Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 12365/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 25 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. U.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant A. DE L. NR 14 1MAI și pe pârâți B. C., B. D., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;

Nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 07.04.2014 reclamanta Asociația de Locatari nr.14 l Mai a solicitat în contradictoriu cu parați B. C. si B. D., pentru ca prin hotărârea pe care o veti pronunța sa-i obligați in solidar la plata sumei de 3428,04 lei reprezentând cote parti restante la cheltuielile comune de intretinere pe perioada mai - decembrie 2012 si penalității aplicate de furnizorii de utilități și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, parații, proprietari ai imobilului situat in C., cart. 1 Mai, .. î, . titlu de contribuție la cheltuielile comune;de Întreținere ale asociației pe perioada mai - decembrie 2012 suma de 2332 lei si penalități de întârziere aplicate de furnizorii de utilități in suma de 1096,04 lei.

Deși am manifestat înțelegere fata de parați si in nenumărate rânduri am luat legătura cu aceștia in vederea achitării debitului, chiar au fost somați in acest sens, parații refuza in mod constant si nejustificat sa-si achite obligațiile, motiv pentru care ne vedem obligați sa ne adresam instanței de judecata.

Menționam ca la rândul ei asociația a fost chemata in judecata de către furnizorii de utilități pentru neplata facturilor si a majorărilor de Întârziere aferente, hotărârile pronunțate nefiindu-ne favorabile. De altfel, furnizorii de utilități au si procedat temporar la Întreruperea furnizării de energie termica pentru încalzire si prepararea apei calde, energie electrica, apa.

F. de cele prezentate mai sus va rugam sa admiteți cererea si sa ii obligați in solidar pe parați la plata sumei solicitate dar si a cheltuielilor de judecata.

In drept, ne întemeiem acțiunea pe dispoz. art.50 din Legea 230/2007.

Dovada celor susținute înțelegem sa o facem cu proba cu înscrisuri.

Deși legal citați pârâți nu s-au prezentat în instanță pentru a solicita probe în apărare și a depune întâmpinare în termen legal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Pârâții sunt membri ai Asociației de L. nr. 14 – 1 Mai, astfel că, în această calitate, potrivit art. 46 și 48 din Legea 230/2007, aveau obligația de a achita cheltuielile repartizate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale și care nu se pot înregistra pe fiecare din acestea sau pentru servicii legate de exploatarea și întreținerea proprietății comune proporțional cu suprafața locativă deținută, respectiv cotele lunare de contribuție la cheltuielile comune de întreținere.

În fapt, așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosar, pârâții figurează în evidențele asociației de proprietari, reclamantă în prezenta cauză, cu un debit de 2332 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada mai – decembrie 2012.

Alături de suma mai sus-menționată, reclamanta a solicitat și plata penalităților de întârziere aferente aceleiași perioade, în cuantum de 1096,04 lei, percepute în conformitate cu prev. art. 25 alin. 3 din HG 1588/2007.

Obligația de a plăti cheltuielile de întreținere și de a suporta consecințele neexecutării culpabile este prevăzută în mod imperativ de lege și reglementată în detaliu de un ansamblu normativ complex, constituind totodată și o importantă normă de conviețuire socială.

Astfel, potrivit art. 46 coroborat cu art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/06.07.2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari în termen de maxim 20 de zile calendaristice de la afișare pe lista de plată.

Art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 stabilește că “Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâții nu au probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, precum și poziția acestora care deși au fost legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au contestat cuantumul cotelor de întreținere și nici al penalităților pretinse de către reclamantă, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va dispune obligarea acestora, la plata sumei totale de 3428,04 lei compusă din suma de 2332 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada mai – decembrie 2012, precum și penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, în cuantum de 1096,04 lei.

La pronunțarea soluției, instanța are în vedere si dispozitiile art. 358 C.pr.civ., potrivit cărora, dacă partea, fara motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurări ca o marturisire deplina sau un început de dovada în folosul aceluia care a propus interogatoriul, instituind in acest sens o prezumtie simpla. Ori, asa cum rezulta din actele dosarului, desi parații au fost citați pentru a se prezenta la interogatoriu la termenul de judecata din data de 25.09.2014, aceștia nu s-au prezentat, nedepunând vreo dovadă a unei imposibilități obiective de prezentare. Față de această împrejurare, instanta apreciază că în cauză operează o prezumție simpla de recunoastere tacita a drepturilor invocate de către reclamantă.

In temeiul disp. art. 453 alin.1 C.p.civ., instanța, reținând culpa procesuală a pârâților la declanșarea litigiului, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată. Însă, în temeiul art. 451 alin. 2 C.p.c., în raport de valoarea pricinii și de complexitatea cauzei, apreciată și prin prisma duratei procesului, de doar două termene de judecată, va obliga pârâții să plătească doar o parte din suma ce reprezintă onorariu de avocat plătit de asociație, respectiv suma de 200 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de Asociația de Locatari nr. 14 - 1 Mai, cu sediul în C., ., blș.S 34, parter, județul D. în contradictoriu cu pârâții B. C. și B. D., domiciliați în C., cart.1 Mai, ..1, ..

Obligă pârâții în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2332 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere, neachitate pe perioada mai – decembrie 2012, precum și la plata penalităților de întârziere aferente, în cuantum de 1096,04 lei.

Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. U. G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA