Pretenţii. Sentința nr. 9313/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9313/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 43249/215/2013

Dosar nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

JUDEȚUL D.

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ Nr.9313

Ședința publică de la 27.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., în contradictoriu cu pârâtul L. S. R., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 18.12.2013, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. a chemat în judecată pe pârâtul L. S. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 539,41 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate cu internarea pârâtului .

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în data de 22.12.2010 pârâtul L. S. R. a fost internată la Secția NCH a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 22.12.2010 – 23.12.2010, iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 539,41 lei nu au fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și 999 Cod civil, precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății .

Mai arată că, având în vedere dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora., iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul/a a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..

A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat .

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.

În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli .

Pârâtului L. S. R. deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârâtă, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .

Întrucât pârâtul, deși legal citat nu a depus la dosar întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

La termenul de judecată din data de 23.05.2014, reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, a depus prin serviciul registratură o cerere la data de 31.03.2014, prin care învederează instanței că renunță la judecarea cauzei în baza art.406 alin.1 Cod.pr.civilă .

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 406 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă .

Având în vedere poziția procesuală a reclamantei S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., prin reprezentantul legal, faptul că aceasta se înscrie în limitele procesului disponibilității în procesul civil,a actelor permise părților pe parcursul judecării unei cauze, instanța urmează ca, în conformitate cu art.406 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, să ia act de renunțarea acestuia la judecarea cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În baza art.406 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă .

Ia act că reclamanta S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cod fiscal_, cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul L. S. R., domiciliat în C., ., județul D., renunță la judecarea cauzei.

Cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .

Pronunțată, în ședință publică, azi 27.06.2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat/CC/Tehnored/GD/

4/Ex/14.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9313/2014. Judecătoria CRAIOVA