Plângere contravenţională. Sentința nr. 5439/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5439/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 36956/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5439/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C.-Nicușor M.
Grefier: R. C. B.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 04.04.2014, având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în C., ., nr. 4, . în contradictoriu cu intimatul I. D. SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D., dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /07.11.2013, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.10.2013 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în sumă de 8000 de lei
În fapt, a arătat că prin procesul verbal sus menționat, a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 8000 lei pentru contravenția prevăzută de art.4 pct.57.1 din H.G. nr.69/2012.
Pentru a proceda astfel, agentul constatator a reținut că, la data de 28.10.2013, în urma controlului efectuat în trafic, subscrisa nu a asigurat existența la bordul vehiculului înmatriculat sub nr._ ’’copia conformă a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P.”.
Pe cale de excepție, a invocat nulitatea absolută a procesului verbal întrucât actul normativ în temeiul căruia a fost constatată si sancționată contravenția nu este aplicabil activității desfășurate de către subscrisa-pentru următoarele argumente:
1. învederăm instanței că, potrivit prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, prin contractul nr.42/2009 de delegare a gestiunii serviciului de transport public Județean de persoane prin curse regulate, .. a ^ost autorizată să efectueze transport de persoane prin servicii regulate județene, in acest sens fiind emise si licențele de traseu . nr._, respectiv . nr._.
Prevederile H.G. nr.69/2012, act normativ în baza căruia a fost constatată contravenția și aplicată sancțiunea, au un cadru expres prevăzut de aplicare, serviciul de transport public local persoane efectuat de . neinlrând sub incidența acestui act normativ.
Astfel, așa cum rezultă din dispozițiile art.1 al H.G. nr.69/2012, acest act normativ stabilește încălcările prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul si autobuzul si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 si ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum si a sancțiunilor si masurilor aplicabile in cazul constatarii incalcarilor.
Mai mult, potrivit prevederilor art.1 din OG nr:27/2011 „Dispozițiile prezentei ordonanțe constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României", iar in conformitate cu dispozițiile art.2 ale din același act normativ „Transportul public local efectuat în interiorul unei localități, precum și serviciul public de transport persoane (art.2 lit.a) prin "transport public de călători" înțelegându-se serviciile de transport de călători care sunt de interes economic general și care sunt prestate către public în mod nediscriminatoriu și continuu; m) prin "servicii publice integrate de transport de călători" se înțelege serviciile interconectate de transport într-o zonă geografică determinată cu un serviciu unic de informații, un regim unic de taxare a biletelor și un orar unic de transport), așa cum este definit in Regulamentul (CE) nr. 1370/2007, se reglementează prin legi speciale”.
Prin transportul rutier, la care fac trimitere dispozițiile art.1 din H.G. nr.69/2012, astfel cum este definit în art.4 lit.a din Regulamentul (CE) nr.561/2006, se înțelege ’’orice deplasare efectuată, în totalitate sau parțial, pe drumurile deschise utilizării publice de către un vehicul, gol sau încărcat, folosit pentru transportul călătorilor sau al mărfurilor.”
Așa cum rezultă din descrierea faptei, subscrisa efectua un transport de persoane prin curse regulate pe ruta C.-Preajba de P., deci transport public jocal, și nu transport rutier.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de .., legea specială care reglementează serviciul public de transport persoane este Legea nr.92/2007 unde, la art.4 alin.1 lit.b definește în mod clar și fără echivoc tipul de transport public județean prin curse regulate.
Coroborând prevederile legale sus enuntate, rezultă că transportul public local de persoane, reglementat ca atare printr-o lege specială (Legea nr.92/2007) nu face obiectul aplicării dispozițiilor H.G. nr.69/2012, iar organele de control (ISCTR, polițiști rutieri) nu pot constata contravenții în baza H.G. nr.69/2012 deoarece acest act normativ privește un alt tip de transport (rutier) decât transportul public local prin curse regulate județene.
Ca atare, fapta descrisă de către agentul constatator nu poate fi reținută drept contravenție în sarcina subscrisei.
