Plângere contravenţională. Sentința nr. 4026/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4026/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 28716/215/2013

DOSAR NR._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR.4026

Ședința publică din 20.03.2014

Instanța constituită din:

Președinte: F. D. - Judecător

Grefier: R. B.

Pe rol soluționarea procesului civil având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul Moniță I. V. în contradictoriu cu intimatul I. D.- Secția 5 Pielești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul asistat de avocat J. R. și martorii V. L. și B. M. Titel, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, au fost audiați martorii prezenți, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Avocat J. R., pentru petent, a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal, întrucât acesta conține mențiuni care nu corespund realității, fără cheltuieli de judecată.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 26.08.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. plângerea formulată de petentul Moniță I. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de I. D.- Secția 5 Pielești la data de 13.08.2013 prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei în temeiul art. 3, pct.2 din Legea 61/1991, solicitând exonerarea de la plata amenzii.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat sub nicio formă de cele reținute în sarcina sa, în sensul că s-ar fi constituit în grup format din șase persoane, în scopul de a săvârși acte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, incitând la dezordinea locală.

În fapt, la data de 13.08.2013 ora 1, 20 se afla cu numitul V. P. D. în localitatea de domiciliu, discutând despre mașini.

La un moment dat s-a apropiat de aceștia un echipaj de poliție care le-a solicitat la control actele mașinii și actele de identitate.

A explicat faptul că mașinile sunt în parcare, că nu se afla la volan și a predat în cele din urmă actul de identitate.

Menționează că în locul în care se afla se găseau mai multe persoane, dar cu care aceștia nu erau împreună.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 2 din Legea 61/1991, constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, in scopul de a savarsi acțiuni ilicite, contrare ordinii si liniștii publice si normelor de conviețuire sociala, precum si actele de incurajare sau sprijinire, sub orice forma, a unor astfel de grupuri de persoane, care incita la dezordine sociala, constituie contravenție.

Așa cum reiese din cuprinsul procesului-verbal . nr._ din data de 13.08.2013, încheiat de I. D. Secția 5 Pielești nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune amendarea petentului deoarece nu a constituit nici un grup format din trei sau mai multe persoane, in scopul de a savarsi acțiuni ilicite, contrare ordinii si liniștii publice si normelor de conviețuire sociala, ori acte de incurajare sau sprijinire, sub orice forma, a unor astfel de grupuri de persoane, care incita la dezordine socială.

Menționează că este o persoană care respectă regulile de conviețuire socială și nu a fost niciodată sancționat contravențional.

Arătă că la data de 19.08.2013 a mers la Postul de Poliție Pielești de unde a ridicat procesul-verbal de contravenție care a fost întocmit în lipsa sa.

Personal apreciază că a fost amendat deoarece a îndrăznit să atragă atenția domnilor polițiști că nu se afla în trafic.

Solicită să se dispună anularea procesului-verbal și să fie exonerat de la plata amenzii, întrucât nu se face vinovat de cele reținute în sarcina mea.

In drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art.34 din OG 2/2001.

In dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și martorii:V. L.: Pielești, .. 24, D.;B. M. Titel: Gercești, ., jud. D..

La dosar s-au depus: procesul verbal contestat, în original, cât și în copie, copie Ci a petentului, împuternicire avocațială, dispoziție de achitare a taxei de timbru 20 lei.

Acțiunea este legal timbrată.

La data de 19.11.2013, intimata a depus întâmpinare pe care o considera neîntemeiata solicitând instanței să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.

Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.

Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,

Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie,. prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.

Solicită să se observe că fapta .pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Potrivit art.15 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția sę constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.

Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația dc fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.

Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.

Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.

De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.

Astfel. în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.

De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.

Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.

Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Menționează faptul ca nu deține material probator; abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.

De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.

In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, fiind audiați în cauză martori V. L. și B. M. Titel, la termenul de judecată din data de 20.03.2014.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin procesul verbal . nr._ încheiat de I. D. la data de 13.08.2013, petentul a fost sanctionat contravențional cu amenda in cuantum de 1000 lei pentru savarsirea contravențiilor prevazute de art. 3 pct.2 din Legea nr. 61/1991, constând în faptul că petentul s-a constituit în grup format din șase persoane, în scopul de săvârși acte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, incitând la dezordinea locală.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Din declarația martorilor V. L. și B. M. Titel, instanța reține că martorii se aflau cu petentul la un foișor amenajat de Primărie, în vara anului 2013 în jurul orei 22: 30- 23:00 unde consumau semințe și suc, învederând că petentul nu a tulburat liniștea publică în locul unde se afla și s-a comportat normal ca ceilalți de acolo și nu a incitat celelalte persoane la dezordine publică.

Prin urmare, petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, motiv pentru care, constatând că prezumția de temeinicie a actului constatator a fost răsturnată, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentul Moniță I. V. și va dispune anularea procesului verbal contestat.

Va lua act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul Moniță I. V., CNP_, domiciliat în C., ., ., ., jud. D. și pe intimatul I. D.- Secția 5 Pielești, cu sediul în C., jud. D..

Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 13.08.2013 de I. D.- Secția 5 Pielești și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.

Ia act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 martie 2014.

Președinte, Grefier,

F. D. R.-M. B.

Red. F.D.

Tehnored. SM

4 exempl. SM. 29 aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4026/2014. Judecătoria CRAIOVA