Plângere contravenţională. Sentința nr. 5951/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5951/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 34812/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5951/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte - F. D. - judecător
Grefier - R. M. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul C. D. C. în contradictoriu cu intimata P. M. C.-Sectia 1 De Politie, având ca obiect plângere contravențională AP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. D., pentru petent, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorilor, B. V. și T. A. A., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond:
Avocat D. D., pentru petent, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata amenzii, ultimul martor nu cunoaște dacă petentul a consumat băuturi alcoolice, solicită în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra plângerii de față:
La data de 24.10.2013 petentul C. D. C. a formulat în contradictoriu cu Poliția M. C.-Secția 1 Poliție, plângere împotriva procesului-verbal . nr._/22.09.2013 prin care solicită, în principal, anularea procesului verbal, anularea sancțiunii cu amendă de 1500 lei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Motivând în fapt plângerea, petentul arată că a fost sancționat cu amendă contravențională pentru faptul că în noaptea de 21/22.09.2013 a fost în Clubul One din C., unde a petrecut cu mai mulți prieteni o aniversare, până în jurul orei 1,30.
În perioada de timp petrecută în clubul din C., s-a distrat cu prietenii săi și au consumat băuturi alcoolice, ajungând sub influența băuturilor alcoolice, însă nefiind în stare de ebrietate.
Când s-au hotărât să plece acasă, petentul a ieșit primul din club și observând că unul din prietenii săi întârzie să iasă din club, l-a strigat, spunându-i să se grăbească să iasă, deoarece trebuia să vină taxiul.
În momentul în care l-a strigat pe prietenul său să se grăbească, pe stradă trecea un echipaj de poliție, care a venit la petent și l-a întrebat de ce strigă, iar petentul a răspuns că își strigă prietenul să iasă din club pentru că trebuie să sosească taxiul.
În urma discuțiilor purtate, agentul de poliție i-a comunicat că este sub influența băuturilor alcoolice, iar petentul i-a confirmat că a consumat băuturi alcoolice, însă nu în exces pentru a nu avea discernământul faptelor, ci cât să se simtă bine.
Agentul de poliție i-a comunicat că prin atitudinea sa petentul a tulburat ordinea și liniștea publică și că îl va duce la secția de poliție pentru a-l sancționa.
Petentul i-a menționat că în zona în care se afla nu se află case de locuit, iar acesta a strigat o singură dată, chemarea prietenului său neconsiderând-o tulburare a liniștii publice, iar referitor la tulburarea ordinii publice a arătat faptul că în zonă nu se aflau persoane și nimeni nu a fost deranjat sau indignat că petentul își cheamă prietenul.
Petentul i-a precizat agentului de poliție că muzica și zgomotul din club se aud la o intensitate mult mai mare decât strigătul său pentru chemarea prietenului.
Petentul a menționat că acest club One se află în municipiul C. pe . apropiere nu sunt blocuri sau imobile de locuit, ci în zona unde se află clubul la parterul tuturor clădirilor și în imobile sunt numai societăți comerciale, în acestea nelocuind persoane, aceasta fiind o zonă accesibilă tinerilor care vin să se distreze în club.
Petentul a arătat că în prezența sa nu a fost întocmit nici un proces-verbal și în zona unde agentul de poliție l-a oprit și la secție, nu se afla nici o persoană care să confirme că acesta a tulburat liniștea publică.
Petentul a mai precizat că nu a avut cunoștință de întocmirea procesului-verbal, iar consemnarea că acesta refuză să semneze este eronată, acesta fiind întocmit în lipsa acestuia.
Ulterior, la data de 09.10.2013 șeful postului de Poliție Călărași i-a comunicat procesul-verbal de contravenție, iar după lecturare petentul a rămas stupefiat ce faptă reținuse agentul de poliție în sarcina sa și cuantumul amenzii aplicate.
Petentul a menționat că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu corespunde realității, iar amendat primită este exorbitantă, pentru o faptă de natură contravențională pe care nu a comis-o.
Precizează că nu îi stă în caracter să comită fapte antisociale, este angajat la . SRL unde este apreciat, a absolvit Facultatea de Agricultură și Horticultură și Departamentul pentru pregătirea personalului didactic în cadrul Universității din C..
Petentul a mai arătat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit la 22.09.2013 și acesta i-a fost comunicat la 09.10.2013.
În conformitate cu art.5, alin.(5) din Ordonanța nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite,, astfel, consideră că fapta prevăzută în procesul verbal contestat nu este conformă cu realitatea, nu relatează adevărul de la fața locului și nu este absolut proporțional cu gradul de pericol social al faptei.
În susținerea celor precizate a solicitat admiterea probei cu martorii T. A. A. și B. V..
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31, alin.(1), cât și art.36 din OG nr.2/2001 .