Mai mult, dispozițiile art.4 pct.57.1 din H.G. nr.69/2012, care reprezintă încadrarea juridică a faptei de către agentul constatator, stipulează următoarele: „Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
57.1. copia conformă a licenței de transport/licenței comunitare”
Deci, acest articol stabilește indubitabil și în mod neechivoc actele normative ale căror încălcări sunt sancționate, or Legea nr.92/2007 nu se regăsește în enumerarea expresă și limitativă avută în vedere de legiuitor.
Pe cale de consecință, pentru toate considerentele de ordin juridic invocate, procesul verbal încheiat este lovit de nulitate absolută.
2. Pe fond, sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este netemeinic pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din procesul verbal, fapta pentru care subscrisa a fost sancționată constă în neasigurarea existenței la bordul mijlocului de transport a ’’copiei conforme a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P.”.
Menționează că fapta pentru care subscrisa a fost sancționată nu există deoarece sintagma copie conformă a licenței de transport pe o anumită rută excede cadrului legal invocat de către agentul constatator.
Astfel, art.4 pct.57.1 din H.G. nr.69/2012 sancționează lipsa de la bordul vehicului a ’’copiei conforme a licenței de transport/licenței comunitare”.
Or, agentul constatator a solicitat șoferului să prezinte ’’copia conformă a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P.”, însă un astfel de înscris NU EXISTĂ.
Pentru orice rută (traseu) județeană se eliberează de către ARR o licență de traseu, și nu o copie conformă a licenței de transport pe o anumită rută.
Potrivit art.3 pct.12 din O.G. nr.27/2011, copia conformă a licenței .Comunitare este un ’’document în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier contra cost.”
Potrivit art. 3 pct. 22 din O.G: nr:27/2011, licența de traseu este un ’’document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport.”
În mod cert, agentul constatator face o gravă și impardonabilă confuzie între copia conformă a licenței de transport/licență comunitară, document în baza căruia un operator de transport este autorizat să efectueze transport rutier contra cost, acest document eliberându-se pentru fiecare vehicul ce aparține operatorului de transport; și licența de traseu, document prin care un operator de transport este autorizat să efectueze un anumit traseu.
Cum agentul constatator a solicitat la control un document care nu există ca și formular, este logic că șoferul nu a avut ce să-i prezinte, însă acest aspect nu trebuia să-l determine pe agentul constatator să încheie în mod nelegal și abuziv un proces verbal, cu consecința drastică a obligării subscrisei de a achita 80Ó0 lei amendă. i Agentul constatator a greșit și atunci când a stabilit sancțiunea.
Astfel, potrivit art. 17 (1) din H.G. nr.69/2012 raportat la art.57 lit.b din H.G. nr.69/2012, agentul constatator trebuia să suspende și dreptul de utilizare a microbuzului controlat, însă acesta a aplicat doar o amendă contravențională:
”În cazul utilizării la efectuarea transportului rutier a unui vehicul rutier fără a se putea face dovada că se dețin următoarele documente valabile, după caz: licența de transport/licența comunitară, copia conformă a licenței de transport/copia conformă a licenței comunitare, certificat de transport în cont propriu, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, licența de traseu, autorizația specială de transport, autorizația de transport internațional sau documentul de transport pentru transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale, după caz, pe lângă aplicarea amenzii corespunzătoare, inspectorii aplică si măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, denumită în continuare măsură de suspendare.”
’’Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 3-5 și aplicarea sancțiunilor se face de către:
a) inspectori; b) polițiști rutieri, în cazul efectuării controlului în trafic în lipsa personalului prevăzut la lit. a), în cazul constatării contravențiilor prevăzute la ... art. 4 pct. 1, 5, 10, 13, 14, 37, 40, 41, 49, 50, 57, 61...”
În dovedirea plângerii au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri pe care le-au anexat, respectiv: contractul nr.42/2009 de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate prin care .. a fost autorizată să efectueze transport de persoane prin servicii regulate județene, actul adițional de prelungire a valabilității contractului, licența de traseu pentru traseul C.-Preajba de P., copia conformă a licenței de transport pentru microbuzul cu numărul_ .
