Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 35018/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. S.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 2 I. J. și pe pârâții B. E., B. E. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 107 alin. (1) N.C.Pr.civ. Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., după ascultarea părților, instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de complexitatea cauzei, este de cel mult 30 de zile.

Instanța acordă cuvântul în ceea ce privește probele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, solicită în dovedirea acțiunii încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar solicitată de reclamantă prin acțiune ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Instanța invocă din oficiu excepția rămânerii fără obiect a acțiunii de față.

Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data 24.09.2014, reclamanta A. DE P. NR 2 I. J. a chemat în judecată pe pârâții B. E. și B. E. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1997,68 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante și neachitate în cuantum de 1576,32 lei, aferente perioadei august 2013 – iulie 2014 și penalități de întârziere în cuantum de 421,36 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții în calitate de proprietari ai apartamentului situat în C., ..16, ., . și membrii ai asociației de proprietari nu au mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament din luna august 2013, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor ce o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților în totalitate către furnizori.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1073 și urm. C.civ.

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul Cadru al Legii nr. 114/1996 acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 N. C.pr.civ.

În scop probator s-au depus la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: listele de plată din lunile august 2013 – iulie 2014, extras de cont pentru aceeași perioadă, modul de calcul al penalităților, procesele-verbale din 05.04.2013, 28.03.2014.

La data de 13.11.2014, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că pârâții au achitat debitul restant.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar chitanțele nr.4158, nr. 4159 și nr. 4160 din data de 31.10.2014, reprezentând dovada achitării debitului.

Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat administrarea de probatorii în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții sunt proprietari ai apartamentului situat în C., ..16, ., . nu au achitat la termenul stabilit de reclamantă cheltuielile de întreținere aferente perioadei august 2013 – iulie 2014 în cuantum de în cuantum de 1576,32 lei la care s-au aplicat penalități de întârziere în suma de 421,36 lei.

În conformitate dispozițiile art. 46. din Legea 230/2007 - “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar”. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice așa cum prevede art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Cu referire la petitul subsidiar privind penalitățile de întârziere calculate până la momentul promovării cererii de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Așa cum rezultă din listele de plată afișate, pârâții au obligația de a achita cotele de contribuție ce le revin la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada august 2013 – iulie 2014 .

În conformitate cu chitanțele nr.4158, nr. 4159 și nr. 4160 din data de 31.10.2014, pârâții și-au executat obligația de plată, achitând suma totală de 1997,68 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere datorate pentru perioada august 2013 – iulie 2014.

În aceste condiții, având în vedere faptul ca debitorii au efectuat plata sumelor pretinse de către reclamantă prin prezenta cererea de chemare în judecată, instanța reține că aceasta a rămas fără obiect, urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. NR 2 I. J., cu sediul în C., .. I 8, parter, județul D. împotriva pârâților B. E. și B. E. F., domiciliați în C., ..16, ., ., ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică astăzi 03.12.2014.

Președinte Grefier

Red. R.S./tehn.V.P.

5 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CRAIOVA