Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 23474/215/2014
Dosar nr._ - plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 04.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S.-M. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. V. D., în contradictoriu cu intimata I.P.J. D. - POLIȚIA ORAȘULUI B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242, alin. 2 C.p.civ.
În conformitate cu prevederile art. 94 Noul Cod de Procedură Civil, raportat la art. 32, alin. 2 din O.G. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255, alin. 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, solicitate de către petent, sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care le încuviințează, mărginind numărul martorilor propuși de către petent la un singur martor, în temeiul art. 258, alin. 3 Noul cod de procedură civilă.
Având în vedere că petentul nu a precizat domiciliul martorilor nici prin cererea de chemare în judecată și nici în procedura de regularizare, deși i s-a pus în vedere și nici nu i-a prezentat la termenul de astăzi în vederea audierii, instanța dispune decăderea petentului din proba testimonială încuviințată, în temeiul art. 254 alin. 1 N.c.p.c.
De asemenea, instanța reține că, prin întâmpinare, intimatul a învederat faptul că nu deține material probator.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2014 sub nr._ petentul C. V. D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - Poliția Orașului B., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/04.06.2014.
În motivarea plângerii petentul a arătat că, în data de 04.06.2014, în jurul orelor 15,00 – 15,30, se afla în autoturismul personal marca Peugeot 407 cu numărul de înmatriculare_, deplasându-se din localitatea B. către C. pe DN 55 și a depășit un autovehicul al Poliției Locale B. cu numărul de înmatriculare MAI_, acesta deplasându-se cu o viteză de 20 km/h, limita legală fiind de 50 km/h în zona în care a efectuat depășirea.
După efectuarea manevrei de depășire petentul arată că a fost oprit de către Poliția Locală prin semnale acustice și luminoase, prezentând documentele și fiindu-i reținut permisul de conducere deoarece organele de poliție susțineau că ar fi efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.
Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii au fost depuse la dosar procesul verbal contestat în original și, în xerocopie, cartea de identitate a petentului.
La data de 07.08.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.
Intimatul a mai arătat că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări» nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va pomi în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, intimatul solicită instanței să constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ales agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Intimatul a mai arătat că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a probei cu 2 martori, în conformitate cu dispozițiile art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petent și proba testimonială cu un martor sunt admisibile, putând duce la soluționarea procesului, le-a încuviințat ca atare.
În ceea ce privește proba testimonială, instanța, având în vedere că petentul nu a precizat adresa martorului nici prin plângerea contravențională formulată și nici în procedura de regularizare, deși i s-a pus în vedere acest aspect și nici nu i-a prezentat, instanța a dispus decăderea petentului din proba testimonială încuviințată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.06.2014 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. h) din H.G. 1391/2006, constând în aceea că petentul a condus autoturismul marca Peugeot 407 cu numărul de înmatriculare_ pe DN 55 în localitatea B. și a efectuat manevra de depășire a autospecialei cu nr. MAI_ în zona de acțiune a indicatorului "depășirea autovehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș,, interzisă", petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal, precum și faptul ca petentul nu a probat cele susținute în plângere nefăcând astfel, în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 249 Noul cod de procedură civilă, lui îi incumbă sarcina acestei probe, instanța reține ca nu s-a făcut dovada contrară, procesul-verbal bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că acesta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
În plus, instanța în temeiul art. 5 din OG nr. 2/2001, constată că fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece nerespectând semnificația indicatorului "depășirea interzisă", există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța apreciază că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională și să mențină procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. V. D., având C.N.P._, cu domiciliul în C., ., nr. 34, .. 2, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. - Poliția Orașului B., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/04.06.2014, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
Ex. 4/28.11.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 620/2014.... → |
|---|
