriu s-au calculat și majorări in cuantum de 358,12 lei și penalități de întârziere in cuantum de 49,49 lei
In baza titlului executoriu nr. 764/25.06.2007 intimata P. M. C. a emis la data de 25.06.2007 somația nr. 764 pentru suma de 630,30 lei (fila 292).
Prin titlul executoriu nr. 521/06.01.2011 emis de intimata P. M. C. i s-a pus in vedere contestatoarei N. I. să achite suma de 276,41 lei (filele 286-287). Astfel cum reiese din cuprinsul titlului executoriu acesta a fost emis doar pentru majorări de întârziere, calculate ca urmare a neachitării impozitului pe clădiri la timp.
In baza titlului executoriu nr. 521/06.01.2011 intimata P. M. C. a emis la data de 06.01.2011 somația nr._ pentru suma de 276,41 lei (fila 285).
Prin titlul executoriu nr._/03.12.2013 emis de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. i s-a pus in vedere contestatoarei N. I. să achite suma de 33,03 lei (filele 255-256), acesta cuprinzând doar majorări de întârziere, calculate ca urmare a neachitării impozitului pe clădiri la timp.
In baza titlului executoriu nr._/03.12.2013 intimata P. M. C. a emis la data de 03.12.2013 somația nr._ pentru suma de 40,09 lei (fila 254).
Prin titlul executoriu nr._/25.03.2013 emis de intimata P. M. C. i s-a pus in vedere contestatoarei N. I. să achite suma de 615,84 lei (filele 267-268). Astfel cum reiese din cuprinsul titlului executoriu acesta a fost emis pentru majorări de întârziere, calculate ca urmare a neachitării impozitului pe clădiri la timp – 115,84 lei și pentru suma de 500 lei, reprezentând o amendă.
In baza titlului executoriu nr._/25.03.2013 intimata P. M. C. a emis la data de 25.03.2013 somația nr._ pentru suma de 115,84 lei (fila 266).
La data de 03.12.2013 a fost emisă de către intimata P. M. C. adresa de înființare a popririi nr._ către terțul poprit G. B. SA România pentru suma de 1522,39 lei (filele 261-262), contestatoarea fiind încunoștințată prin înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013 (fila 260)
La baza emiterii adresei de înființare a popririi nr._ din 03.12.2013 emisă de către intimata P. M. C. au stat titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 – 630,30 lei, nr. 521/06.01.2011 – 276,35 lei și nr._/25.03.2013 – 615,80 lei.
Potrivit art. 248 alin. 1 din Cod proc civ "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
Una din conditiile pentru a fi parte in procesul civil, alaturi de interes, capacitate procesuala si formularea unei pretentii, este calitatea procesuala (legitimatio ad causam), care presupune existente unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului afirmat (calitatea procesuala activa), precum si persoana paratului si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii (calitatea procesuala pasiva), fiind necesar ca reclamantul sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, putand fi invocata din oficiu de instanta.
In procedura executării silite părți sunt creditorul și debitorul. Debitorul este subiectul pasiv al executării silite și este ținut in baza titlului să execute obligația de a da, a face sau a nu face, corelativă dreptului creditorului stabilită prin titlul executoriu.
Cât privește pe contestatoarea N. I., solicitând anularea adresei de înființare a popririi nr._/10.10.2013 și a titlurilor executorii nr. 1071/19.04.2010 și nr._/26.04.2013 (fila 155) emise de intimata P. M. C. pe numele numitului N. C., fiul acesteia instanța reține că nu justifică in nici un fel calitatea procesuală activă, având in vedere că nu există o identitate intre persoana reclamantă și persoana care este titulara dreptului in raportul dedus judecatății, in calitate de debitor.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei N. I. in ceea ce privește adresa de înființare a popririi nr._/10.10.2013 și titlurile executorii nr. 1071/19.04.2010 și nr._/26.04.2013 emise de intimata P. M. C. și să respingă contestația la executare formulată împotriva acestor acte de executare, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.
In ceea ce privește respectarea de către contestatoare a termenului legal de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, conform art. 172-173 din OG nr. 92/2003, termen ce se calculează de la data când contestatoarea a luat cunoștința de actul de executare pe care il contesta sau de la comunicare, instanța apreciază ca acest termen nu a fost respectat cu privire la titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011 și somațiile nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 emise de intimata P. M. C..
