Plângere contravenţională. Sentința nr. 6684/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6684/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 33700/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6684/2014

Ședința publică de la 12 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent Î. I. G. C. și pe intimat D.G.F.P. D., având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apărătorul petentei și martorul M. T. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înaintat la dosar, prin serviciul registratură, proces verbal de executare a mandatului de aducere a martorului M. T. D..

Având în vedere lipsa părților și a apărătorului petentei,instanța lasă dosarul la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile și martorul M. T. D.,petentul fiind reprezentat de av. V..

Instanța pune în discuție excepția tardivității introducerii plângerii, invocate de intimată.

Av V. solicită respingerea excepției tardivității introducerii plângerii cu motivarea că, în raport de data la care a fost comunicat petentei procesul verbal, acesta a depus prezenta plângere, în termenul legal prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat și exonerarea petentei de plata amenzii; în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

INSTANȚA

Constată că la data de 12 decembrie 2012 s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea formulată de petenta Î. I. G. C. C. în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. D., împotriva procesului verbal de contravenție ./200 nr._ din 31 octombrie 2012, plângere prin care s-a solicitat,în principal, admiterea acesteia,anularea procesului verbal contestat și exonerarea petentei de plata amenzii și în subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivare a arătat că a fost amendată pe motiv că urmare a controlului efectuat de reprezentanții intimatei s-a constatat că desfășura activitate în punctul de lucru situat în C.,cartier Craiovița Nouă, . poziția 23, iar casa de marcat este fiscalizată pentru adresa din C. .. 5 A în incinta magazinului REAL.

Petenta a mai arătat că la această din urmă precizată adresă și-a desfășurat activitatea până la data de 1 ianuarie 2011,după această dată și-a depozitat bunurile la punctul de lucru din Craiovița Nouă BIG Piață.

Petenta a menționat că nu desfășoară activitate la punctul de lucru situat în C.,cartier Craiovița Nouă, . poziția 23.

Petenta a invocat nulitatea procesului verbal contestat pe motiv că deși actul este întocmit de doi agenți, doar unul a semnat procesul verbal de contravenție,fiind astfel încălcate disp. art. 17 din O.G. 2/2001.

La data de 2 aprilie 2013 intimata a înaintat la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale cu motivarea că procesul verbal a fost comunicat petentei pe data de 15 noiembrie 2012, iar plângerea a fost înregistrată pe data de 14 decembrie 2012.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

Petenta, în dovedirea plângerii și intimata în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale cu martorul M. T. D., probe apreciate de instanță ca fiind utile și încuviințată ca atare.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar: procesul verbal contestat și în copii: raport de inspecție fiscală din 31 octombrie 2012 cartea de identitate a martorului M. T. D..

Instanța a dispus emiterea unui mandat de aducere pentru martorul M. T. D. și,deși s-a înaintat la dosar dovada îndeplinirii acestuia,respectiv proces verbal din 31 martie 2014, martorul nu s-a prezentat pentru audiere.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ./200 nr._ din 31 octombrie 2012, petenta a fost amendată contravențional cu suma de 2000 lei și reținut săvârșirea contravențiilor prev. de art. 10 lit. c din O.U.G. 28/1999 Republicată, constând în aceea că urmare a controlului efectuat de reprezentanții intimatei s-a constatat că desfășura activitate în punctul de lucru situat în C.,cartier Craiovița Nouă, . poziția 23, iar casa de marcat este fiscalizată pentru adresa din C. .. 5 A în incinta magazinului REAL.

Procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentei la data de 15.11.2012 iar plângerea formulată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.12.2012,cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În consecință,instanța va admite excepția tardivității și va respinge plângerea ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge plângerea formulată de petenta Î. I. G. C. cu sediul în C., . C. RO_ în contradictoriu cu intimat D.G.F.P. D., împotriva procesului verbal de contravenție ./200 nr._ din 31 octombrie 2012, ca tardiv formulată.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 mai 2014

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.MINCĂC.C.S.

Red.M.M./tehnoredC.C.S.

4 ex/11.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6684/2014. Judecătoria CRAIOVA