Contestaţie la executare. Sentința nr. 9076/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9076/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 10634/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9076/2014
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul T. G. și pe intimata A. J. a Finantelor Publice D., având ca obiect
contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M. V. pentru contestator, intimata fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, reprezentantul contestatorului precizează că solicită anularea titlurilor executorii ce se referă la sumele confiscate; depune la dosar împuternicire avocațială; arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Avocat M. V., pentru contestator solicită încuviințarea probei cu înscrisuri; de asemenea solicită emiterea unei adrese către Biroul de Combatere a Criminalității Organizate C. pentru a comunica unde au fost virate sumele de bani sechestrate prin Ordonanța nr. 297D/P/2010 din data de 19.07.2011.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.
Instanța respinge cererea privind efectuarea adresei către BCCO C., ca nefiind utilă soluționării cauzei, apreciind că din considerentele sentinței penale nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._ reiese clar că aceste sume au fost confiscate, iar contul in care au fost virate nu prezintă importanță pentru justa soluționare a cauzei.
Avocat M. V., pentru contestator arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. V., pentru contestator solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată și precizată la acest termen de judecată; anularea formelor de executare întocmite de intimată, în ceea ce privește sumele de bani ce au fost confiscate; fără cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.03.2014, sub dosar nr._, contestatorul T. G., a formulat, în contradictoriu cu intimatul A. J. a Finantelor Publice D., contestație la executare împotriva actelor de executare emise de în cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ întocmit de A. J. a Finantelor Publice D..
În motivare a arătat că prin Sentința penală nr. 447/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus, printre altele:
"În baza art.7 alin 1 din Legea nr.39/2003, cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă pe inculpatul T. G., fiul lui M. și E., născut la data de 06 octombrie 1988 în C., jud. D., cu domiciliul în C., .. 40, jud. D., CNP_, la pedeapsa 3 ani și 4 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a și b C.p., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art.25 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.P., cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.46 alin 1lit.a,b din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.P și cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 27 punctele 1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și cu aplic.art.3201 al.7 CPP:
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.33 lit.a,b CP, art.34 lit.b CP și art.35 alin 1 CP:
Inculpatul T. G. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1, lit.a teza a II a și b C.p., pe o durată de 2 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art.88 C.p.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive de la 14.07.2011 până la data de 19.06.2012.
În baza art.71 alin.2 C.p. dispune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II a,b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art.118 lit.b CP, rap. la art. 13 alin.2 și 3 din legea nr.39/2003:
Dispune confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță de la inculpatul T. G. a următoarelor bunuri:
În baza art.118 lit.e CP, rap. la art. 13 alin.2 și 3 din legea nr.39/2003:
Dispune confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță de la inculpat a sumelor de 15.000 euro, 5650 USD și 1400 lei, sume pentru care s-a dispus măsura sechestrului prin ordonanța nr.297D/P/2010 din 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT- Seviciul Teritorial C.".
Obligă pe inculpatul T. G. la plata sumei de_ lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu la urmărirea penală.
Prin Decizia penală s-a dispus admiterea apelului formulată de contestator în ceea ce privește latura penală a cauzei, conform deciziei penale nr. 21/29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C..
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, organul de executare fiscală aparținând AJFP D., a procedat la emiterea titlului executoriu nr._/27.02.2014 ce stabilește obligația fiscală cu titlul de confiscări a următoarelor sume:_ lei, 1400 lei și respectiv_ lei, nefiind altele decât cele menționate în cuprinsul hotărârii penale. A arătat contestatorul că aceste sume de bani nu se regăsesc în posesia sa, fiind ridicate de organele de urmărire penală cu măsura de siguranță în vederea acoperirii eventualului prejudiciu, în măsura în care urma să fie tras la răspundere penală. Contestatorul a precizat că în timpul urmăririi penale s-a procedat la efectuarea percheziției imobiliare, ocazie cu care " într-un geamantan a fost identificată o cutie de carton în care a fost descoperită suma de 15 000 Euro, 3650 dolari americani, 1400 lei", iar prin Ordonanța nr. 297D/P/2010 din 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – ST C., s-a dispus măsura sechestrului asupra acestor sume, astfel că este sigur că banii pentru care este executat silit sint indisponibilizați în cont special în trezoreria finanțelor publice.
