Contestaţie la executare. Sentința nr. 6378/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6378/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1485/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6378
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. T.
și pe intimat A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, care s-a legitimat cu B.I. ..T. nr._, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât contestatorul este acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Contestatorul solicită admiterea admiterea contestației, anularea somației și a titlului executoriu din 29.12.2014
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,conform art.394 Cod pr.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondul cauzei .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
La data de 26.01.2015, contestatorul P. T., în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D. a formulat contestație la executare solicitând anularea somației nr._ din 29.12.2014 și a titlului executoriu nr._/29.12.2014, ce reprezintă penalitați de plată la CAS pentru realizarea de venituri din activitați independente în valoare de 239 lei, deoarece nu i-au fost comunicate la timp.
În motivare, arată că aceste penalitați sunt nelegale conform art. 45 Cod procedura fiscală, iar celelalte sume au fost achitate dar au fost achitate dar au fost înregistrate în alt cont pentru care a făcut cerere de transfer în contul respectiv.
În drept, și-a întemeiat contestația pe disp. art. 172-173 din OG 92/2003 Cod procedura fiscală.
La data de 19.02.2015, s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre intimat in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc.
La data de 11.03.2015, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată .
A invocat inadmisibilitatea contestării titlului executori, potrivit art. 172 alin. 3 C.p.fiscală .
Prin urmare nu se putea introduce contestație la titlu, acesta trebuie să îndeplinească două condiții cumulativ: să nu fie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui să nu existe o altă procedură prevăzută de lege.
Intrucât contestatorul nu a urmat procedura contestației prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, nu mai pot fi puse în discuție apărări pe fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. XIV/05.02.2007.
A solicitat judecarea cauzei în lipsa, conform art. 223-224 C.p.c.
La data de 09.04.2015 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că, valoarea impozitului pe venituri și CAS pe anul 2014 au fost achitate in data d 16.12.2014, dar au fost înregistrate în alt cont, și de aceea a contestat doar valoarea de 239 lei, reprezentând accesorii la CAS, deoarece a achitat în termen toate sumele din Deciziile de impunere și nu aveau motiv legal pentru a calcula penalități . Arată că, nu a primit Decizia nr._ din 14.12.2014.
Relativ la excepția inadmisibilității contestației, instanța urmează să o respingă pentru următoarele motive:
Intimata invocă excepția inadmisibilității contestației la executare, motivând că numitul P. T. critică însăși legalitatea titlurilor de creanță, intimata, în susținerea excepției invocând însă apărări de fond, de natură a conduce la concluzia netemeiniciei contestației la executare și nu a inadmisibilității acesteia.
Așadar, cele invocate de către intimatăi n întâmpinare, nu conduc la conturarea unei excepții de inadmisibilitate ca o excepție de sine stătătoare, deoarece vizează neîndeplinirea unor condiții de fond a dreptului subiectiv pretins și nu de exercițiu a acțiunii, astfel încât, față de motivele invocate, în situația însușirii acestora de către instanță, contestația nu poate fi decât respinsă ca nefondată, în nici un caz ca inadmisibilă.
Deci, noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
Concluzionând asupra excepției invocate, instanța urmează a o respinge, urmând ca apărările invocate să fie analizate pe fondul cauzei.
Analizând legalitatea si temeinicia actelor contestate, instanțe reține că acestea au fost emise cu respectarea prevederilor art. 111, 141 și celelalte dispoziții privind executarea creanțelor bugetare din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală).
Potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
A.. (3) stabilește că poate face obiectul contestației și titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
De asemenea, art. 711 din codul de procedură civilă prevede că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Potrivit art. 712 alin. 2 Cod proc. civilă, ,,În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
Titlul executoriu nr._, emis la data de /29.12.2014 de AJFP D., privește si datorii la buget constând în contribuție de asigurările sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, în cuantum total de 239 lei (177 lei+62 lei ), cu scadenta la data de 22.12.2014 .
Suma de 239 lei contestata si individualizata in titlul executoriu nr._ are la baza decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._ din 14.10.2014 .
In motivarea cererii, contestatorul a sustinut ca nu i-a fost comunicat actul administrativ fiscal, in conformitate cu art.44-45 din C.p.fiscala.
Potrivit art. 44 din C.p.fiscala
,,(1)Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2)Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a)prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c)prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d)prin publicitate.
(3)Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4)Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător."
In speța, Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._ din data de 14.10.2014 a fost comunicată cu confirmare de primire contestatorului P. T., potrivit înscrisului de la fila 23, însă destinatarul lipsind de la domiciliu, s-a aprobat înapoierea corespondenței la data de 24.10.2014, termenul de păstrare la oficiul poștal expirând.
In conformitate cu art. 44 alin.3 din din C.p.fiscala, prin anunțul colectiv nr._/13.11.2014 a fost comunicat actul administrativ prin publicitate, respectiv prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe numele contribuabilului, in speța Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr._ din data de 14.10.2014
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. T., cu domiciliul în C., .. 77 A, .. 1, ., în contradictoriu cu intimata A. J. A FINANTELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 13.05.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6657/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5899/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|