Contestaţie la executare. Sentința nr. 7220/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7220/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 31662/215/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7220
Ședința publică de la 20.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. M. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind contestatoarea D. V., în contradictoriu cu intimata D. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea personal și asistată de avocat M. M. și avocat Ș. A., pentru intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție modificarea cadrului procesual în raport de actele de executare a căror anulare o solicită contestatoarea avand in vedere ca printre acestea se afla si adresa de infiintare a popririi.
Avocat M. M., pentru contestatoare, apreciază că nu se impune modificarea cadrului procesual, având în vedere că între contestatoarea D. V. și intimata D. M. s-au derulat toate problemele care se pun în discuție în prezenta cauză, astfel încât acestea sunt părțile între care se impune judecata în prezenta cauză.
Instanța ia act de cele învederate de către apărătorul contestatoarei, în sensul că este corect stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare in judecata.
Avocat Ș. A., pentru intimată, depune la dosar interogatoriu pentru contestatoare și solicită a fi administrată proba cu interogatoriu.
Avocat M. M., pentru contestatoare, arată că se opune, solicitând decăderea intimatei din proba cu interogatoriu încuviințată, având în vedere că contestatoarea a fost prezentă la termenele de judecată anterioare și interogatoriul nu a fost prezentat de către intimată.
Avocat Ș. A., pentru intimată, învederează instanței că la primul termen după încuviințarea probei cu interogatoriul contestatoarei s-a aflat în imposibilitatea administrării probei întrucât dosarul a fost strigat mai înainte de a veni în sala de judecată iar la următorul termen de judecată contestatoarea nu a fost prezentă.
Instanța reține că prin încheierea din data de 08.04.2014 s-a menționat că contestatoarea s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriu însă intimata nici nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar interogatoriul încuviințat de instanță iar la următorul termen de judecată din data de 06.05.2014 părțile nu au fost prezente personal, fiind prezenți numai apărătorii acestora. Prin urmare, având în vedere că nu s-a dispus decăderea intimatei din proba cu interogatoriu încuviințată, iar contestatoarea este prezentă în sala de judecată, instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul contestatoarei.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității în raport de cadrul procesual stabilit de către contestatoare și având în vedere ca printre actele de executare a căror anulare o solicită este si o adresa de infiintare a popririi și acordă cuvântul pe excepția invocată, precum și pe fondul cauzei.
Avocat M. M., pentru contestatoare solicită respingerea excepției inadmisibilității, având în vedere că a înțeles să conteste doar somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare. Pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată. arată că prin somație i se pune în vedere să atribuie loturile, loturi care nu pot fi atribuite decât de instanța de judecată, contestatoarea putând eventual doar să ia act că aceste loturi au fost atribuite. Arată că la data la care executorul judecătoresc s-a prezentat la fața locului, atât camerele, cât și terenul erau libere.
Avocat Ș. A., pentru intimată, solicită admiterea excepției inadmisibilității având în vedere că se contestă toate actele de executare, inclusiv adresa de infiintare a popririi si cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc. Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată. Arată că a trecut o foarte mare perioadă de timp în care nu s-a pus în executare hotărârea judecătorească, relațiile dintre părți fiind foarte tensionate, contestatoarea nepermițându-i intimatei să intre în casă. Prin urmare, aceasta din urmă nu putea să intre în posesia camerelor, chiar dacă acestea erau libere.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.09.2013 sub nr._ contestatoarea D. V., în contradictoriu cu intimata D. M., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de creditoarea D. M., în dosarul de executare silită nr. 795/E/2013 al B.E.J. Asociați T. N. C. F. și Terpovici L. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea somației emise de executorul judecătoresc la data de 06.09.2013 în dosarul nr. 795/E/2013, anularea tuturor formelor de executare silită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, s-a arătat că, în fapt, în dosarul de executare silită nr. 795/E/2013, la solicitarea creditoarei D. M. s-a emis somația prin care i se pune în vedere contestatoarei să atribuie creditoarei lotul ce i se cuvine conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2000 a Judecătoriei C. și decizia nr. 924/2008 a Curții de Apel C., precum și cheltuieli de executare silită în sumă totală de 2.812,60 lei.
Somația și formele de executare silită au fost începute cu nesocotirea dispozițiilor legale în această materie, având în vedere că în speța de față nu există o opunere din partea contestatoarei la titlul executoriu.
Astfel, contestatoarea a susținut că de la momentul la care instanțele de judecată au atribuit fiecăruia dintre moștenitori bunurile lotizate, fiecare dintre moștenitori are aceste bunuri iar ea nu a făcut nici un fel de acțiune sau manifestare menită ca celelalte părți să nu aibă bunurile ce le revin.
Prin somație executorul judecătoresc o execută silit în sensul că îi pune în vedere să atribuie creditoarei lotul conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2000 a Judecătoriei C. și decizia nr. 924/2008 a Curții de Apel C., ori acest lot este atribuit de instanța de judecată, contestatoarea neputând să atribuie acest lot, ci numai să ia act că s-a atribuit și se află în proprietatea creditoarei.
Contestatoarea a mai arătat că în prezent se folosește decât de bunurile ce i s-au atribuit, iar ceilalți moștenitori, printre care și creditoarea din cauza de față și fiul acesteia, D. Z., și-au aplicat încuietori pe bunurile ce le-au fost atribuite și le folosesc la acest moment, inclusiv terenul conform loturilor stabilite de instanță.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.p.civ.
