Evacuare. Sentința nr. 6416/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6416/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 29163/215/2012

DOSAR NR._ Evacuare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6416

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 06.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhivă al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect evacuare privind pe reclamanții M. C. și C. L. AL MUNICIPIULUI C., în contradictoriu cu pârâții A. E. și A. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta A. E. personal și în calitate de procurator pentru pârâtul A. T., depunând la dosar, în xerocopie, procură specială autentificată sub nr. 1478/19.03.2013, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării prezentei cauze.

Pârâta A. E. solicită admiterea excepției, depunând la dosar, în xerocopie, chitanțe de plată.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.11.2012 sub nr._ reclamanții M. C. și C. L. al Municipiului C. au chemat în judecată pe pârâții A. E. și A. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâților, plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului cu destinație de locuit situat în C., ., nr. 4, ., ., proprietatea municipiului C.; plata contravalorii cheltuielilor datorate de pârâți la Asociația de Locatari nr. 6 Craiovița Nouă, în cuantum de 6.343,18 lei fără majorări calculate ca urmare a consumului utilităților la care este racordat imobilul cu destinația de locuit; pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu destinația de locuință, proprietatea Municipiului C. situat în C., ., nr. 4, ., . și ocupat de pârâți în mod abuziv.

Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2013, constând că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația stabilită în sarcina acestora la termenul anterior, respectiv nu au precizat suma și perioada pentru care se solicită lipsa de folosință și modul de calcul al sumei solicitate drept contravaloarea lipsei de folosință, nu au depus la dosar înscrisuri din care să rezultă că reclamanții au achitat cheltuielile de întreținere către asociație și nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 C.p.civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Având în vedere că în speță, de la data de 26.03.2013, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata din oficiu că acțiunea este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. C. și C. L. AL MUNICIPIULUI C., ambii cu sediul în Craiovva, ., nr. 7, jud. D., în contradictoriu cu pârâții A. E. și A. T., ambii cu domiciliul în C., ., nr. 4, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B.

Tehnored. A.S. 2 ex./02.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 6416/2014. Judecătoria CRAIOVA