Contestaţie la executare. Sentința nr. 2279/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2279/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 21236/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2279/2015
Ședința publică din data de 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind contestatoarea B. E. M. în contradictoriu cu intimații Ș. D. F. și N. G. M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 05.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare si pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenul din 12.02.2015 și pentru termenul de azi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.05.2014, sub nr._, contestatoarea B. E. M. în contradictoriu cu intimații Ș. D. F. și N. G. M., a formulat contestație la executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 52/E/2012 al B. B. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea actelor de executare emise de executor în dosar la data de 12.05.2014, a actelor subsecvente și anularea executării ca efect al perimării.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin contractul de împrumut încheiat în formă autentică la BNP N. M., sub nr. 239/19.02.2010, intimatul S. D. F. a împrumutat pe celălalt intimat N. G. M., cu suma de 24.200 euro, cu termen de restituire la 20.05.2010, contestatoarea garantând obligația de restituire a împrumutului cu ipoteca de rangul I instituită asupra imobilului proprietatea sa, situat în mun. C., ., județul D..
Între aceleași părți s-a încheiat un act adițional sub nr. 807/19.05.2010 la BNP N. M., prin care s-a prelungit termenul de restituire a împrumutului cu o luna, respectiv de la data de 20.05.2010 la data de 20.06.2010.
La data de 20.01.2011, executorul judecătoresc S. C. D., pe calea procedurii ofertei reale urmată de consemnațiune, a încheiat procesul-verbal în dosarul nr. 1/OR/2011, prin care a constatat, în prezența creditorului și a debitorului împrumutat, că s-a primit de către împrumutătorul creditor S. D. F. suma acordată de 24.200 euro, astfel debitorul N. G. M. fiind eliberat de datorie.
Tot aceste patru persoane au încheiat la 21.02.2011 o convenție în care se susține că plata sumei de 24.200 euro ar fi stins o altă datorie și nu cea care rezultă din contractul nr. 939/19.02.2010, în care contestatoarea este debitor garant ipotecar, debitorul principal revenind asupra poziției pe care o avusese cu prilejul întocmirii actului executorului.
Ulterior, s-a încheiat o tranzacție, de aceasta dată între cei doi intimați, la BNP P. E., în care s-a consemnat, în mod intenționat, că, eronat s-a trecut în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc S. C. D., că S. D. F. a primit suma de 24.200 euro, suma fiind remisă creditorilor D. A. C. si O. I. C., debitorul principal N. G. M. recunoscând in continuarea debitul de 24.200 euro, noul termen de restituire al împrumutului convenit de creditor si debitorul principal fiind la data de 31.12.2011.
Contestatoarea a solicitat instanței să constate ca toate aceste înscrisuri sunt încheiate fără ca aceasta să fie parte, nefiindu-i opozabile si ulterior încheierii procesului verbal din data de 21.01.2011 de către executorul judecătoresc S. C. D., în dosarul nr. 1/OR/2011.
Mai mult, prin convenția din 21.02.2011 s-a consemnat ca s-au acordat prin contractul inițial 21.000 euro si ca alte persoane ar fi împrumutat de fapt, pe debitor, cu suma de 24.200 acordată inițial.
S-a arătat că, în realitate, a fost încheiat un singur contract de împrumut, în formă autentică, pentru suma de 24.200 euro, contestatoarea garantând pentru împrumutat. Creditorul nu a dorit sa primească suma din contract, ci mai mult, așa încât intimatul N. G. a inițiat procedura ofertei reale de plată, finalizata cu actul întocmit de executor.
Contestatoarea a învederat că a formulat contestație la executare, ce a fost admisa de Tribunalul D. prin decizia civila nr. 1349 din 27 iunie 2012, anulându-se somațiile si procesul-verbal de situație ce fuseseră emise până la acel moment.
De asemenea, instanța de recurs a reținut ca obligația din contractul de împrumut s-a stins prin plata, acest fapt atrăgând și stingerea obligației accesorii de garantare a împrumutului.
Pentru a evita efectele acestei hotărâri judecătorești, așa zisul creditor a promovat o acțiune pentru anularea procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc în procedura ofertei de plată, acțiune care a fost soluționată in prima instanță in sensul admiterii acesteia.
