Pretenţii. Sentința nr. 4249/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4249/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 26651/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 4249

Ședința publică de la 24.03.2014

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier V. G.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr 21 Gorunului, în contradictoriu cu pârâtul D. D.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de reclamantă.

Instanța dispune repunerea cauzei pe rol

În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Se reține că prin cererea de chemare în judecată,reclamanta a solicitat administrarea probei cu actele,iar pîrîtul nu a formulat întîmpinare,fiind astfel decăzut,potrivit art.208 NCPC din dreptul de a mai propune probe.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, retinand cauza spre soilutionare,avînd în vedere că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată la data de 29.07 .2013,sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 21 Gorunului a chemat în judecată pârâtul D. D., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.659,25 lei cheltuieli de întreținere neachitate, la care se adauga suma de 258,98 lei penalitati de intarziere aferente perioadei octombrie 2012-mai 2013 penalitati de intarziere fiind calculate de asociatie conform sistemului propriu de penalizari..

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al imobilului din C., . 139B, ., județul D., nu a mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în sumă de 2.659,25 lei incepand cu luna octombrie 2012, conform extrasului de cont.

La această sumă, reclamanta a adăugat majorari de intarziere calculate si repartizare potrivit hotărîrii adunării generale..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 46- 51 din Legea 230/2007, HG 1588/2007

Potrivit dispozitiilor art 50 ind 2 din Legea 230/2007 actiunea este scutita de taxa de timbru.

A depus la dosar următoarele înscrisuri:,extras de cont, modul de calcul a penalităților,liste de plată, procese verbale ale adunarii generale, împuternicire avocațială.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză,deși cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată la data de 04.12.2013

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Conform art.46 din L.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art 25 lit a din HG 1588/2007 pentru aprobarea normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007, penalitățile impuse asociației de proprietari de către terți pentru întârzieri la plata facturilor se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere proporțional cu cuantumul restanțelor,iar dispozițiile art.49 permit asociatiei să perceapă asemenea penalități în sistem propriu,fără a se depăși cota de 0,2%/zi de întîrziere..

Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că pârâtul D. D. deși a beneficiat de utilitățile furnizate de regiile de utilități nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din luna octombrie 2012, figurând în evidențele asociației de proprietari-reclamantă în prezenta cauză cu un debit în cuantum de 2918,23 lei compusă din 2.659,25 lei cheltuieli de întreținere neachitate, si 258,98 lei penalitati de intarziere

Cît privește penalitățile,s-a făcut dovada că acestea au fost stabilte prin hotărîre a adunării generale,potrivit art.49 din legea 230/2007,cu luarea în considerare a penalităților impuse de furnizori

Din aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admită acțiunea asa cum a fost formulata și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2918,25 lei din care suma de 2659,25 lei reprezinta cheltuieli de întreținere restante ,iar suma de 258,98 lei reprezinta penalitati de intarziere ,sume aferente perioadei octombrie 2012-mai 2013

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă,instanța constată că la dosar s-a depus o chitanță ce atestă plata unui onorariu în cuantum de 500 lei,însă față de complexitatea cauzei și de faptul că avocatul anagajat nu a fost prezent la nici unul din cele două termene de judecată,în baza dispozițiilor art 451 alin.2 N.C.Pr. Civ.,va reduce onorariul amintit și va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.21 Gorunului cu sediul procedural ales in C. ,. U 2, ., interfon 4, județul D., CUI_, în contradictoriu cu pârâtul D. D. în C., . 139 B, ., județul D. .

Obligă pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 2918,25 lei, din care suma de 2659,25 lei reprezinta cheltuieli de întreținere,iar suma de 258,98 lei reprezinta penalitati de intarziere ,sume aferente perioadei octombrie 2012-mai 2013

Admite in parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata si obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 150 lei cu acest titlu, reprezentand onorariu avocat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24.03.2014.

Președinte Grefier

M. MarinVirginia G.

Red.M..M.,

teh. VG

4 ex/ 13.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4249/2014. Judecătoria CRAIOVA