Validare poprire. Sentința nr. 226/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 226/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 26356/215/2013

-validare poprire-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 226

Ședința publică de la 15 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor N. V.

și pe terț poprit ., debitor N. I., având ca obiect validare poprire 193/E/2012

La apelul nominal făcut în ședința publică creditor au răspuns creditorul asistat de G., av. D. pentru debitor - N. I., lipsind terțul poprit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Av. G. pentru creditor solicită admiterea acțiunii și validarea popririi și obligarea terțului poprit, să-i plătească suma de_,12 lei, reprezentând debitul stabilit conform titlului executoriu, plus cheltuieli de executare, stabilite în baza procesului-verbl din data de 29.04.2013.

Av. D. pentru debitor - N. I. solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, terțul poprit și-a îndeplinit obligația de a vira sumele de bani asupra cărora s-a instituit poprirea. Totodată, solicită obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.07.2013, sub nr._, creditorul N. V. în contradictoriu cu debitorul N. I. și terțul poprit . a solicitat în conformitate cu prevederile art. 460 C.p.c.. validarea popririi și obligarea terțului poprit, să-i plătească suma de_,12 lei, reprezentând debitul stabilit conform titlului executoriu, plus cheltuieli de executare, stabilite în baza procesului-verbal din data de 29.04.2013.

În motivare a arătat că, prin titlul executoriu debitorul a fost obligat la plata sumei de_,12 lei, reprezentând și cheltuieli de executare iar pentru acoperirea acestei sume s-a emis adresa de înființare poprire la terțul poprit, aceasta fiind comunicată la data de 02.05.2013.

A precizat că, terțul poprit nu s-a conformat popririi, a solicitat validarea popririi și amendarea acestuia.

În drept, creditorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 460 Cod de procedură civilă.

În susținerea cererii a depus următoarele înscrisuri: titlul executoriu, încheiere de încuviințare și procesul-verbal din 29.04.2013, adresa înființare poprire plus dovada de comunicare a acesteia, adresa emisă de I.T.M.. cu locul de muncă al debitorului.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp. art. 242 C.p.c.

La data de 11.09.2013, debitorul depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 460 C.p.c., în sensul că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, terțul poprit și-a îndeplinit obligația de a vira sumele de bani asupra cărora s-a instituit poprirea.

În drept a invocat disp. art. 205 C.p.c.

La data de 16.10.2013, în temeiul art. 129 alin. 5 C.p.c. rap. la art. 402 C.p.c., instanța a dispus emiterea unei adrese către B. I. M., pentru a înainta in copie conforma cu originalul, întreg dosarul de executare nr.193/E/2013, acesta fiind înaintat la data de 12.11.2013. Totodată, s-a emis adresă către terțul poprit pentru a preciza dacă s-a înființat poprirea în dosarul de executare nr. 193/E/2012, la ce dată și pentru ce sume, iar în caz contrar de ce nu s-au reținut sumele, răspunsul fiind înaintat la data de 19.11.2013.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Instanța reține că prin Decizia penală nr. 887/10.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/215/2010, s-a admis cererea părții civile N. V. referitoare la prestația periodică și obligat inculpatul N. I. la plata a 13.085,0 lei despăgubiri, reprezentând: venituri nerealizate în perioada martie 2009 - septembrie 2009, în valoare de 827 lei, și prestație periodică datorată în perioada octombrie 2009 - aprilie 2012, exprimată în valoare globală de 12.258 lei; obligand inculpatul, în continuare, la plata unei prestații lunare în valoare de 390 lei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

Prin încheierea din data 04.09.2012 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2012 au fost încuviințată executarea silita a titlurilor executorii reprezentate de sentința penala nr. 117/18.01.2011, pronunțata de Judecatoria C. în dosarul nr._/215/2010 și de decizia penala nr. 887/10.04.2012 pronunțata de Curtea de Apel C. in același dosar.

B. S. C. D. a înființat dosarul de executare 193/E/2012, în cadrul căruia a fost emisă cererea de înființare a popririi din data de 29.04.2013 în mâinile terțului poprit ., a cărei validare se solicită.

Conform art. 460 alin. 1 C.pr.civ. dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.

Prin adresa nr. 75/19.11.2013, terțul poprit ., comunica instanței că a procedat la reținerea sumei de 1400 lei conform adresei de înființare poprire emisă de B. S. C. D. pentru perioada mai noiembrie 2013.

În cauză, instanța constată că terțul poprit și-a îndeplinit obligația, potrivit dispozițiilor art. 452 coroborat cu art.409 codul de procedură civilă și față de starea de fapt reținută, va respinge cerere de validare a popririi.

Potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, va obliga creditorul N. V. către debitorul N. I. la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare poprire formulată de creditorul N. V., domiciliat în C., ., .. 14, jud. D., în contradictoriu cu debitorul N. I., domiciliat în C., .. 6, .. 1, jud. D. și terțul poprit ., cu sediul în ..

Obliga creditorul N. V. catre terțul poprit . la plata sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, 15.01.2014

PREȘEDINTE, GREFIER, R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex. /4 ex.30.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 226/2014. Judecătoria CRAIOVA