Astfel, potrivit art. 44 alin. 2 OG nr. 92/2003 in forma in vigoare la momentul emiterii actelor de executare contestate: 25.06.2007 și 06.01.2011 " Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător".
Potrivit art. 48/1 din OG nr. 92/2003 "Dispozițiile art. 44, 45 și 48 se aplică în mod corespunzător și actelor de executare și altor acte emise de organele fiscale, cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel".
Aplicând dispozițiile legale la speța dedusă judecății instanța reține că titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011 și somațiile nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 emise de intimata P. M. C. au fost comunicate contestatoarei N. I. prin publicarea pe pagina de internet a intimatei P. M. C. a anunțurilor publicitare din data de 01.06.2011 – filele 294-297 și data de 01.06.2011 – filele 288-291.
La data de 01.06.2011 s-a dispus de către P. M. C. in temeiul art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 publicarea titlului executoriu nr. 764 emis la data de 25.06.2007 și a somației nr. 764 emise la 25.06.2007 (filele 294-297) cu mențiunea că acesta se consideră comunicate in termen de 15 zile de la data afișării anunțului, termenul fiind împlinit pe data de 17.06.2011.
La data de 01.06.2011 s-a dispus de către P. M. C. in temeiul art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 publicarea titlului executoriu nr. 521 emis la data de 06.01.2011 și a somației nr._ emise la 06.01.2011 (filele 288-291) cu mențiunea că acesta se consideră comunicate in termen de 15 zile de la data afișării anunțului, termenul fiind împlinit pe data de 17.06.2011.
Instanța reține că termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare a început să curgă in data de 18.06.2011, fiind împlinit in data de 04.07.2011.
In consecința, tinand cont de faptul ca prezenta contestație la executare a fost formulata la data de 15.01.2014, fiind inregistrata pe rolul instantei de judecata cu mult peste termenul legal de 15 zile (care s-a împlinit pe 04.07.2011) raportat la data la care contestatoarea a luat cunostinta de actele de executare pe care le contestă, instanta va admite exceptia tardivitatii formulării contestației la executare cu privire la titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011, invocată de intimată prin întâmpinare și excepția tardivitatii formulării contestației la executare cu privire la somațiile nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 invocata din oficiu si va respinge contestatia la executare ca tardiv introdusa in ceea ce privește aceste acte de executare.
Pentru a hotari astfel, instanta are in vedere si prevederile art. 185 C. potrivit carora neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, conditiile pentru ca aceasta sanctiune sa opereze fiind indeplinite in cauza de fata: existenta unui termen legal si imperativ (peremptoriu) inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul procedural, partea, in speta contestatoarea sa nu fi exercitat dreptul procedural inauntrul acestui termen, inexistenta unei derogari exprese de la sanctiunea decaderii.
In ceea ce privește celelalte acte de executare, respectiv titlul executoriu nr._/03.12.2013 și somația nr._/03.12.2013, titlul executoriu nr._/25.03.2013 și somația nr._/25.03.2013, adresa de înființare a popririi nr. nr._/03.12.2013 și înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013 emise de intimata P. M. C. instanța reține că acestea nu au fost comunicate cu respectarea dispozițiilor art. 44 din OG nr. 92/2003, in sensul că aceasta nu au fost supuse comunicării cu respectarea dispozițiilor legale, astfel cum au fost modificate după publicarea in Monitorul Oficial nr. 482/07.07.2011 a Deciziei CCR nr. 536/28.04.2011, astfel încât instanța apreciază că numita N. I. in calitate de contestatoare este in termen să le conteste.
Astfel, toate actele de executare mai sus menționate au fost comunicate exclusiv prin publicitate, prin afișarea anunțului pe pagina de internet a Primăriei M. C., fără in prealabil să se comunice și la domiciliul contestatoarei, deși acesta era cunoscut și apare pe fiecare titlul executoriu și somație in parte.
Principalele motive formulate de contestatoare in vederea anulării actelor de executare contestate privesc greșita reținere a intimatei cu privire la obligația sa de plată a impozitului pe clădiri, având in vedere că prin adresa nr._/29.08.2003 s-a constatat că este scutită de la plata impozitului ca beneficiară a DL 118/1990 și astfel nu datorează nici majorări și penalități de întârziere . De asemenea, contestatoarea a formulat apărări și in ceea ce privește o amendă de 500 lei, despre care se face vorbire in actele de executare contestate despre care nu are cunoștință.