În susținerea contestației au fost depuse la dosar, în copii conforme cu originalul, carte de identitate contestatoare, somație emisă în cadrul dosarului 795/E/2013, înștiințare emisă la 06.09.2013 în cadrul dosarului 795/E/2013, încheierea nr. 795/E/2013 din 06.09.2013.
La data de 18.12.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, în fapt, în dosarul nr. 795/E/2013 s-a început executarea silită conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2000 a Judecătoriei C. și decizia nr. 924/2008 a Curții de Apel C..
Susținerile contestatoarei privind împrejurarea că nu s-a opus realizării efective a ieșirii din indiviziune conform loturilor stabilite de către instanța de judecată sunt neîntemeiate, în condițiile în care a trecut o perioadă foarte mare de timp în care contestatoarea nu a eliberat de bună voie partea din imobil care i se cuvenea.
Mai mult, în ultimii ani contestatoarea a cules și fructele civile ale lotului atribuit intimatei, închiriind camerele respective polițistului din comună.
Având în vedere atât perioada mare de timp în care nu s-a putut folosi de bunul atribuit, cât mai ales refuzul contestatoarei de a-i elibera de bună voie partea care îi revenea, intimata arată că a făcut cerere de executare silită, care de altfel s-a și încheiat la data de 30.10.2013.
În drept, au fost invocate prevederile art. 295 și urm. C.p.civ.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către B.E.J. T.-N. C. F. și Terpovici L. B. pentru a înainta la dosar, în copii conforme cu originalul, actele dosarului de executare nr. 795/E/2013, acestea fiind înaintate la data de 06.05.2014.
Analizand actele și lucrările dosarului, prin prisma sustinerilor partilor, a dispozitiilor legale in materie si, raportat la exceptia invocata, instanța reține următoarele:
Contestaia la executare este, in principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silita, o „plangere” specifica acestei proceduri, prin care se poate obtine anularea sau indepartarea unor acte de executare ori, uneori, chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Cu privire la subiectele contestatiei la executare, trebuie precizat ca ea poate fi exercitata, in primul rand de catre partile interesate direct in procedura de executare respectiv debitorul urmarit si creditorul urmaritor, iar in cadrul executarii prin poprire si de catre tertul poprit, devenit parte in procedura de executare.
Astfel, se reține că părți în procedura executării silite sunt în principal creditorul și debitorul din titlul executoriu. Însă, în momentul în care se recurge la procedura recuperării creanțelor de către debitor prin înființarea popririi dobândește în procedura executării silite este implicat și terțul poprit, căruia îi revin anumite obligații și care îndeplinește anumite acte legate de executare prevăzute de art.783-786 N.C.pr.civ.
Prin înființarea popririi se naște un raport juridic între creditor și terțul popit în baza căruia acesta din urmă va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea ce datorează la rândul său debitorului acestuia ( creditor al terțului poprit). Tocmai datorită acestui raport juridic care se creează între creditorul popritor și terțul poprit, în cazul în care se contestă înființarea popririi, cererea nu poate fi judecată decât în contradictoriu și cu terțul poprit.
In cauza prin contestatia la executare formulata s-a solicitat anularea tuturor formelor de executare silita, deci inclusiv adresa de infiintare a popririi emisa in dosarul de executare nr.795/E/2013 al B.E.J. Asociați T. N. C. F. și Terpovici L. B. din data de 10.12.2013 catre tertul poprit CJP D..
În aceste condiții, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra legalității adresei de înființare a popririi, ca act întocmit în cursul executării silite contestate, produce efecte care se întind și asupra raportului juridic ce se naște între creditor și terțul poprit, astfel încât fiind în situația unui litisconsorțiu obligatoriu era necesară atragerea în proces a tuturor părților raportului juridic litigios, inclusiv a terțului poprit.
In cauza de fata contestatia la poprire a fost introdusa de debitoarea urmarita D. V. care, la solicitarea instantei care i-a pus in vedere sa precizeze cadrul procesual in raport cu toate actele de executare contestate, a aratat, prin reprezentantul sau Av.M. M., ca nu se impune modificarea cadrului procesual, având în vedere că numai între contestatoarea D. V. și intimata D. M. s-au derulat toate problemele care se pun în discuție în prezenta cauză, astfel încât acestea sunt părțile între care se impune judecata în prezenta cauză, deși prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare, inclusiv adresa de infiintare a popririi emisa in dosarul de executare nr.795/E/2013.
Instanta apreciaza ca tertul poprit este parte in procedura de executare prin poprire, iar judecata trebuia sa aibe loc obligatoriu si cu introducerea acestuia in cauza.
Pentru aceste considerente instanta urmeaza sa admita exceptia inadmisibilitatii contestatiei introduse numai impotriva uneia dintre partile din procedura de executare prin poprire si sa respinga contestația la executare.
Se va lua act că intimata nu solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea D. V., având C.N.P._ cu domiciliul în C., .. N 1, ., jud. D. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat M. M. din C., .. 97 apt., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata D. M., cu domiciliul în C., .. 40, ., ..
Ia act că intimata nu solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.
8 ex. / 01.07.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 1479/2014. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria... → |
---|