Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2207/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2207/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 43377/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 2207/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A.-E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. în contradictoriu cu pârâta G. I., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanța verifică si stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei.

În temeiul art. 238 Cod proc.civ. având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanța estimează la 1 lună, durata necesara pentru cercetarea procesului .

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. a chemat în judecată pe pârâta G. I., solicitând instanței ca, pe calea procedurii judecății cererii de valoare redusă, să se dispună obligarea pârâta la plata sumei de 15,36 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, prin HG nr. 186/2009 s-a instituit compensarea cu 90 % a medicamentelor, în cadrul programului social al Guvernului României, pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei/lună, iar pentru a beneficia de această reducere, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ,potrivit Ordinului MS/CNAS nr._, ultimul talon de pensie, actul de identitate, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că beneficiază numai din venituri din pensii mai mici de 700 lei/lună.

Precizează că, în urma controlului efectuat la CMF dr. D. C., s-a constatat că pârâta a beneficiat în 2011 de plata compensatăa medicamentelor, deși acesta obține venituri din pensii, precum și din dobânzi, potrivit bazei de date transmisă de ANAF, motiv pentru care solicită obligarea acestuia să plătească diferența de procent de 40 %, în cuantum de 15,36 lei.

Mai arată reclamanta că pârâta a fost pus în întârziere prin notificarea nr._/02.07.2014.

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1516 și urm. NCC., Titlul X din C..

La dosarul cauzei, reclamanta a depus în scop probator, înscrisuri.

La data de 05.02.2015 reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii.

Pârâta, deși i s-a comunicat formularul de răspuns, potrivit disp. art. 1029, alin. 3 NCPC, nu a răspuns la cerere și nu a solicitat probe în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta, prin cererea de valoare redusă, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15,36 lei, reprezentând diferența de 40 % a valorii medicamentelor de care a beneficiat în anul 2011.

La data de 05.02.2015 reclamanta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii.

Potrivit dispozițiilor art. 406 NCPC, "(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.(2)Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.(3)Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.(4)Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.(5)Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.(6)Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

compara cu Art. 246 din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea V din Codul de Procedura Civila din 1865

Art. 246

(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

(2) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

(4) Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.

Dreptul de dispoziție al părților, expresie a principiului disponibilității, reglementat de prevederile art. 9 NCPC, care este specific dreptului procesual civil, se manifestă prin posibilitatea recunoscută părților de a deroga prin act juridic de la normele care nu au caracter imperativ si posibilitatea pentru partea proteguita de a renunța la beneficiul aplicării normei dispozitive.

Constatând ca prin cererea depusă de către reclamantă la data de 05.02.2015, aceasta a învederat că renunță la judecarea cauzei, fiind îndeplinite condițiile art. 406 NCPC., instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta renunță la judecata cererii formulată de reclamanta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., 1 Decembrie 1918, nr.8, județul D. în contradictoriu cu pârâta G. I., cu domiciliul în C., ..14, ..3, ., județul D. .

Cu recurs în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2015.

Președinte,Grefier,

C. M. R. B. A. E.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

C.R. 05 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2207/2015. Judecătoria CRAIOVA