Plângere contravenţională. Sentința nr. 620/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 620/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 25286/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 620/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A. C. și pe intimata POLIȚIA M. C.-SECȚIA 3 POLIȚIE, având ca obiect plângere contravenționala împotriva procesului-verbal . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. I. D. pentru petent și martorul A. F., propus de petent, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. I. D. depune delegație de substituire pentru av. B. Acrivopol.
În baza dispoz. art. 312 N.c.pr.civ., instanța procedează la audierea martorului A. F., propus de petent, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Având în vedere că intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., constată cercetarea procesului încheiată și, nemaifiind cereri de formulat si alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 Cod proc.civ, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul petentului .
Av. D. I., pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție contestat, fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 17 07 2013, înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul B. A. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/06 07 2013 emis de IPJ D. - Secția 3 Poliție.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în data de 05 07 2013 a mers cu mai mulți prieteni la terasa "Carul cu F." din cartierul Lăpus pentru a sărbătorii întoarcerea unui prieten din străinătate. Susține petentul că, mai târziu, in cursul nopții au fost abordați de alți trei bărbați care au venit la o altă masă și au adresat cuvinte mai puțin protocolare in special fetelor din grup, motiv pentru care câțiva dintre băieții din grup au avut un schimb de replici cu cei trei băieți, dar s-au liniștit deoarece au apreciat că este mai bine să plece fiindcă era târziu.
Mai arată petentul că, la câteva zile, a primit procesul verbal pe care il contestă deoarece nu a tulburat liniștea publică, nu a fost nici un scandal, nu a fost chestionat de poliție, nu era sub influența băuturilor alcoolice deoarece venise cu mașina și pentru prieteni și nu-l cunoaște pe numitul A. I. A..
Petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal pentru lipsa contrasemnării de către un martor, precum și faptul că agentul trebuia să constate personal tulburarea liniștii publice și să nu se bazeze pe înregistrările video ale restaurantului care nu pot fi certificate deoarece nu pot atesta starea sa de beție.
Plângerea a fost motivată în drept pe dis part 31 din OG 2/2001.
Intimatul, legal citat, în procedura de regularizare și fiindu-i comunicată copia cererii depusă de petent și a înscrisurilor doveditoare, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil, iar măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii și că, deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Intimatul a arătat că deține material probator, respectiv declarațiile a două persoane implicate in incident pe care le-a anexat întâmpinării și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cf. art. 411 alin.1 pct. 2 C.pr.civ.
În drept, a invocat prev. C.pr.civ. și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți și proba testimonială, fiind audiați martorul A. F., propus de petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06 07 2013 emis de IPJ D.- secția 3 Poliție, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei deoarece s-a reținut în sarcina sa că, aflându-se pe . C., fiind sub influența băuturilor alcoolice a făcut scandal în in incinta restaurantul "Carul cu flori" totdată adresându-i injurii lui A. I. A., faptă ce constituie contravenția prevăzută de art 3 pct 24 din Lg. 61/91 Rep și este sancționată potrivit disp art 4 alin.1 lit b din Lg. 61/91 Rep.
Procesul verbal nu a fost semnat de petent.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.
Petentul a invocat ca motiv de nulitate absolută lipsa semnăturii unui martor asistent. Rolul martorului asistent este de a confirma cele trei situații prevăzute de lege: contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze. Deși procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, instanța reține că procesul verbal poate fi anulat doar in condițiile art. 175 din C.proc.civ., iar petentul nu a făcut dovada unei vătămări.
Astfel, instanța va respinge apărarea petentului privind nulitatea absolută a procesului verbal pentru încălcarea dispozițiior art. 19 din OG nr. 2/2001, privind prezența unui martor asistent la întocmirea procesului-verbal contravențional.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține, pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pe de altă parte, instanța apreciază că petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Intimatul a depus la dosar, in susținerea temeiniciei procesului verbal, declarațiile date de numiții P. C-tin A. și N. P. la poliție, chiar in data încheierii procesului verbal, declarații din care instanța reține că în noaptea de 5-6 iulie 2013 în incinta restaurantului "Carul cu flori" a avut loc un scandal intre mai mulți tineri, scandal in timpul căruia numitul A. I. A. a fost lovit, că petentul a amenințat și lovit pe numitul Tufagin M., iar situația creată l-a determinat pe martorul P. C-tin A. să sune la 112, agresorii părăsind localul înainte de venirea poliției.
Prin plângere, petentul a susținut că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu este reală.
Petentul a solicitat administrarea probei testimoniale, instanța audiind in acest sens martorul A. F..
Martorul a învederat instanței că era împreună cu petentul in restaurantul "Carul cu F. la data respectivă și că trei băieți care erau la o masă alăturată au adresa t jigniri fetelor care se aflau in același grup cu martorul și petentul, fapt care a dus la o ceartă intre grupuri, iar in ceartă a intervenit și petentul mai mult ca să medieze, acesta fiind cel care nu consuma alcool deoarece era cu mașina. Martorul a mai arătat că, deoarece conflictul nu înceta, el, împreună cu petentul și prietena acestuia, a plecat din restaurant.
Prin urmare, deși petentul a negat in motivarea plângerii existența vreunui conflict, inclusiv martorul audiat la propunerea sa confirmă că a existat un conflict. În ceea ce privește contribuția petentului la conflict, martorul a arătat că aceasta a fost mai mult in sensul de mediere, dar instanța urmează a înlătura această parte a declarației martorului apreciind că este subiectivă deoarece martorul este prieten cu petentul, existând dubii cu privire la obiectivitatea acestuia, iar această declarație contrazice declarațiile date de alți doi martori in fața organelor de poliție și nu se coroborează nici cu susținerile petentului din plângere.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de petentul B. A. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr_/ 06 07 2013 emis de IPJ D. - Secția 3 Poliție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. A. C., domiciliat în ., .. 21, jud. D., în contradictoriu cu intimatul IPJ D. – Secția 3 Poliție, cu sediul în C., . 5 Electro, jud. D., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, . nr._/ 06 07 2013.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 23 01 2014.
Președinte, V. F. | ||
Grefier, C. R. |
Red./Tehnored/V.F.
4 expl./24 Ianuarie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








