Evacuare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 24370/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința din Camera de Consiliu de la 28 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. –C. M.
Grefier L. N.
Pe rol, soluționarea actiunii civile având ca obiect evacuare formulată de reclamanta R.A.A.D.P.F.L.C. împotriva pârâtilor B. Ș.,B. I., B. P. și B. I. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se ca s-a cerut judecarea cauzei si in lipsa, după care instanța retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta R.A.A.D.P.F.L.C. a chemat in judecata pe pârâtii B. Ș.,B. I., B. P. și B. I. solicitind ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.445/09.02.2012, incheiat intre reclamanta in calitate de locator si pârâti în calitate de locatari ,obligarea pârâtilor la plata sumei de 807,70 lei reprezentând c/val chirie locuință aferentă perioadei partial august 2013 – ianuarie 2014 și a penalizărilor aferente la plata plății efective și evacuarea pârâtilor din spațiul cu destinatie de locuință situat în C., . ( fost nr.9 ) ,locuință ce face obiectul contractului de închiriere sus-mentionat .
În motivarea cererii a arătat că spațiul cu destinatie de locuință situat în C. . ( fost 9 ) proprietatea Municipiului C. aflat în administrarea R. C. este deținut de pârâtă în baza contractului de închiriere nr.445/2012 .
Imobilul a fost dat în administrarea reclamantei in baza HCL C. nr.282/2008-
Având in vedere ca in perioada partial august 2013-ianuarie 2014 pârâtii nu au mai achitat chiria lunara de 111,65 lei +TVA legal ,conform art.3 din contractul mentionat mai sus, au fost înregistrati în evidențele financiar contabile ale regiei cu un debit în cuantum de 807,70 lei la care urmează să achite penalizări în cuantum de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere conform clauzelor contractuale .
Reclamanta arată că, c/val chiriei spațiului a fost calculată în baza nivelului minim al chiriei stabilit în functie de prevederile art.30 din OUG nr.40/1999 modificată de HG nr.310/2007, iar penalizările de întârziere au fost calculate în baza normelor metodologice de aplicare a Legii nr.114/1996
Desi prin adresa nr.1785/07.02.2014, pârâtii au fost convocati să se prezinte la sediul regiei în vederea concilierii directe, încercând astfel preântâmpinarea unui posibil litigiu, acestia nu s-a prezentat, neachitând debitul pentru care a fost convocati.
Astfel, consideră că nerespectarea art.15 lit.a pct.1 din contractul de închiriere nr.445/2012 reprezintă o cauză ce atrage constatarea intervenirii rezilierii prezentului contract si ca o consecinta directa a acestui fapt se impune ca instanta sa dispuna si evacuarea pârâtilor din spatiul cu destinatie de locuinta situat in . (fost nr.9)in situatia data ,ca urmare a intervenirii rezilierii,acestia nemaijustificând un titlu valabil pentru detinerea spatiului.
In dovedirea actiunii a solicitat proba cu inscrisuri si orice alte probe legale.
In drept cererea a fost întemeiată pe art.969,art.1437 și art.1452 Vechiul Cod Civil, contractul dintre părti, Hotărîrea Consiliului Local al Municipiului C. nr.310/2007 .
In scop probator s-au depus înscrisuri în copie –somatie,calcul debit,borderou pentru trimiterea corespondentei ,contractul de închiriere nr.445/2012, proces-verbal de predare-primire,fisa de calcul H.C.L.nr.282/2008,invitatie la sedinta de informare,proces-verbal din 13.05.2014,CI.
La data de 23.06.2014 s-au comunicat reclamantei în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare.
La data de 11.07.2014 reclamanta a depus cerere de renuntare la judecata actiunii împotriva pârâtilor B. I., B. P. și B. I. aratând ca mentine capetele de cerere formulate împotriva pârâtului B. S..
La data de 17.07.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre pârâti in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca au obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc ,pârâtii nedepunând întâmpinare.
La data de 05.09.2014 s-a fixat primul termen de judecată la data de 24.10.2014 cu citarea pârâtului B. Ș. cu mentiunea la interogatoriu potrivit art.351 al 1 ncpc.
Cu adresa nr._/24.10.2014, reclamanta a depus la dosar la termenul din 24.10.2014 o cerere de renunțare la judecata cauzei cu privire la toate capetele de cerere deoarece pârâtii si-au îndeplinit obligatiile fata de regie .
La acel termen s-a dispus citarea pârâtului B. S. cu mentiunea potrivit art.406 al.4 ncpc sa isi exprime acordul cu privire la renuntarea la judecata,acesta nedepunind nici un raspuns.
Conform art.406 ncpc alin.1 "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă."iar potrivit alin 2 "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.",iar conf.alin 6" renuntarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului ".
De asemenea conf.art.406 alin .3 ncpc" Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.",iar conf.alin (4)"Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare."
Prin urmare instanta va lua act de renunțarea de către reclamantă la judecata cererii de chemare în judecată.
In baza art 406 alin 3 ncpc va respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Ia act că reclamanta R. C., cu sediul în C. . A ,Jud.D., CUI RO_ ,Nr,ORC J_ cont bancar RO58CECEDJ0152RON0525452 –CEC BANK renunta la judecata actiunii formulate în contradictoriu cu pârâtii B. Ș. ,B. I., B. P. și B. I. toți cu domiciliul în C., . ( fost nr.9 ) ,Jud.D. .
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică de la 28.11.2014 .
P., GREFIER
Redactat: CCM
Tehnoredactat: L.N.
Nr. exemplare: 7 ex./09.01.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
---|