În drept, instanța reține că executarea creanțelor bugetare se face în condițiile legii speciale, respectiv codul de procedura fiscala. Astfel, conform art. 172 din OG nr.92/2003- codul de procedura fiscala, contestația la executare în materie fiscala poate avea ca obiect si titlul executoriu în temeiul caruia a fost pornita executarea, însa numai în situația în care titlul atacat nu este o hotarâre data de o instanța judecătoreasca sau de un alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea acestuia nu exista o alta procedura prevăzuta de lege.
Dispoziții similare se regăsesc chiar si în art. 712 alineat 2 Cod procedura civila conform caruia în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca se pot invoca în contestatia la executare aparari de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Ratiunea pentru care legiuitorul a conditionat posibilitatea contestarii titlului executoriu de inexistenta unei alte proceduri de contestare consta în aceea ca, în esenta, contestatia la executare este destinata sa înlature neregularitatile comise cu prilejul urmaririi silite, neputându-se examina împrejurari care vizeaza fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 141 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 110 din OG nr. 92/2003 titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declarația fiscală;
c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
d) declarația vamală;
e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;
h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
In ceea ce privește susținerea contestatoarei N. I. in sensul că in mod greșit intimata P. M. C. a stabilit prin actele de executare contestate obligația sa de a achita impozitul pe clădiri, instanța reține:
Prin adresa nr._/29.08.2003 emisă de P. M. C. – Direcția Economico - Financiară s-a constatat că este scutită de la plata impozitului ca beneficiară a DL 118/1990 (fila 8). Totuși instanța constată că singurele acte de executare in care este menționat acest impozit pe clădiri sunt titlul executoriu nr. 764/25.06.2007 și somația nr. 764/25.06.2007 emise pentru suma de 222,69 lei, reprezentând impozit clădiri persoane fizice.
Instanța insă nu poate analiza legalitatea acestor acte cu privire la suma de 222,69 lei având in vedere că s-a constatat că este tardivă contestația impotriva acestora.
În ceea ce privește calculul majorărilor și a penalităților de întârziere, în cauza se constată că intimata a demarat procedura de executare silită împotriva contestatoarei, in lipsa titlului de creanță in raport de dispozițiile art. 110 din OG nr. 92/2003.
La termenul din data de 20.05.2014 s-a dispus emiterea unei adrese către intimata P. M. C. pentru a comunica la dosar deciziile de calul a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, astfel cum au fost reținute în somație și titlurile executorii contestate, respectiv: somația nr._/03.12.2013 și titlul executoriu nr._/03.12.2013, somația nr._/25.03.2013 și titlul executoriu nr._/25.03.2013, somația nr. 764/25.06.2007 și titlul executoriu nr. 764/25.06.2007, somația nr._/06.01.2011 și titlul executoriu nr. 521/06.01.2011.
Deși i s-a solicitat in mod expres, intimata P. M. C. nu a comunicat prin adresa nr._/06.06.2014 și deciziile de calcul a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere care au stat la baza emiterii actelor de executare contestate, ci doar titlurile executorii și somațiile contestate .
Astfel, deși au fost emise pe numele contestatoarei titluri executorii prin care i s-au stabilit de plată sume reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere, intimata P. M. C. nu a emis și titlul de creanță, prin care să se stabilească aceste sume, iar ulterior să emită titlurile executorii.
Ca atare, în raport de textele legale menționate mai sus, opozabilitatea titlului executoriu este condiționată de emiterea și ulterior de comunicarea titlului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia. per a contrario, în lipsa emiterii și a comunicării titlului de creanță, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată, și cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a acesteia.
Cum in cauză procedura executării silite s-a demarat fără existența unui titlu de creanță și a comunicării acestuia către contestatoare, executarea silită s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care contestația dedusă judecății urmează a fi admisă in parte, cu consecința anulării titlul executoriu nr._/03.12.2013 și somația nr._/03.12.2013 emise de intimata P. M. C. in integralitate – acesta cuprinzând doar sume care reprezintă majorări de întârziere, titlul executoriu nr._/25.03.2013 și somația nr._/25.03.2013 emise de intimata P. M. C. pentru suma de 115,84 lei ( această sumă reprezentând majorări de întârziere), adresa de înființare a popririi nr. nr._/03.12.2013 și înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013 emisă de intimata P. M. C. pentru suma 115,84 lei ( această sumă reprezentând majorări de întârziere).