În drept, și-au întemeiat plângerea pe dispozițiile art.31(1) din O.G. nr.2/2001.
Au anexat procesul verbal (original și copie), împuternicirea avocațială, taxa judiciară de timbru.
La data de 21.11.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare a arătat că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
In ceea ce privește starea de fapt descrisă de către agentul constatator în procesul verbal, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. Instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționate în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal, a considerat că instanța de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie, sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
A considerat că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată..
Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care deși neconsacrată de legislative, este unanim acceptată atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesul verbal de contravenție atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de OG 2/2001 .
Actul sancționator, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În concluzie, a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de către petent ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 8000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 4 pct. 57.1 din H.G. nr. 69/2012, agentul constatator reținând că, la data de 28.10.2013, ora 12.00 în urma controlului efectuat în trafic, petenta nu a asigurat existența la bordul vehiculului înmatriculat sub nr._ care efectuează transport contra cost prin curse regulate a copiei conforme a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P., microbuzul fiind condus de B. Chiril.
În temeiul art.34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, se constată că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 procesul verbal fiind întocmit în data de 28.10.2013, plângerea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 07.11.2013.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative necesare pentru existența unei contravenții, și anume ca fapta să fie stabilită și sancționată prin lege,ordonanță,prin Hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean sau al Consiliului General al Municipiului București. Conform art. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „ constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege,ordonanță,prin Hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean sau al Consiliului General al Municipiului București”.
Așa cum rezultă din procesul verbal, fapta pentru care petenta a fost sancționată constă în neasigurarea existenței la bordul mijlocului de transport a ’’copiei conforme a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P.”.
Fapta pentru care petenta a fost sancționată nu există deoarece sintagma copie conformă a licenței de transport pe o anumită rută excede cadrului legal invocat de către agentul constatator.
Astfel, art. 4 pct. 57.1 din H.G. nr. 69/2012 sancționează lipsa de la bordul vehiculului a ’’copiei conforme a licenței de transport/licenței comunitare”.
Or, agentul constatator a solicitat șoferului să prezinte ’’copia conformă a licenței de transport pe ruta C.-Preajba de P.”, însă un astfel de înscris NU EXISTĂ.
Pentru orice rută (traseu) județeană se eliberează de către ARR o licență de traseu, și nu o copie conformă a licenței de transport pe o anumită rută.
Potrivit art. 3 pct. 12 din O.G. nr. 27/2011, copia conformă a licenței comunitare este un ’’ document în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier contra cost.”
Potrivit art. 3 pct. 22 din O.G. nr. 27/2011, licența de traseu este un ’’document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport.”
Agentul constatator face o confuzie între copia conformă a licenței de transport/licență comunitară, document în baza căruia un operator de transport este autorizat să efectueze transport rutier contra cost, acest document eliberându-se pentru fiecare vehicul ce aparține operatorului de transport; și licența de traseu, document prin care un operator de transport este autorizat să efectueze un anumit traseu.
Cum agentul constatator a solicitat la control un document care nu există ca și formular, este logic că șoferul nu a avut ce să-i prezinte.
De altfel petenta a depus la dosarul cauzei copia conformă nr._ pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț valabilă pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în perioada 23.01._14, licența de traseu LT_/2 pentru traseul județean 012/ C. – Pârșani - Preajba de P. pentru autobuz 49 de locuri valabilă de la data de 01.07.2008 – 31.12.2013 și licența . nr._ pentru transportul rutir public de persoane în trafic internațional valabilă în perioada 20.04.2011 – 19.04.2016.
Prin urmare, având în vedere cele menționate mai sus, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ emis de I. D. – SERVICIUL RUTIER la data de 28.10.2013 și va exonera petenta de plata amenzii în sumă de 8000 de lei stabilită în procesul verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în C., ., nr. 4, .. 1, . în contradictoriu cu intimatul I. D. SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal . nr._ emis de I. D. – SERVICIUL RUTIER la data de 28.10.2013 și exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 8000 de lei stabilită în procesul verbal.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2014.
PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.
Red. C.N.M
Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6251/2014.... → |
---|