Anulare act. Sentința nr. 6331/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6331/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 59/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6331/2015
Ședința publică de la 13.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. F. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect anulare act.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, la apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, pune în discuție excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare după care reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
La data de 05.01.2015 reclamantul S. F. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice D., solicitând anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. DJ_/05.12.2014 emisă de AJFP D., prin care i s-a refuzat restituirea taxei de poluare; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1120 lei, reactualizată cu dobânda legală, anulată conform art. 124 C.Pr.Fisc., la data plății efective; cu plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în prezenta cauză.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt în cursul anului 2010 a cumpărat din Germania auto marca Skoda O..
În vederea înmatriculării în România a acestui auto a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autoturisme, taxă care a fost calculată de către pârât, în sumă de 1120 lei, conform deciziei de calcul nr._/02.06.2010, fiind achitată de reclamant, conform chitanței . nr._.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei achitate, considerând-o nelegală, însă cererea sa a fost respinsă, pe motiv că nu are bază legală.
Raportat la motivarea pârâtei, reclamantul a invederat următoarele:
Temeiul de drept pentru calcularea și perceperea taxei de poluare pentru auto îl constituie dispozițiile OUG 50/2008.
Aplicarea taxei de poluare pentru auto introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru auto aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în țara noastră, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru auto reînmatriculate în România această taxă nu se percepe.
Tratatul Uniunii Europene prin art. 25, 28 și 90 interzicerea taxelor cu efect echivalent, măsurilor cu efect echivalent precum și discriminarea produselor importate, față de cele din statul membru.
Prevederile menționate mai sus, interzic discriminarea unor produse provenind din alt stat membru, față de cele ale statului membru care impune condiții în plus pentru acestea dintâi.
Raportat la cele invocate mai sus, reclamantul consideră că pârâta a procedat la calcularea și perceperea în mod nelegal a taxei de poluare, considerând că pârâta a procedat la calcularea și perceperea în mod nelegal a taxei pe poluare pentru autoturisme.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 554/2004, art. 90 din TCE și art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție.
A solicitat proba cu înscrisuri.
În baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
A mai solicitat acordarea de dobânzi fiscale și a cheltuielilor de judecată efectuate.
La data de 02.03.2015 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca fiind netemeinică.
]Pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. în conformitate cu disp. art. 1 Legea 554/2004.
A solicitat admiterea excepției și declinarea cauzei la tribunalul D. spre competentă soluționare.
Pe fond, a arătat că în consecință, soluționarea cererii de restituire a taxei de poluare, în sensul admiterii ei în totalitate, ar încălca în mod flagrant p+revederile constituționale și ale actelor normative speciale în vigoare în acest moment în România.
Pârâta a apreciat că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor tratatului.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, consideră că nu este întemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 C.P.CIV.
Nu pot fi reținute în sarcina autorității fiscale aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, iar actele a căror anulare se cere sunt temeinice și legale, emise de AJFP D..
Mai mult decât atât, în situația admiterii contestației la executare, devine incident art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2003.
Cheltuielile de judecată reprezintă în fond un accesoriu într-un litigiu, astfel încât cuantumul lor raportat la valoarea pricinii și la apărare făcută, trebuie să aibă un caracter rezonabil.Prin aceasta se asigură accesul la justiție și astfel respectarea art. 6 CEDO, pentru toate părțile implicate în proces.
În concluzie, pentru motivele invocate mai sus, pârâta a solicitat admiterea excepției invocate, iar în subsidiar respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată și să mențină actele de executare ca fiind legal întocmite de către AJFP D..
În baza dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.P.CIV., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.P.CIV.
Analizând cu prioritate, excepția de procedură a necompetenței tmateriale, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ republicată: 1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretind sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
2)Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."
Potrivit art. 10 alin.1 din Legea 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".
În cauză reclamantul a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de adresa nr. DJ_/05.12.2014 emisă de AJFP D., prin care i s-a refuzat restituirea taxei de poluare; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1120 lei, reactualizată cu dobânda legală, anulată conform art. 124 C.Pr.Fisc., la data plății efective .
Ca urmare instanța va admite excepția de necompetență materială și în baza art. 132 N.C.Pr.Civ., va declina competența de soluționare a cauzei la Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. F. cu sediul în C., .. 10, ., ., jud.D., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice D. cu sediul în C., .. 2, jud.D., la Tribunalul D. - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 13.05. 2015.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDMTeh.JA
4EX/22.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6375/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5911/2015.... → |
---|