Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 3615/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr._/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc la data de 18 septembrie 2014, dezbateri ce au fost consemnate in încheierea de ședință de la acea data, privind judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant L. M. I., pe pârâtul L. R. C. si intervenient L. S., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta L. M. I. a chemat în judecată pe pârâtul L. R. C. pentru partaj bunuri comune.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 14.05.1991, iar pe rolul Judecătoriei C. se află procesul de divorț.
A mai arătat că, în timpul căsătoriei cu pârâtul au dobândit următoarele bunuri comune a căror partajare o solicită un apartament compus din 3 camere, situat in C., Calea București, nr., 35, ., mobila de dormitor, pat extensibil, birou, mobilier de baie, mașina de spălat ARDO, imprimanta Cannon, PC ACER, un autoturism marca Ford Mondeo, un tv LCD marca Sony Bravia 32, o tableta Davinbci, o camera video Panasonic, un GPS Garmin.
De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului pe ultimii 3 ani, acesta fiind închiriat de către pârât care a încasat și chiria aferentă.
Reclamanta a menționat că, în timpul căsătoriei, a avut venituri nete superioare celor ale pârâtului, astfel că solicită o cotă de 80% din valoarea bunurilor.
Si-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 358 din codul civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal respingerea acțiunii, iar în subsidiar, stabilirea unei cote mici de contribuție numai la dobândirea bunurilor comune.
A arătat pârâtul în esență, că bunurile imobile și mobile arătate de reclamantă sunt bunuri proprii.
Din sumele de bani și daruri în bunuri mobile, făcute de părinții săi exclusiv pentru el.
A mai arătat pârâtul că, începând cu anii 2005 – 2006, cu excepția câtorva luni, reclamanta a fost în Spania, și nu a mai contribuit la cheltuielile familiei.
A solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000 lei daune morale, cerere la care ulterior a renunțat.
În ceea ce privește apartamentul, pârâtul a arătat că acesta a fost contractat anterior căsătoriei cu reclamanta, iar ulterior a fost achitat cu banii părinților săi, care au înstrăinat o garsonieră proprietate personal.
De asemenea, pârâtul a arătat că în anul 2004 a contractat un credit pentru care achită în continuare rate.
În cauză, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului, mama acestuia, L. S., prin care a solicitat respingerea cererii de partajare a bunurilor formulată de reclamantă.
S-a arătat, în esență, că toate bunurile solicitate de reclamantă a fi partajate, sunt bunuri proprii ale fiului său, fiind achiziționate cu banii proveniți de la ea și soțul său, în prezent decedat.
A mai arătat intervenienta că, pentru a-l ajuta pe fiul său,a înstrăinat o garsonieră proprietate personală și că i-a donat fiului său și bunuri mobile.
La dosar s-a depus adeverința, declarație, foaie de vărsământ adresa emisa de RAADPFL, contract de vânzare-cumpărare nr. 1596/01.07.2004, contract de împrumut nr. 704/01.07.2004, copii chitanțe, carnet de munca L. R. C., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32/12.01.2004, facturi fiscale in copie.
În cauză, în scop probator, a fost luat un interogatoriu pârâtului și au fost audiați martorii P. P., D. N., Ș. Lelioara, C. A..
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Din actele și lucrările dosarului, prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 21.11.2013, s-a admis în parte și în principiu acțiunea și cererea reconvențională, s-a admis în parte si in principiu cererea de intervenție accesorie formulata de intervenienta L. S..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: apartament situat in C., Calea București, nr., 35, ., județul D., un autoturism marca Ford Mondeo, un televizor LCD marca Sony Bravia 32, o tableta Davinci, o camera video Panasonic, GPS Garmin.
S-a constatat o contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune de 30% pentru reclamantă și 70% pentru pârât.
Pentru evaluare și lotizare, s-a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții civile și evaluări bunuri mobile.
S-a stabilit onorariu experți 800 lei, pentru construcții civile și 600 lei pentru evaluare bunuri mobile, onorariile urmând să fie achitate de reclamanta si pârât, conform cotelor stabilite din bunurile comune, respectiv 420 lei de către reclamanta si 980 lei de către pârât.
Cu privire la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului, instanța a arătat că se va pronunța odată cu fondul.
La dosar s-au depus raportul de expertiză întocmit de expert P. D. M., specialitatea evaluări bunuri mobile și raportul de expertiză întocmit de expert B. C., specialitatea construcții civile.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 367 C.CIV. pentru partajarea bunurilor și lichidarea comunității de bunuri a soților.
Văzând încheierea de admitere în principiu pronunțată în cauză, instanța va admite în parte acțiunea și cererea reconvențională.
Va admite în parte cererea de intervenție accesorie.
Se va omologa raportul de expertiză specialitatea construcții civile în varianta I sau raportul de expertiză specialitatea evaluări bunuri mobile în varianta a treia.
La atribuirea bunurilor se are în vedere cota – parte ce se cuvine fiecărei părți, posesia asupra bunurilor.
În baza art. 673 ind. 10 alin. 4 se va stabili termen pentru plata sultei de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe civile.
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului, instanța va respinge această cerere, având în vedere că, din probele administrate nu rezultă sumele încasate și nici faptul că pârâtul ar fi folosit aceste sume în scop personal.
În baza art. 275, 276 C.p.civ. reclamanta va fi obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârât și se va compensa restul cheltuielilor de judecată.
Se va respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte acțiunea formulata de reclamanta L. M. I., domiciliata in C., .. M12, . împotriva pârâtului L. R. C., domiciliat in Corabia, .. 23, județul O. si cererea reconvențională formulata de pârâtul – reclamant L. R. C..
Admite în parte cererea de intervenție accesorie formulata de intervenienta L. S., domiciliata in Corabia, .. 23, județul O..
Omologhează raportul de expertiză specialitatea construcții civile în varianta I sau raportul de expertiză specialitatea evaluări bunuri mobile în varianta a treia.
Atribuie pârâtului L. R. C. lotul nr.1 compus din: apartamentul situat in C., Calea București, nr., 35, ., ., un autoturism marca Ford Mondeo, un televizor LCD marca Sony Bravia 32, o camera video Panasonic, GPS Garmin.
Va da sulta reclamantei suma de_ euro și 3528 lei.
Atribuie reclamantei lotul nr. 2 compus din sumele de_ euro și 3528 lei,pe care le va primi sub formă de sultă de la pârât.
Stabilește termen pentru plata sultei de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe civile.
Respinge capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosința
Obliga reclamanta la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Compensează restul cheltuielilor de judecată efectuate de părti.
Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de reclamantă.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica de la 25 septembrie 2014.
Președinte Grefier
V.V. F. S.T.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 8052/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|