A arătat că executarea silită trebuie să înceteze pentru suma de_ lei, pretinsă cu titlul de confiscări.
În drept a invocat dispozițiile art. 172-173 din OG 93/2003 R.
A depus la dosar Sentința penală nr. 447/31.10.2012, decizia penală nr. 21/19.01.2014 pronunțate în dosarul nr._, somația și dovada de comunicare a acesteia.
La data de 07.05.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prin Sentința civilă nr. 447/31.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul D. a obligat pe inculpatul T. G. la plata sumei de_ lei cheltuieli judiciare către stat. A arătat că prin Ordonanța nr. 297D/P/2010 din data de 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – ST C., s-a dispus măsura sechestrului asupra sumelor de 15 000 Euro, 3650 dolari americani, 1400 lei, cu titlul de confiscare.
Arată că potrivit art. 110 alin. 3 lit. h din OG 92/2003, Sentința penală nr. 447/31.10.2012 pronunțate în dosarul nr._ și Ordonanța nr. 297D/P/2010 din data de 19.07.2011 constituie titlu de creanță.
Având în vedere că T. G. nu a achitat debitul, deși avea cunoștință de acesta, autotirtatea fiscală în conformitate du dispozițiile OG 92/2003 a declanșat executarea silită împotriva debitorului, fiind emise somația și titlul executoriu, contestate.
A depus la dosar actele dosarului de executare.
La solicitarea instanței, intimata a înaintat dosarul de executare nr._/16/_ /_ privind pe contestatorul T. G..
La acest termen de judecată, apreciind este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:
Prin somația nr. 16/_ /_/27.02.2014 emisă in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. i s-a pus in vedere contestatorului T. M G. să achite in termen de 15 zile de la primirea acesteia suma de 132.724,00 lei. Astfel cum reiese din cuprinsul somației la baza emiterii acesteia a stat titlul executoriu nr._/27.02.2014.
La baza titlului executoriu nr._/27.02.2014 emis de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a stat sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._ .
Din cuprinsul titlului executoriu mai sus menționat, instanța reține că suma de 132.724,00 lei reprezintă: 67.403 lei, 1.400 lei și 18.794 lei – confiscări speciale in baza documentului nr._ din 03.02.2014 și suma de 45.127 lei – cheltuieli judiciare către stat la care a fost obligat contestatorul T. M G. prin sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._ .
Prin sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21 din 29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori contestatorul T. M G. a fost obligat la plata către stat a sumei de 45.127 lei, reprezentând cheltuieli judiciare .
Prin aceeași sentință s-a dispus in temeiul art. 118 lit. e din Cod penal confiscarea specială a sumelor de 15.000 euro, 5650 USD și 1.400 lei, sume pentru care anterior se dispusese măsura sechestrului prin ordonanța nr. 297/D/P/2010 din 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT - Serviciul Teritorial C..
In ceea ce privește respectarea de către contestator a termenului legal de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, conform art. 172-173 din OG nr. 92/2003, termen ce se calculează de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care il contesta sau de la comunicare, instanța apreciază ca acest termen a fost respectat cu privire la actul de executare ce formează obiectul prezentei contestații, așa cu rezultă din dovada aflată la fila 75.
Executarea creanțelor bugetare se face în condițiile legii speciale, respectiv codul de procedura fiscala. Astfel, conform art. 172 din OG nr.92/2003- codul de procedura fiscala, contestația la executare în materie fiscala poate avea ca obiect si titlul executoriu în temeiul caruia a fost pornita executarea, însa numai în situația în care titlul atacat nu este o hotarâre data de o instanța judecătoreasca sau de un alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea acestuia nu exista o alta procedura prevăzuta de lege.