Cum Tribunalul reținuse că respectivul proces verbal face dovada deplina, până la înscrierea in fals, cu privire la consemnările din cuprinsul său, partea adversa s-a înscris in fals iar P. de pe lângă Curtea de Apel C. a pronunțat o noua soluție, contra celei inițiale, reținând ca acest document nu atesta împrejurări reale cu privire la persoana creditorului ce ar fi primit banii.
Ca urmare, înainte de a se soluționa definitiv si irevocabil această cauza, executorul B. T. a reluat executarea silită, in cadrul aceluiași dosar, deși a trecut un interval de timp mai mare de 6 luni in care nu au fost efectuate acte de executare.
De asemenea, contestatoarea a susținut că, în drept, executarea ce face obiectul dosarului 52/E/2012 este perimată, sancțiunea prevăzută de lege pentru această situație fiind anularea executării.
In drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 399 si urm. C.pr.civ.
Contestația la executare a fost legal timbrată.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar contract de împrumut de bani cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 239/19.02.2010 de BNP N. M., act adițional la contractul de împrumut, proces verbal încheiat în data de 20.01.2011 de către B. S. C. D. în dosarul nr. 1/OR/2011, convenție încheiată în data de 21.02.2011, si alte înscrisuri.
La data de 18.06.2014, intimatul S. D. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, intimatul a arătat că cererea contestatoarei este nefondată. S-a susținut că executarea nu poate continua deoarece Tribunalul D., prin decizia nr. 1349/27.06.2012, a anulat somațiile și procesul verbal de situație considerând că procesul verbal încheiat de executorul S. C. D. la data de 20.01.2011 a constatat efectuata plata către creditor executarea fiind stinsă. Se omite însă, în mod intenționat faptul că, între timp, s-a formulat o cerere de înscriere în fals împotriva executorului Judecătoresc.
P. de pe lângă Curtea de Apel C., prin cercetarea făcută a reținut că procesul-verbal atesta împrejurări nereale referitoare la primirea sumei de bani de către creditor.
De asemenea, intimatul a arătat că, prin sentința civilă nr. 5538/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, a fost admis acțiunea și a fost anulat procesul-verbal al executorului S. C. D. încheiat la data de 20.01.2011.
Așadar, susținerea din finalul contestației, în sensul că datoria a fost plătită iar contractul de ipotecă a rămas fără obiect, este nefondată total.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C.pr.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Atașat întâmpinării, intimatul a depus certificat de grefă privind dosarul nr._/215/2012 eliberat de Judecătoria C., rezoluția din data de 18.12.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul nr. 591/P/2013.
Prin încheierea din 19.06.2014, în temeiul art. 129 alin. 5 VCPC, instanța a pus în vedere contestatoarei să efectueze demersuri și să indice domiciliul actual al intimatului N. G. M., să depună la dosar, în trei exemplare, precizare în privința obiectului cererii în sensul de a identifica cu nr. și dată fiecare act de executare contestat, plus înscrisurile anexate cererii într-un exemplar pentru a fi comunicate intimatului N. G. M., sub sancțiunea suspendării judecății cauzei în conformitate cu disp. art. 155¹ C.pr.civ.
Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unei adrese către B. B. T., pentru ca, potrivit dispozițiilor art. 402 C.proc.civ., să înainteze, în copie certificată, dosarul de executare nr. 52/E/2012, cu mențiunea ca in caz de refuz devin incidente dispozițiile art. 108¹ C. care prevăd sancțiunea amenzii judiciare de la 30 lei la 500 lei.
La data de 17.09.2014, intimatul S. D. F. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicita respingerea contestației la executare deoarece, prin sentința civilă nr. 5538/2014 din dosarul nr._/215/2012, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus anularea procesului verbal încheiat la executorul judecătoresc S. C. D., în data de 20.01.2011, dosar nr. 1/OR/2011, rămasă definitivă. A atașat hotărârea menționată.
La data de 17.09.2014, B. B. T. a înaintat dosarul de executare nr. 52/E/2012.
Prin încheierea din 18.09.2014, în temeiul art. 1551 alin. 1 C.P.C, instanța a suspendat judecata contestației la executare, față de neîndeplinirea obligațiilor stabilite in sarcina contestatoarei prin încheierea din 19.06.2014.
