Pretenţii. Sentința nr. 5804/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5804/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 38687/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5804/2014
Ședința publică din data de 18 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. Județean de Urgență C. și pe pârâtul T. B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal efectuat în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin.13 din H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect pretenții;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.
În temeiul art. 94 lit.j și art. 107 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2013, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul T. B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 715,61 lei, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu acordarea serviciilor medicale.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că pârâtul a fost internat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 26.06-28.06.2009, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind în cuantum de 715,61 lei, sumă care nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 și art.999 cod civil și ale art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului faptei ilicite, chiar și numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior promovării acțiunii in instanța, astfel că se poate prezuma ca pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art.998-999 Cod civil, constatând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006.
Totodată a menționat reclamantul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită, constând în neformularea unei plângeri penale împotriva persoanei responsabile pentru a atrage incidența prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006; prejudiciul cauzat unității care constată in contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării; raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și de prejudiciul produs, in momentul săvârșirii faptei.
Reclamantul a mai arătat că debitul solicitat reprezintă o creanță bugetară, astfel că în cauză este aplicabil termenul de prescripție al dreptului la acțiune de 5 ani, termen care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 Cod civil, art.112 C. proc. civ., art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea a fost scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
În dovedire, a fost depus la dosar decont de cheltuieli.
S-a solicitat de către reclamant judecarea cauzei și în lipsă.
Prin rezoluția din data de 08.01.2014, instanța, în baza art. 201 alin.1 NCPC, a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârât, dar acesta nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 18.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanța reține că obiectul prezentei cauze îl constituie repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, respectiv recuperarea contravalorii cheltuielilor de spitalizare.
Prin urmare, pentru calcularea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 201 din Legea nr. 79/2011. Instanța reține că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale nu reprezintă o creanță bugetară, astfel cum a susținut reclamantul, deoarece aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în accepțiunea dispozițiilor art. 21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 131 Cod procedură fiscală privind termenul de prescripție extinctivă de 5 ani.
În cauză, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea din momentul în care a pârâtul a fost externat, respectiv la data de 28.06.2009, instanța reține că de la acel moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Or, prezenta acțiune a fost trimisă prin poștă la data de 18.11.2013, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se la data de 28.06.2012.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și va respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul T. B., cu domiciliul în ., județul D., ca prescrisă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A.
4 ex. 2 ex..>
← Pretenţii. Sentința nr. 460/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9468/2014.... → |
---|