Contestaţie la executare. Sentința nr. 7492/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7492/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 9012/215/2014
Dosar nr. 9012/215/2014
perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.7492
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. M. T.
GREFIER: L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . C. SRL și pe terț poprit G. B. SUCURSALA MERCUR, intimat A. C. C., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate.
J U D E C A T A
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea depusa si înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2014, sub nr. 9012/215/2014, contestatoarea . C. SRL, în contradictoriu cu intimatul A. C. C. și terțul poprit G. B. SUCURSALA MERCUR,, a formulat contestație la executare, solicitând anularea tuturor actelor de executare silită începute prin înființarea popririi nr. 23/E/2014 din 05.03.2014 emisă de B.E.J. Terpovici B..
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 24.09.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 N.c.p.c.
Potrivit art. 416 alin 1 N.c.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 6 luni, iar conform art. 420 alin. 1 N.c.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 alin 1 N.c.p.c., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția perimării cauzei.
Constată perimata cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea . C. SRL, cu sediul în C., ..51, jud. D., în contradictoriu cu intimatul A. C. C., cu domiciliul în C., GENERAL D., nr. 31, jud. D., și terțul poprit G. B. SUCURSALA MERCUR, cu sediul în C., .. 2-4, jud. D., având ca obiect contestație la executare
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi 03.06.2015.
P., GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red.RMT.
Tehn.L.V./ 16.06.2015
2 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7498/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8746/2015. Judecătoria... → |
---|