Petentul a depus la dosar: procesul-verbal contestat, copie certificat de naștere, diplomă de licență Facultatea de Agricultură și Horticultură, certificat de absolvire Departamentul pentru pregătirea personalului didactic în cadrul Universității C., adeverințe eliberate de Universitatea din C., decizia de angajare la . SRL și 2 acte adiționale, dovada achitării taxei de timbru.
La data de 13.12.2013 I.P.J.D. a formulat întâmpinare la plangerea contravențională pe care o . considera neîntemeiata solicitând instanței să constate că procesul verbal de contravenție este incheiat cu respectarea condițiilor de fond śi forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
In cazul in care persoana propusa ca martor face parte din cele enumerate la art.315, alinl.NCPC se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, masura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal facand deplina dovada a situației de fapt mentionate in cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal, consideră ca instanta de judecata trebuie sa-i recunoasca valoare probatorie sub aspectul constatarii stării de fapt, avand in vedere ca este intocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Așadar, consideră că I.P.J.D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.,
Mai mult decât atat, procesul-verbal de constatare si sancționare ą contravenției beneficiaza de prezumția de legalitate si temeinicie,. prezumție care, desi neconsacrata de legislative, este unanim acceptata, atat in doctrina de specialitate, cat si in practică instantelor judecătorești.
Solicită să se observe că fapta .pentru care petentul, a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art.15 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția sę constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct, de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută in sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel. în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul ca nu deține material probator; abaterea savarsita fiind constatata in mod direct de către agentul de politie.
Solicită audierea martorului B. V., semnatar al actului sancționator.
De asemenea solicită să se aibă in vedere dispozițiile art.254 din Noul Cod de Procedura Civila potrivit carora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecata nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art.254 alin 2 din același act normativ.Solicită aceasta intrucat, in caz contrar se creeaza contravenientului o poziție net favorabila, apararile sale si probele propuse raportandu-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecata.
In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiata si, pe cale de consecința, menținerea actului sanctionator ca temeinic și legal.
În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A anexat la întâmpinare copie proces verbal de afișare din 09.10.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 22.09.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3pct. 26 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. c legea 61/1991 rep.
S-a reținut că petentul, la data de 22.09.2013, ora 1,45, în C., a tulburat ordinea și liniștea publică prin larmă și strigăte, pe . clubului One.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.
Din declarația martorului T. A. A., instanța reține că într-o zi de sâmbătă la sfârșitul verii 2013 se afla la o nuntă în Craiovița, la restaurantul Orizont și a fost sunat de petent, rugându-l să participe la o petrecere la localul One P. și nu s-a dus și mai târziu, spre dimineață l-a sunat și i-a spus că este la Secția 1 Poliție pentru că a ieșit pe stradă și nu știe exact ce a făcut.
Petentul i-a spus că l-a luat Poliția pentru că ar fi tulburat liniștea publică în față la One Club.
Îl cunoaște pe petent de când erau studenți la facultate și îl cunoaște ca o persoană liniștită, cu un comportament adecvat, nu a săvârșit fapte antisociale și nu a fost sancționat pentru deranjarea liniștii publice.
La parterul acelei clădiri sunt spații comerciale și nu există blocuri, astfel că nu putea fi tulburată liniștea locuitorilor.
Martorul B. V. susține că lucrează la o firmă de pază și protecție și de multe ori sunt solicitați de Poliție să semneze procese-verbale întocmite persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică.
Martorul recunoaște semnătura de la rubrica martor din procesul-verbal și declară că petentul era pe stradă și îi înjura și pe ei, cei de la firmă și ei au chemat Poliția.
Petentul a fost dat afară din club de colegii săi, dar nu știe motivul pentru care a fost dat afară de colegi, apoi l-au luat ei care erau afară și i-au spus să plece acasă, după care i-a înjurat.
Martorul nu a fost în local și nu a văzut dacă petentul consumase sau nu alcool, dar se obișnuiește ca din acel club să fie scoase persoanele care consumă prea mult alcool, pentru că în acel club se bea prea mult.
În jurul clubului nu sunt blocuri cu locuințe, dar sunt case în care nu știe dacă locuiește cineva.
Prin urmare, petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, motiv pentru care, constatând că prezumția de temeinicie a actului constatator a fost răsturnată, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentul C. D. C. și va dispune anularea procesului verbal contestat.
Va lua act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul C. D. C., domiciliat în Călărași, nr. 1388, jud. D. în contradictoriu cu intimata P. M. C.-Sectia 1 De Politie, cu sediul în C., ., jud. D..
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 22.09.2013 de Poliția M. C.-Secția1 Poliție și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.
Ia act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 aprilie 2014 .
Președinte, Grefier,
F. D. R.-M. B.
Red. F.D.
Tehnored. R.M.B
4 exempl. R.B. 28 Aprilie 2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4434/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7159/2014.... → |
---|