La data de 01.10.2014, contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia a indicat domiciliul actual al intimatului N. G. M. și a precizat că solicită anularea somației din 12.05.2014, actele subsecvente acesteia, inclusiv o noua somație, emisă la 17.09.2014 si comunicată la 18.09.2014, anexând un set de înscrisuri, fixându-se termen de judecată la data de 06.11.2014.
Intimatul N. G. M., legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin încheierea din 06.11.2014, instanța a admis excepția netimbrării invocată din oficiu, a anulat cererea de repunere pe rol și în temeiul art. 1551 C., a menținut suspendată judecata prezentei cauze până la îndeplinirea de către contestatoare a dispozițiilor instanței.
La data de 09.12.2014, contestatoarea B. E. M. a formulat cererea de repunere pe rol, fixându-se termen de judecată la data de 05.02.2015.
Potrivit rezoluției președintelui de complet, s-a dispus citarea contestatoare cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei pentru cererea de repunere pe rol, sub sancțiunea anulării, a achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 1000 lei aferenta cererii de complinire a contestației la executare inițiale, și de a preciza cu nr. si dată fiecare act de executare contestat, subsecvent somației din data de 12.05.2014, obligații pe care partea le-a îndeplinit pentru termenul din 05.02.2015, cauza fiind repusă pe rol.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
În cauză, executarea silită împotriva contestatoarei B. E. M. și a intimatului N. G. M. a fost declanșată de B. B. T. în dosarul nr. 52/E/2012, la solicitarea intimatului-creditor Ș. D. F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut de bani cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 239/19.02.2010 de BNP N. M., pentru restituirea împrumutului în sumă de_ Euro, echivalentul în lei și a cheltuielilor de executare în cuantum de_ lei.
Prin încheierea nr. 860 din data de 16.02.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut de bani cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 239/19.02.2010.
Prin decizia civilă irevocabilă nr. 1349 din 27.06.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost admis recursul contestatoarei-debitor garant ipotecar, B. E. M., fiind anulate somațiile din 28.02.2012, respectiv 06.03.2012, precum și procesul-verbal de situație din 06.03.2012, toate emise în dosarul de executare nr. 52/E/2012 al B. B. T..
Cu putere de lucru judecat, Tribunalul a reținut că obligația de restituire a împrumutului de bani realizat prin contractul autentificat sub nr. 239/19.02.2010, modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 807/19.05.2010, s-a stins printr-o plată valabilă potrivit dispozițiilor art. 1091 și următ. C.civ., dovada plății fiind făcută cu procesul-verbal încheiat la data de 20.01.2011 de executorul judecătoresc S. C-tin.
Prin stingerea obligației principale, potrivit art. 1800 alin. 1 pct. 1 C.civ., s-a stins și obligația accesorie constând în garanția imobiliară potrivit căreia recurenta-contestatoare B. E. M. garanta plata obligației principale cu imobilul proprietatea sa situat în mun. C., ., județul D..
De asemenea, Tribunalul a apreciat că în mod nelegal a fost pornită executarea silită a contractului de împrumut autentificat sub nr. 239/2010 împotriva contestatoarei B. E. M., debitor garant, întrucât obligația acesteia s-a stins prin plata efectuată la data de 20.01.2011 iar convenția dintre creditor și debitor din 21.02.2011 nu produce efecte juridice în ce privește obligația accesorie de garanție asumată de contestatoare.
La data de 15.10.2012, creditorul a promovat cerere în anularea procesului-verbal încheiat la data de 20.01.2011 de executorul judecătoresc S. C-tin iar Judecătoria C., prin sentința civilă nr. 5538/14.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/215/2012, a admis cererea și a dispus anularea actului întocmit de executorul judecătoresc. În prezent, cauza se află pe rolul Tribunalului D. pentru soluționarea recursului declarat de pârâtul N. G. M..
În acest context, la data de 12 mai 2014, creditorul Ș. D. F. a formulat cerere de reluare a executării silite împotriva debitorului principal și a garantului ipotecar în dosarul nr. 52/E/2012, fiind emise somațiile de executare din data de 12.05.2014, respectiv 17.09.2014, contestate în prezenta cauză.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 399 alin. 1 teza I C.proc.civ., împotriva executării înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Contestația la executare este mijlocul procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare, se pot adresa instanței competente pentru a obține desființarea actelor de executare nelegale.
Potrivit dispozițiilor art. 387 C.proc.civ., în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație.
