Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 24804/215/2013

Dosar nr._ - perimare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila nr._

Ședința publică din data de 24 Noiembrie 2014

Completul compus din:

Președinte – C.-F. D. - Judecator

Grefier - D. G.

Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamantul N. T. în contradictoriu cu pârâta R. C., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns C.j. N. K., pentru pârâtă, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect "pretenții".

C.j. N. K., pentru pârâtă, depune delegație.

Instanța pune în discuție constatarea perimării cauzei.

C.j. N. K., pentru pârâtă, având cuvântul, a arătat că nu se opune constatării perimării.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile dedusă judecății:

La data de 15.07.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul N. T. in contradictoriu cu pârâta R. C..

Prin încheierea de ședința din data de 21.10.2013, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea cauzei în dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cpciv.

Prin rezoluția din data de 27.10.2014, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.

Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 21.10.2013, în temeiul art. 242 al. 1 pct. 2 C.pr.civ., termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 24.11.2014, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamantul nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.p.civ.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 248 al. 3 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamantul N. T., domiciliat în C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta R. C. cu sediul în C., .. 23, jud. D..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2014.

Președinte, Grefier,

C.-F. D. D. G.

Red. C.F.D/Tehnored. D.G.

4 ex./10.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CRAIOVA