Contestaţie la executare. Sentința nr. 7796/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7796/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 34859/215/2012*

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7796/2014

Ședința publică de la 29 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind formulata de contestatoarea Z. M., cu domiciliul în ., județul D. in contradictoriu cu intimata Administratia Judeana a Finantelor Publice a judetului D., cu sediul în C., .. 2, județul D., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.05.2014.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.12.2012 sub nr._, contestatoarea Z. M. a formulat contestație la executare împotriva somației nr._ din data de 28.11.2012 și a titlului executoriu nr._/28.11.2012, emise de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..

În motivarea contestației, se arată că, a fost somata la data de 28.11.2012, să plătească suma de 1892 lei, sumă nedatorată și despre care nu stie de unde provine.

În scop probator s-au depus la dosar, în copie, somație nr._, titlu executoriu nr._/28.11.2012, chitanță de plată a asigurării.

La data de 24.04.2013 își precizează cererea, solicitând admiterea contestatiei și anularea actelor de executare în parte, pentru suma de 946 lei, susținând că a asigurat cultura și a însămânțat numai 1 ha de grâu, rămânând de plătit diferența pentru celălalt hectar.

Intimata, deși legal citata, nu a depus întâmpinare.

La solicitarea instanței, intimata a înaintat copia dosarului de executare nr._/2013.

Prin sentinta civila nr. 7996 din data de 22.05.2013 instanta a respins contestatia la executare ca neintemeiata.

In motivarea acestei solutii instanta a retinut ca impotriva contestatoarei s-a început executarea silită pentru suma de 1892 lei, fiind întocmit dosarul de executare fiscală nr._/2013, în care s-a emis titlul executoriu nr._/28.11.2012 și somația_/28.11.2012 din 28.11.2012, acte de executare ce au avut la bază procesul verbal de recepție și restituire încheiat de APIA, nr._/15.06.2008 și deciziile de calcul al majorărilor și penalităților din 15.06.2008.

Constatarea ajutorului necuvenit constand în creante bugetare rezultate, între altele si din derularea OUG 123/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr.125/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, calculul si individualizarea acestuia se efectueaza de catre organele competente ale institutiei responsabile pentru implementarea ajutoarelor de stat, in speta A.P.I.A. Actul sau documentul de constatare, stabilire si individualizare a obligatiilor de plata privind creantele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit (in acest caz, procesul verbal de receptie si restituire), trebuie sa cuprinda elementele actului administrativ fiscal prev. de OG nr.92/2003 cu modificarile ulterioare, precum si elemente specifice, daca este cazul si reprezinta titlu de creanta. Acest titlu de creanta trebuie sa fie comunicat debitorului de catre institutia responsabila susmentionata, in conformitate cu dispozitiile OG nr. 92/2003 R cu modificarile ulterioare, devenind in acest fel titlu executoriu. De asemenea, deciziile de calcul accesorii constituie titluri de creanță, fiind asimilate deciziilor de impunere, devenind titluri executorii, în condițiile OG nr.92/2003 R.

Aceste titluri de creanță ce au devenit titluri executorii la împlinirea termenului scadent, pot fi contestate în temeiul art. 205 și urm. C.Proc.Fisc., la instanța de contencios administrativ, procedură specială pe care contestatorul nu a urmat-o.

În speță, procesul-verbal nr._/2008 și deciziile de calcul accesorii au devenit titluri executorii la scadență și în baza lor s-a întocmit titlul executoriu nr._/28.11.2012 pentru suma de 1892 lei, sumă ce corespunde cu titlurile de creanță.

Pentru considerentele expuse, titlul executoriu și formele de executare fiind întocmite în temeiul unor titluri de creanță ce au devenit executorii, instanța a constatat că acestea sunt valabil întocmite, cu respectarea condițiilor legale și pentru sumele înscrise în titlurile de creanță necontestate și devenite titluri executorii, motiv pentru care a respins contestația la executare

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea recurentă Z. M. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea recursului s-a arătat că nu s-a putut adresa instanței de contencios întrucât nu a primit nimic cu excepția titlului executoriu și somației pe care în termen legal, conform art. 172-173 OG nr. 92/2003, le-a contestat; consideră că s-a greșit și că nu trebuie să fie obligat la plata unei sume duble de bani, fără să aibă vreo vină, iar, instanța de fond a încălcat principiul rolului activ, întrucât nu i-a pus în vedere să facă precizări referitoare la fond. Nu a primit nicio decizie de impunere sau vreun alt document astfel încât să se adreseze instanței de contencios.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar conform chitanței depuse la dosar la fila 7.

Intimata a formulat întâmpinare, arătând că este organul emitent al somației de plată și a titlului executoriu și că, la întocmirea actelor de executare contestate, organul de executare a respectat întocmai dispozițiile Codului de procedură fiscală, iar contestatoarea nu a invocat nici un motiv de nulitate al acestora.

La solicitarea instanței s-a depus la dosarul cauzei dosarul de executare fiscală (filele 19-33).

