Pretenţii. Sentința nr. 4165/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4165/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 44850/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4165
Ședința publică din data de: 31.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: R.-M. D.
Grefier: C.-E. C.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul M. D. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223, pct. 3 Noul cod de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la verificarea competenței instanței de judecată și, în conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1, lit. j) Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de 2 luni.
Instanța invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.12.2014 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul M. D. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3.523,33 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale, precum și majorările de întârziere calculate de la externarea victimei în spital și până la plata efectivă a debitului.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, numitul M. D. P. a fost internat în Secția Ortopedie a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 11.06.2011 – 23.06.2011 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 3.523,33 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a mai arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor Metodologice de aplicare a contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
De asemenea, reclamantul a arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către C.A.S. D..
În cauza de față reclamantul apreciază că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313, alin. 1 din Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate. În cazul în care am accepta ideea că doar persoana vinovată de starea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Având în vedere că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar reclamantul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane – fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006 fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, astfel, se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa, constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale, conform dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Fapta ilicită în cazul acesta constă în neformularea unei plângeri penale împotriva agresorului / autorului accidentului pentru a atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea 95/2006.
Prejudiciul cauzat reclamantului constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C.. Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată reclamantului care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Reclamantul a mai menționat că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" și face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de Codul de Procedură Fiscală cu privire atât la conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale.
În același timp obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedură fiscală "obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii.
Reclamantul a mai arătat că termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 5 ani și potrivit alin. 1 termenul începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Totodată reclamantul menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, reclamantul a precizat că prezenta acțiune este supusă prevederilor Codului de procedură fiscală și nu Decretului 167/1958.
Întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost achitate la externarea pacientului din spital, reclamantul solicită acordarea majorărilor de întârziere prevăzute de lege în temeiul art. 120 din O.G. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și 999 C.civ., art. 112 C.p.civ. și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli din 30.06.2011.
La solicitarea instanței, la data de 23.03.2015, reclamantul a depus la dosar, în xerocopie, foaia de observație a pârâtului.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare pe perioada 11.06.2011 – 23.06.2011 a început la data de 23.06.2011.
Rezultă că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit în luna iunie 2014.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare pentru perioada 11.06.2011 – 23.06.2011.
Instanța are în vedere și faptul că în cauza nu este vorba de o creanță bugetară pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, cu atât mai mult cu cat reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998, 999 Cod civil.
Față de aceste considerente, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul M. D. P., cu domiciliul în C., ., nr. 3, .. 2, ., jud. D., ca prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
Președinte Grefier
R.-M. D. C.-E. C.
Red. R.M.D./Tehnored. C.C.
4 ex. / 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4271/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 2894/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
