Plângere contravenţională. Sentința nr. 2924/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2924/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 23527/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 2924/2014

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier V. G.

Pe rol pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza avînd ca obiect plangere contraventională, formulata de petentul C. A. M., in contradictoriu cu intimatul I. D..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica de la 17.02.2014, consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru data de 24.02.2014 si ulterior pentru data de 03.03.2014,cand în aceeași compunere a hotarat urmatoarele

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

La data de 05.07.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul C. A. M., prin care solicită sa se constate nulitatea absoluta a procesului verbal de contraventie . nr._, întocmit la data de 02.07.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., exonerarea sa de plata amenzii contravenționale aplicată prin acesta și anularea măsurii privind reținerea permisului de conducere.

În subsidiar a solicitat anularea procesului verbal și exonerarea sa de măsurile dispuse.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă și reținerea permisului de conducere pentru faptul că la 02.07.2013, in jurul orelor 08,45, in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Chevrolet cu nr de inmatriculare_ in C., pe . ce a trecut de intersectia cu . fost oprit de un echipaj al politiei rutiere care i-a solicitat actele la control, acte pe care le-a prezentat agentului constatator care, dupa 5 minute i-a restituit actele si i-a prezentat spre semnare procesul verbal de contraventie, comunicandu-i ca s-a dispus retinerea permisului de conducere.

Petentul a precizat că situația de fapt nu corespunde realitatii, nu se face vinovat de depasirea pe trecerea de pietoni si nici de lipsa documentelor prevazute de legislatia in vigoare.

. solicita sa se constate nulitatea absoluta a procesului verbal contestat intrucat acesta este intocmit cu incalcarea dispozitiilor art 17 din OG 2/2001

Sustine petentul ca faptele retinute in sarcina sa,se referă la aspectul sunt prevazute de art.120/1/e și art. 147/1 din ROUG195/2002,arătîndu-se că petentul ar fi efectuat o depășire pe marcajul de trecere de pietoni și pentru lipsa documentelor prevăzute de legislația în vigoare. În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoz. OG 2/2001.

Pe de altă parte cea de-a doua faptă a fost greșit încadrată în drept,întrucît articolul respectiv se referă la lipsa trusei medicale,a stingătorului și a triunghiurilor reflectorizante.

In probațiune a solicitat incuviințarea probei cu inscrisuri și a probei testimoniale, cu martorul B. M..

La plângere, petentul a anexat în original procesul verbal de contravenție contestat, copie carte de identitate, carte de identitate a autovehiculului, copie certificat de inmatriculare, imputernicire avocatiala,

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru in cuantum de 20 lei.

Intimatul,după ce i s-a comunicat plîngerea,a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare la data de 05.11.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată.

A solicitat ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

A solicitat ca în ipoteza în care persoana propusă ca martor face parte din categoria persoanelor prevăzute de art.315 NCPC,să nu fie ascultată.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Invedereaza instanei ca abaterea savarsita de petent a fost filmata de camera de supraveghere montata pe autoturismul politiei rutiere ,astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții.

A solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, respectiv plansa foto pe care a anexat-o la intampinare

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

La termenul de judecată din data de 20.01.2014, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei și pentru petent proba testimonială cu martorul B. M., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei .

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 02.07.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. petentul C. A. M. a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 120 alin.1 lit.e și 147 alin.1 din HG 1391/_,cu amendă în cuantum total de 800 lei.

Totodată, i-a fost aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că petentul, la data de 02.07.2013, in jurul orelor 08,45 in timp ce se deplasa cu autoturismul marca Chevrolet cu nr de inmatriculare_ in C., pe . ce a trecut de intersectia cu . efectuat depasirea pe trecerea de pietoni si nu a prezentat permisul de conducere.

Procesul verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica alte mențiuni s-a consemnat "nu sunt de acord cu cele menționate mai sus".

Plângerea a fost formulată în termenul legal.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Instanța reține, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, că procesul-verbal contestat este legal întocmit,motivul de nelegalitate invocat de petent fiind neîntemeiat..

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

Aspectul reliefat de petent,potrivit cu care cea de-a doua faptă a fost greșit încadrată nu poate fi reținut,întrucît se constată că fapta de a nu prezenta permisul de conducere este prevăzută în textul indicat în procesul verbal,respectiv art.147 alin.1 din HG 1391/2006.

Este adevărat că există o eroare materială referitoare la textul ce sanbncționează această faptă,el fiind constituit de dispozițiile art.101 pct 18 din același act normativ,însă acest fapt nu a produs nici o vătămare petentului,întrucît sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu textul real,respectiv 6 puncte amendă,textul inserat din eroare în procesul verbal sancționînd cu 4 sau 5 puncte amendă.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).

Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat,depoziția martorului audiat la propunerea petentului nefiind de natură a convinge instanța de netemeinicia celor reținute de agentul constatator.

Faptul că martorul B. M. a menționat că petentul nu ar fi depășit pe marcajul de trecere pietoni vine în contradicție evidentă cu planșele foto depuse la dosar de intimată,planșe din care rezultă că petentul a efectuat manevra de depășire în condițiile menționate în procesul verbal contestat,aceste probe confirmînd prezumția de temeinicie de care s-a făcut vorbire anterior.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a a conducătorului auto, având caracter preventiv, intrucât privește protecția interesului public față de riscului potențial pe care il prezintă un conducător auto care incalcă regulile de circulație rutieră, pentru participanții la trafic (Decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).

În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus – menționate, instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. A. M.,identificat cu CNP_7, domiciliat în C., .. 25, .. 1, ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 02.07.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., cu sediul în C., ., jud. D.,

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.

Președinte Grefier

M. MihaiVirginia G.

Red: MM

Teh. VG /4ex/ 21.04 .2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2924/2014. Judecătoria CRAIOVA