Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 5554/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte- Anișoara G. - Judecător
Grefier- V. G.
Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe contestatoarea S. C. MARFĂ SA și intimații B. I. M. și C. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in ședința publica au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată și a reținut cauze pentru soluționarea acestei excepții.
I N S T A N T A
La data de 13.02.2013, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr._, contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. MARFĂ SA, în contradictoriu cu intimații B. I. M. și C. G., împotriva poprii înființate în dosarul de executare nr. 488/E/2012 și a procesului verbal din data de 25.01.2013.
În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauza ce are ca obiect contestație le executare, ultimul act de procedură îl constituie încheierea instanței de judecată de la termenul din 11.09.2013 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 alin. 1 C.p.c.
Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea.
Constată perimată cererea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea S. C. MARFĂ SA, cu sediul în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu intimații B. I. M., cu sediul în C., .. 54 A, jud. D. și C. G., cu domiciliul în C., B.-dul. Dacia, nr. 40, ., ., jud. D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Teh. V.G. 6 ex./05.12.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3633/2014.... → |
---|