În temeiul disp. art. 305 C.p.c., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de disp. art. 3041 C.p.c., tribunalul a constatat că recursul formulat este fondat.

In motivarea deciziei sale Tribunalul a retinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 27.12.2012, sub nr._, contestatoarea Z. M. a formulat contestație la executare împotriva somației nr._ din data de 28.11.2012 și a titlului executoriu nr._/28.11.2012, emise de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..

Prin sentința civilă nr. 7996/22.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare precizată formulată de contestatoarea Z. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Municipiul C..

Analizând cererea privind contestația la executare cu care recurenta contestatoare a învestit prima instanță (fila 2 din cadrul dosarului de fond), dar și precizarea de acțiune depusă de către aceasta la fila 37 din cadrul aceluiași dosar, tribunalul reține că nu se poate stabili, în mod cert, obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond.

Astfel, în cadrul cererii de chemare în judecată recurenta contestatoare a precizat faptul că acțiunea vizează actele de executare întocmite nelegal, respectiv somația și titlul executoriu emise de intimată la data de 28.11.2012, precizând doar că nu cunoaște proveniența sumelor incluse în cadrul acestor acte de executare, aspect pentru care a solicitat anularea lor.

La data de 27.03.2013, recurenta contestatoare a depus la dosar o cerere prin care a învederat ce suprafață de teren deține în proprietate și cât din aceasta a cultivat (fila 28 din cadrul dosarului de fond), iar, ulterior, pentru termenul de judecată din data de 24.04.2013, la solicitarea instanței, a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora a explicat modalitatea de cultivare a terenului deținut în proprietate și de asigurare a culturii (fila 37 din cadrul dosarului de fond).

Din cuprinsul atât al cererii de chemare în judecată, cât și a notelor scrise depuse ulterior de către recurenta contestatoare în cadrul dosarului de fond, nu rezultă care sunt motivele acesteia de contestație la executare, potrivit disp. art. 172-173 C.p.fiscală și nici dacă aceasta a contestat, în realitate, actele de executare emise de intimată la data de 28.11.2012, respectiv somația și titlu executoriu, sau, în fapt, contestația de față vizează titlul de creanță reprezentat de procesul-verbal de recepție și restituire încheiat la data de 15.06.2008 de Sucursala Județeană APIA-Centrul Local Filiași, având în vedere că, prin expunerea de motive din cadrul notelor scrise, dar și prin intermediul înscrisurilor depuse atât la dosarul de fond al instanței, cât și în cadrul dosarului de recurs de față, contestatoarea recurentă a încercat să combată susținerile reprezentanților APIA inserate în cuprinsul acestui din urmă titlu de creanță.

Prin urmare, nefiind lămurit obiectul acțiunii cu care contestatoarea recurentă a învestit prima instanță, tribunalul constată că, în cauză, se impune casarea sentinței civile recurate cu consecința rejudecării acesteia de către prima instanță, în contextul în care instanța de control judiciar nu poate verifica legalitatea soluției pronunțate de către prima instanță, având în vedere că nu se poate aprecia, în mod concret, obiectul acțiunii deduse judecății de către recurenta contestatoare.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a retinut ca apare întemeiat și motivul de recurs invocat de recurenta contestatoare referitor la faptul că instanța de fond nu a pus în discuție aspectul legat de inadmisibilitatea contestației la executare astfel cum a fost formulată și intitulată de către aceasta, respectiv s-a declarat necompetentă să verifice legalitatea titlului de creanță reprezentat de procesul-verbal de recepție și restituire încheiat la data de 15.06.2008 de Sucursala Județeană APIA-Centrul Local Filiași, în contextul în care obiectul acțiunii cu care a fost învestită nu a fost clar precizat, nici sub aspectul motivelor de fapt, nici al temeiurilor de drept, chiar dacă instanța de fond a solicitat recurentei contestatoare să depună la dosar precizări la acțiune în acest sens.

Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I C.p.c., tribunalul a admis recursul formulat de contestatoarea recurentă Z. M., împotriva sentinței civile nr. 7996 din data de 22.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin aceeasi decizie s-a statuat ca in rejudecare, instanța de fond va pune în vedere recurentei contestatoare să-și precizeze acțiunea sub aspectul obiectului acesteia, dar și a temeiurilor de drept, respectiv să precizeze dacă acțiunea de față privește exclusiv contestarea actelor de executare emise de intimată la data de 28.11.2012, cu indicarea expresă a motivelor de nulitate care ar afecta aceste acte sau, prin intermediul acestei acțiuni, se contestă și procesul-verbal de recepție și restituire încheiat la data de 15.06.2008 de Sucursala Județeană APIA-Centrul Local Filiași (sau doar acesta), cu indicarea temeiurilor de drept și motivelor de fapt în sprijinul acestei contestații, aspect care ar impune punerea în discuția părților a întregirii cadrului procesual pasiv și, implicit, verificarea competenței materiale și funcționale a instanței de fond.

Dosarul a fost reinregistrat pe rolul Judecatoriei C. la data de 11.02.2014 sub nr._ .

