Plângere contravenţională. Sentința nr. 1743/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1743/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 33418/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1743

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Instanța constituită din:

Președinte ANIȘOARA G. –Judecător

Grefier V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . Oltenia SA și intimata Poliția L. a Municipiului C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, reprezentată de consilier juridic L. G., intimata fiind lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 238 alin.1 Cod procedură civilă, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, instanța a estimat la 60 de zile durata necesara pentru cercetarea procesului.

Instanța a acordat cuvântul petentului pe probe.

Petentul, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și a mai depus o adresă emisă către Primăria C., învederând că renunță la proba testimonială.

În temeiul art. 258 alin.1 cu referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și că poate să ducă la soluționarea procesului.

Instanța, în temeiul art. 244 C.p.c. a declarat cercetarea procesului încheiată, iar în temeiul art. 391 a declarat deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și a acordat cuvântul petentului.

Petenta, prin consilier juridic L. G., a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, învederând că petenta a solicitat intervenția către Primăria C. în data de 17.09.2013 conform adresei depuse la dosar și consideră că în mod eronat a fost sancționată în data de 19.09.2013, deoarece se afla în termenul de execuție a lucrării. Solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 alin. 1 C.p.c., instanța a declarat închise dezbaterile pe fond și a reținut cauze spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

La data de 10.10.2013, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta . Oltenia SA, în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.09.2013, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.

În fapt, petenta a arătat că a executat intervenția la rețeaua de apă în zona blocului C 1, . de intervenție eliberată de Primăria mun. C. și că nu se face vinovată de încălcarea art. 1 și art. 19 din Regulamentul anexa la Hotărârea 304/2012, întrucât lucrarea a fost finalizată, iar responsabilitatea de a reface și a aduce la starea inițială zona afectată de lucrare este a ..

Consideră că nu este responsabilă de refacerea sistemului pietonal/rutier, atâta timp cât are contract de prestări servicii, ar clauzele contractuale sunt clare în privința obligațiilor părților.

A mai menționat că procesul verbal s-a încheiat în lipsa reprezentanților petentei și nu este semnat de un martor care să confirme starea de fapt a celor constatate, motiv pentru care invocă excepția nulității relative a procesului verbal.

A anexat plângerii următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție original, autorizația de intervenție, notificarea către Primăria C., comandă către ., contract cu ., actul adițional la contract.

În dovedirea plângerii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

În drept și-a întemeiat plângerea pe prevederile OG 2/2001, art. 16, art.17, art. 19 și art. 46 din Regulamentul anexă la Hotărârea 304/2012.

La data de 26.11.2013, intimata Poliția L. a Mun. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca fiind netemeinică.

În fapt, s-a arătat că petenta a fost sancționat pentru că a executat lucrări de intervenție la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă în zona blocului C 1, . acestora nerefăcând și neaducând carosabilul la starea inițială.

În ceea ce privește excepția nulității relative invocată de petentă, solicită respingerea acesteia, având în vedere că, așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal, agentul constatator a făcut mențiunea " persoanele de față refuză calitatea de martor", conf. art. 19 alin. 3 din OG 2/2001.

A mai precizat că nefondată este și susținerea petentei că o altă societatea era responsabilă cu refacerea carosabilului, având în vedere că autorizația a fost emisă pentru petentă și nu pentru o altă societate, iar pct. 2 din autorizația de intervenție nr._/05.09.2013 prevede că termenul pentru remedierea provizorie a sistemului rutier/pietonal este " imediat după finalizarea lucrării" (06.09.2013), iar responsabilo pentru această remediere este petenta.

Or, așa cum se poate observa din planșele foro efectuate la fața locului în data de 18.09.2013, adică la 12 zile de la expirarea termenului, carosabilul nu era refăcut.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205 C.p.c., HCL 304/2012, OG 2/2001.

A anexat la întâmpinare planșele foto efectuate la fața locului.

La data de 16.12.2013, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că durata de refacere a sistemului afectat este de 3 zile lucrătoare, așa cum rezultă din notificarea către Primăria C. din data de 17.09.2013, când s-a solicitat intervenția de urgență.

În scop probator, instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, în raport de susținerile petentei din plângerea formulată și probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.09.2013 de Poliția L. a Municipiului C., s-a reținut că în ziua de 19.09.2013, ora 11,28, pe . lucrări de intervenție la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă, în zona blocului C1, după finalizarea acestora nerefăcând și neaducând carosabilul la starea inițială . La fața locului au fost efectuate fotografii cu aparatul foto din dotare, petentei aplicându-i-se o amendă contravențională în valoare de 2000 lei.

Persoanele de față refuză calitatea de martor ; contravenientul nu este de față la încheierea procesului verbal pentru a face obiecțiuni.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 2000 de lei) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).

Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contravenție și înscrisurile depuse la dosar: respectiv, autorizația de intervenție nr._/05.09.2013 ( fila 23 ), de unde rezultă că această autorizație este emisă pentru perioada 04-06.09.2013, în . C1 ; notificarea nr._/17.09.2013 privind intervenția de urgență pe domeniul public, respectiv . C1, cu durata de execuție a lucrării 17.09.2013, iar durata de refacere a sistemului rutier – asfalt – trei zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că ultima zi lucrătoare de refacere a asfaltului era data de 20.09.2013, inclusiv ; în speță, procesul verbal de contravenție s-a încheiat la data de 19.09.2013 ; instanța reține că plângerea contravențională este întemeiată.

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea si va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . Oltenia SA, cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, jud. D..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.09.2013 emis de Poliția L. C..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Anișoara G. V. G.

Red. A.G.

Tehnored. VG

4 ex./17.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1743/2014. Judecătoria CRAIOVA