Dispoziții similare se regăsesc chiar si în art. 712 alineat 2 Cod procedura civila conform caruia în cazul în care executarea silita se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca se pot invoca în contestatia la executare aparari de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Ratiunea pentru care legiuitorul a conditionat posibilitatea contestarii titlului executoriu de inexistenta unei alte proceduri de contestare consta în aceea ca, în esenta, contestatia la executare este destinata sa înlature neregularitatile comise cu prilejul urmaririi silite, neputându-se examina împrejurari care vizeaza fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilro art. 141 din OG nr. 92/2003 (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 110 din OG nr. 92/2003 titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:…..
h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
În cauza se constată că intimata a demarat procedura de executare silită împotriva contestatorului, la baza emiterii somației nr. 16/_ /_/27.02.2014 fiind titlul de creanță reprezentat de sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21 din 29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori in raport de dispozițiile art. 110 lit. h din OG nr. 92/2003.
Astfel cum s-a menționat mai sus, prin sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 21 din 29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori contestatorul T. M G. a fost obligat la plata către stat a sumei de 45.127 lei, reprezentând cheltuieli judiciare .
Prin aceeași sentință s-a dispus in temeiul art. 118 lit. e din Cod penal confiscarea specială a sumelor de 15.000 euro, 5650 USD și 1.400 lei, sume pentru care anterior se dispusese măsura sechestrului prin ordonanța nr. 297/D/P/2010 din 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT - Serviciul Teritorial C..
Ca urmare a rămânerii definitive a sentinței penale nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._, Tribunalul D. – Secția Penală a transmis către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. în vederea punerii in executare, extras din titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată in dosarul nr._, atât cu privire la suma de 45.127 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, cât și cu privire la sumele de 15.000 euro, 5650 USD și 1.400 lei, pentru care anterior se dispusese măsura sechestrului și pentru care s-a dispus confiscarea specială.
Potrivit art. 118 lit. e din Codul penal ( in forma in vigoare la momentul pronunțării sentinței penale nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._ ) "sunt supuse confiscării speciale … bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura in care nu servesc la despăgubirea acesteia".
Din cuprinsul sentinței penale nr. 447 din 31.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală in dosarul nr._, instanța reține că măsura confiscării speciale pentru sumele de 15.000 euro, 5650 USD și 1.400 lei, supuse anterior sechestrului prin ordonanța nr. 297/D/P/2010 din 19.07.2011 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT - Serviciul Teritorial C., s-a executat la momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, astfel încât nu se mai pot recupera de la contestatorul T. G..
Astfel la momentul instituirii măsurii sechestrului acesta sume existau fizic, motiv pentru care au rămas in custodia statului până la soluționarea definitivă a cauzei. Ca urmare a confiscării speciale, aceste sume au intrat in patrimoniul statului, motiv pentru care măsura confiscării speciale nu se mai poate pune in executare incă o dată, astfel încât apărările contestatorului sunt întemeiate.
Instanța reține, față de apărările intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., că in speță Tribunalul D. – Secția Penală a transmis titlul executoriu organului fiscal pentru punerea in executare și cu privire la sumele de 15.000 euro, 5650 USD și 1.400 lei, insă măsura confiscării speciale era executată la momentul acela, astfel încât actele de executare reprezentate de titlul executoriu nr._/27.02.2014 și somația nr. 16/_ /_/27.02.2014 nu mai au suport legal in ceea ce privește suma totală de 87.597 lei ( 67.403 lei, 1.400 lei și 18.794 lei).
Instanța mai reține că pentru suma de 45.127 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, actele de executare contestate respectiv titlul executoriu nr._/27.02.2014 și somația nr. 16/_ /_/27.02.2014 sunt legal întocmite, mai mult contestatorul neformulând motive de nelegalitate in cadrul contestației la executare.
Pentru aceste motive instanța va admite contestația la executare, astfel cum a fost precizată, și va anula in parte titlul executoriu nr._/27.02.2014 și somația nr. 16/_ /_/27.02.2014 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ pentru suma de 87.597,00 lei.
Instanța va menține actele de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ pentru suma de_.00 lei.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
In temeiul art. 453 C.proc.civ., in lipsa unei cereri exprese a părților, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată contestatorul T. G., cu domiciliul în C., .. 40, jud. D., astfel cum a fost precizată, in contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Anulează in parte titlul executoriu nr._/27.02.2014 și somația nr. 16/_ /_/27.02.2014 emise de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ pentru suma de 87.597,00 lei.
Menține actele de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr._/16/_ /_ pentru suma de_.00 lei.
Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul D. în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 24.06.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh. CCE/4ex/15.07.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 9031/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
---|