In rejudecare, instanta in raport de indicatiile instantei de recurs a pus in vedere contestatoarei sa precizeze actiunea sub aspectul obiectului si al temeiului de drept, respectiv daca intelege sa conteste actele de executare, cu indicarea motivelor de fapt sau daca intelege sa conteste si procesul verbal de receptie, cu indicarea motivelor de fapt si a temeiul de drept.

La data de 31.03.2014 contestatoarea a depus o precizare a actiunii conform solicitarilor instantei prin care a aratat ca obiectul cauzei este contestatie la executare impotriva titlului executoriu nr._ din 28.11.2012 si somatiei aferente.

In fapt se arata ca jumatate din suma de 960 lei reprezentand debit a fost ceruta de parata pe nedrept intrucat a facut dovada cu acte ca pentru 1 ha de teren agricol a respectat cerintele legii.

In drept a aratat ca invoca disp. art.399 alin. 3 Cod proc civila si art.172-173 din OG 92/2003 intrucat impotriva unui titlu executoriu care nu emana de la o instanta judecatoreasca se pot face aparari de fond daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac. Invoca in acest sens dispozitiile deciziei nr. XIV din 5.02._ a ICCJ.

La termenul din data de 22.05.2014 la interpelarea instantei contestatoarea a aratat ca intelege sa conteste dosar somatia si titlul executoriu emis in cauza.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, intimata AFP C. a emis somatia nr._ din 28.11.2012 si titlul executoriu nr._ din 28.11.2012 pe numele contestatoarei Z. M. pentru suma de 1892 lei, compusa din debitul initial reprezentat de venituri din despagubiri in cuantum de 960 lei conform procesului verbal de receptie si restituire nr._ din 15.06.2008 emis de APIA D. precum si accesorii calculate la acest debit in cuantum de 788 lei si 144 lei conform deciziilor de calcul accesorii. (f. 17 si 18).

Titlurile de creanța care au stat la baza întocmirii acestor acte de executare silita sunt procesul verbal de receptie si restituire incheiat la data de 15.06.2008, atasat la f.20 si comunicat personal contestatorului la data de 16.02.2009 (f. 22) si decizia de calcul accesorii respectiv dobanzi calculate pentru perioada 2.03._12, atasata la f. 19.

Potrivit art. 141 alin. 2 din OG 92/2003, titlul de creanța, devine titlu executoriu la data la care creanța este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt prevăzut de lege.

In speta, procesul verbal de receptie si restituire din data de 15.06.2008, comunicat in mod legal contestatoarei, reprezinta titlu de creanta prin care a fost stabilit debitul principal de 960 lei, iar impotriva acestuia contestatoarea avea posibilitatea sa exercite calea de atac in termen de 30 de zile de la comunicare.

Procesul verbal de receptie si restituire nu a fost contestat de aceasta in procedura administrativa reglementata de dispozitiile Codului de procedura fiscala, respectiv art. 205-209 din acest act normativ, contestatoarea invocand in prezenta contestatie aparari de fond impotriva titlului executoriu emis de intimata AFP C. sustinand ca aceasta nu datoreaza in totalitate sumele inscrise in acesta.

Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.

Contestația poate fi făcută în baza alin. 3 și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Instanța învestită cu soluționarea unei contestații fiscale urmează să verifice dacă actele de executare emise in cauza sunt conforme Codului de procedură fiscală și Codului fiscal.

In cauza de fata, instanta constata ca debitele mentionate in titlul executoriu contestat au fost stabilite prin procesul verbal de receptie si restituire emis de APIA D. si deciziile de calcul accesorii, acte administrative fiscale care nu au fost contestate in procedura speciala reglementata de lege (art. 205-209 Cod proc fiscala).

Intrucat legea a reglementat o cale speciala de contestare a titlurilor de creanta in materie fiscala, instanta apreciaza ca nu poate analiza pe calea contestatiei la executare cuantumul sumelor datorate, atata timp cat contestatoarea nu a inteles sa conteste titlurile de creanta anterior mentionate la instanta competenta in acest sens.

Asadar, motivele de fond invocate de contestatoare nu pot fi analizate pe calea contestatiei la executare, ci doar in contestatia administrativa impotriva titlurilor de creanta ce au stat la baza emiterii actelor de executare, in contradictoriu cu institutia ce a emis titlu de creanta, respectiv APIA D., careia trebuie sa i se dea posibilitatea sa isi faca apararile in acest sens.

Din verificarea formala a actelor de executare emise instanta constata ca acestea sunt legal emise in baza titlurilor de creanta necontestate de catre contestatoare.

Constatand ca motivele invocate de contestator sunt nefondate, instanta urmeaza va respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea Z. M. ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea Z. M., cu domiciliul în ., județul D. in contradictoriu cu intimata Administratia Judeana a Finantelor Publice a judetului D., cu sediul în C., .. 2, județul D..

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedință publică, azi, 29.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. C. G. T. L.

Red.BCG

tehnoredact. BCG.

4 ex./27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7796/2014. Judecătoria CRAIOVA