In ceea ce privește titlul executoriu nr._/25.03.2013 și somația nr._/25.03.2013 emise de intimata P. M. C., instanța reține că acestea au fost emise pentru majorări de întârziere, calculate ca urmare a neachitării impozitului pe clădiri la timp – 115,84 lei și pentru suma de 500 lei, reprezentând o amendă.
Cu privire la suma de 500 lei, reprezentând amendă, sumă contestată de către contestatoarea N. I., se rețin următoarele:
La solicitarea instanței, intimata P. M. C. a depus la dosar procesul verbal contravențional . nr._ din data de 25.09.2012 întocmit de P. M. C. prin care contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională in cuantum de 500 lei și comunicat acesteia la data de 17.10.2012 (filele 274-276).
Potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 "Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia".
Contestarea procesului verbal trebuie făcuta pe calea plângerii contravenționale, reglementată expres de dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor .
Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune si contestatoarea neefectuând plângere contravențională în termenul legal, aceasta echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii si în aceste condiții formularea de apărări și cu privire la acest titlu de creanță este inadmisibila.
Ca urmare, posibilitatea contestării titlului executoriu pe calea contestației la executare subzista numai in măsura in care actul ce constituie titlu de creanța fiscala, respectiv procesul verbal contravențional . nr._ din data de 25.09.2012 întocmit de P. M. C., nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrative fiscal.
In speță, instanța retine ca in conformitate cu art. 32 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contestatoarea avea posibilitatea de a formula plângere contravențională împotriva titlului de creanța reprezentat de procesul verbal contravențional . nr._ din data de 25.09.2012 întocmit de P. M. C., care a stat la baza emiterii titlului executoriu, insă nu s-a făcut o dovadă in acest sens.
Pentru aceste considerente instanța urmează a admite in parte contestația și a anula titlul executoriu nr._/03.12.2013 și somația nr._/03.12.2013 emise de intimata P. M. C. in integralitate, titlul executoriu nr._/25.03.2013 și somația nr._/25.03.2013 emise de intimata P. M. C. pentru suma de 115,84 lei, adresa de înființare a popririi nr. nr._/03.12.2013 și înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013 emisă de intimata P. M. C. pentru suma 115,84 lei.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Instanta constata culpa procesuala a intimatei P. M. C., dovedita prin aceea ca a pierdut procesul in parte, si avand in vedere cererea contestatoarei de obligarea la plata cheltuielilor de judecata dovedite prin plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 112 lei, in temeiul art. 453 C.proc.civ., instanta urmeaza sa oblige intimata la plata sumei de 112 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei N. I. in ceea ce privește adresa de înființare a popririi nr._/10.10.2013 și titlurile executorii nr. 1071/19.04.2010 și nr._/26.04.2013 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., invocată din oficiu de instantă.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare in ceea ce privește titlurile executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., invocată de intimată prin întâmpinare.
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare in ceea ce privește somațiile nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., invocată din oficiu de instanță.
Admite in parte contestația la executare formulată de contestatoarea N. I..
Anulează titlul executoriu nr._/03.12.2013 și somația nr._/03.12.2013 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. in integralitate, titlul executoriu nr._/25.03.2013 și somația nr._/25.03.2013 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. pentru suma de 115,84 lei, adresa de înființare a popririi nr. nr._/03.12.2013 și înștiințarea de poprire nr._/03.12.2013 emisă de intimata Administrația Finanțelor Publice C. pentru suma 115,84 lei.
Respinge contestația la executare formulată împotriva adresei de înființare a popririi nr._/10.10.2013 și titlurilor executorii nr. 1071/19.04.2010 și nr._/26.04.2013 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., ca fiind formulate de o persoană care nu are calitate procesuală activă.
Respinge contestația la executare formulată împotriva titlurilor executorii nr. 764/25.06.2007 și 521/06.01.2011 și somațiilor nr. 764/25.06.2007 și_/06.01.2011 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., ca fiind tardivă.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 112 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul D., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată in ședință publică, azi 09.12.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. lDB
Teh.CCE/6ex/16.12.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 580/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 8360/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|