Contestaţie la executare. Sentința nr. 8104/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8104/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 34158/215/2013
Dosar nr._ - perimare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr. 8104
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte – C.-F. D. - Judecator
Grefier - D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea . C. în contradictoriu cu intimata B. A. și terțul poprit B.-G. C.-Suc Rovine, având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect "contestație la executare";
- la dosarul cauzei se află referatul întocmit de Serviciul Arhivă privind constatarea perimării cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța reține cauza spre soluționare prin prisma constatării perimării.
J U D E C A T A
Asupra cauzei civile dedusă judecății:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.10.2013 sub nr._, contestatoarea . C. a formulat in contradictoriu cu intimata B. A. și terțul poprit B.-G. C.-Suc Rovine acțiune având ca obiect "contestație la executare".
La termenul de judecată din data de 05.05.2014, având în vedere că, deși legal citate pentru acest termen părțile nu s-au prezentat la instanță și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411, alin. 1, pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 416 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 05.05.2014, în temeiul art.411, alin. 1, pct. 2 C.Pr.civ., termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 15.06.2015, reclamanta nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 416 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamant
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată contestația la executare formulată de contestatoarea . C. SRL, cu sediul în C., .. 51, jud. D., CUI_, J 16/181/08.02.2011, cont bancar RO 053BRDE170SV_ în contradictoriu cu intimata B. A., cu domiciliul în C., ., nr. 27, jud. D., CNP_ și cu terțul poprit B. G. C. – Sucursala Rovine, cu sediul în C., .. A 62, parter, jud. D.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cerere de recurs ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2015.
Președinte, Grefier,
C.-F. D. D. G.
Red. C.F.D/Tehnored. D.G.
5 ex./
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9038/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8570/2015. Judecătoria... → |
---|