Contestaţie la executare. Sentința nr. 4269/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4269/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 36020/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA C.
Dosar nr._
SENTINȚA C. NR. 4269/2015
Ședința publică de la 01.04. 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M.-D. M.
Grefier: J. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea J. A. N. în contradictoriu cu intimații . - SUCURSALA C. și S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI U. G. ȘI A. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata S.C. C. A. S.A – Sucursala C. prin cj. C. A. M., lipsă fiind contestatoarea J. A. N. și intimata S. C. Profesională de Executori Judecătorești U. G. și A. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
consilier juridic C. A. M. pentru intimata solicită respingerea contestației arătând că în mod justificat a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite. În ceea ce privește excepția prescripției executării silite arată că este neîntemeiată întrucât contestatoarea a efectuat plăți înlăuntrul termenului de prescripție.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură C., instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 01.10.2014, contestatoarea J. A. N. a formulat contestație la executare împotriva somației din 16.09.2014 emisă în cadrul Dosarului de executare nr. 94/E/2014, precum și împotriva încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare din același dosar și împotriva tuturor actelor de executare silită și să se constate prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2858/28.03.2011 a Judecătoriei Tg-J. și încheierea nr. 1306/08.05.2011, în contradictoriu cu intimații . și B. U. G. și A. M..
În motivare, contestatoarea a arătat că . a solicitat în cursul lunii iulie 2014 deschiderea dosarului de executare silită fiind admisă prin Încheierea din 15.07.2014 cererea creditoarei.
Întrucât sentința ce constituie titlul executoriu a rămas definitivă anterior lunii iulie 2011, contestatoarea a arătat că a intervenit prescripția executării silite, împlinindu-se termenul general de 3 ani înainte de 15.07.2014 – data cererii de executare silită.
Contestatoarea nu și-a motivat contestatoarea în drept.
La data de 05.12.2014, contestatoarea J. A. N. a depus o precizare a cererii principale solicitând restabilirea situației anterioare executării în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1600 lei ce i-a fost poprită din salariu.
La data de 09.12.2014, intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și menținerea formelor de executare încuviințate în dosarul nr. 94/E/2014.
În motivare a arătat că la data de 14.07.2014 societatea intimată a formulat cerere de executare la B. U. și A. solcitând recuperarea de la debitoarea J. A. N. a sumei de 631 lei reprezentând 500 de lei onorariu avocat și 131 lei cheltuieli de judecată formându-se dosarul de executare nr. 94/E/2014.
A menționat că prin încheierea nr. 4804/04.09.2014, Judecătoria Tg.J., a admis cererea de încuviințare a executării silite și a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2858/28.03.2011 pronunțată în dosarul procesual nr._ de către Judecătoria Tg.J., precum și a Încheierii nr. 1306/18.04.2011.
În ceea ce privește excepția prescripției executării silite invocată de către contestatoare, solicită respingerea ca fiind neîntemeiată devreme ce, contestatoarea a efectuat plăți de bună voie înauntrul termenului de prescripție, întrerupând cursul acesteia. Potrivit art. 2537 pct. 1 cod civil "prescripția se întrerupe: printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaștere, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția…".
A precizat că contestatoarea a efectuat plăți de bună voie în data de 06.10.2011 și 19.01.2012.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 alin.2 Cod pr.Civ.
În scop probatoriu a solicitat proba cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 25.02.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și efectuarea unei adrese către executorul judecătoresc în vederea înaintării dosarului de executare nr. 94/E/2014.
La data de 17.03.2015 a fost depus dosarul de executare.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
La data de 14.07.2014 . - SUCURSALA C. a formulat cerere de executare la B. U. și A. solicitând recuperarea de la debitoarea J. A. N. a sumei de 631 lei reprezentând 500 de lei onorariu avocat și 131 lei cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2858/28.03.2011 pronunțată de Judecătoria Tg.J., întocmindu-se dosarul de executare nr. 94/E/2014.
Prin încheierea nr. 4804/04.09.2014, Judecătoria Tg. J., a admis cererea de încuviințare a executării silite și a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2858/28.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Tg.J., precum și a Încheierii nr. 1306/18.04.2011.
În ceea ce privește excepția prescripției executării silite invocată de către contestatoare, instanța constată că este neîntemeiată.
Potrivit art. 2537 pct. 1 Cod civil "prescripția se întrerupe: printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaștere, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția…".
Deoarece contestatoarea a efectuat plăți de bună voie înlăuntrul termenului de prescripție, în data de 06.10.2011 conform chitanței nr._ și data de 19.01.2012 conform chitanței . nr 20, a fost întrerupt cursul acesteia, cererea de executare silită fiind formulată înainte de împlinirea termenului de prescripție.
Ca urmare instanța va respinge contestația la executare precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare precizată de către contestatoarea J. A. NICOLAETA cu domiciliul în Târgu J., ., jud.Gorj în contradictoriu cu . - SUCURSALA C. cu sediul în C., .. 29, jud.D. și S. C. profesională de executori judecătorești U. G. și A. M. cu sediul în C., .. 81, jud.D..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 01.04. 2015.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
5ex/24.04.2015.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 4278/2015. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 4200/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|