În acest sens, procedura executării silite în prezenta cauză a fost reluată prin somația emisă la data de 12.05.2014, legal comunicată contestatoarei la data de 13.05.2014, așa cum rezultă din dosarul de executare înaintat de B. B. T., cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, prevăzute de art. 387 C.proc.civ. .
În privința debitorului principal N. G. M., somația de executare din 12.05.2014 a fost restituită executorului judecătoresc cu mențiunea că destinatarul este mutat de la adresă fără a comunica noul domiciliu.
Pentru aceste motive, somația de executare a fost recomunicată acestuia la data de 17.09.2014, la noul domiciliu al intimatului-debitor N. G. M., indicat pe parcursul soluționării prezentei contestații.
Referitor la contestația formulată de garantul ipotecar B. E. M. împotriva somației emise în data de 12.05.2014, instanța constată că aceasta este întemeiată, măsura de reluare a executării silite fiind dispusă în mod nelegal de către executorul judecătoresc.
Astfel, atât la data formulării cererii de reluare a executării silite, 12.05.2014, dar și în prezent, la data soluționării contestației la executare promovate în justiție, executarea silită derulată în dosarul nr. 52/E/2012 este nelegală deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile irevocabile nr. 1349 din 27.06.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, prin care s-a reținut că obligația de restituire a împrumutului de bani realizat prin contractul autentificat sub nr. 239/19.02.2010, modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 807/19.05.2010, s-a stins printr-o plată valabilă potrivit dispozițiilor art. 1091 și următ. C.civ., dovada plății fiind făcută cu procesul-verbal încheiat la data de 20.01.2011 de executorul judecătoresc S. C-tin.
De asemenea, s-a reținut și că, prin stingerea obligației principale, potrivit art. 1800 alin. 1 pct. 1 C.civ., s-a stins și obligația accesorie constând în garanția imobiliară potrivit căreia recurenta-contestatoare B. E. M. garanta plata obligației principale cu imobilul proprietatea sa situat în mun. C., ., județul D..
În acest context, nu are relevanță juridică împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 5538/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, s-a dispus anularea procesului-verbal încheiat la data de 20.01.2011 de executorul judecătoresc S. C-tin, deoarece această din urmă hotărâre nu anulează și efectele juridice ale deciziei Tribunalului care, până la o eventuală revizuire, continuă să se bucure de autoritatea de lucru judecat pe deplin recunoscută de lege.
În acest sens, instanța constată că, în mod superficial și eronat, contrar ordinii de drept și securității raporturilor juridice civile, creditorul și executorul judecătoresc au considerat că prin sentința civilă nr. 5538/14.04.2014 s-ar fi înlăturat impedimentele la executare reținute de Tribunal prin decizia civilă irevocabilă nr. 1349 din 27.06.2012, câtă vreme această decizie nu a fost retractată, bucurându-se de recunoaștere și de toate efectele juridice specifice actului jurisdicțional.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte contestația precizată și va dispune anularea somației de executare din data de 12.05.2014, emisă în privința contestatoarei-debitoare B. E. M. în dosarul de executare înregistrat la B. B. T. sub nr. 52/E/2012.
În ceea ce privește somația din data de 17.09.2014, instanța constată că acest act îl vizează în exclusivitate pe debitorul principal N. G. M., contestatoarea B. E. M. nefiind parte vătămată prin emiterea actului de executare menționat, astfel că motivele referitoare la acestă somație nu pot fi primite de instanță, singurul în măsură să învestească instanța cu o cerere în acest sens fiind debitorul executat silit, care însă a înțeles să nu uzeze de această posibilitate.
De asemenea, vor fi înlăturate și criticile privind incidența instituției perimării, în condițiile în care, potrivit deciziei Tribunalului nr. 1349/27.06.2012, executarea silită fiind împiedicată de stingerea obligației principale printr-o plată valabilă, și pe cale de onsecință, și de stingerea obligației accesorii de garanție, nu mai poate interveni perimarea unei executări care deja a încetat.
Văzând și dispozițiile art. 274 și 276 C.proc.civ., instanța va obliga intimatul-creditor la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în cuantum de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă petitului admis. Nu vor fi acordate cheltuielile de judecată aferente cererii de repunere pe rol deoarece implică în exclusivitate culpa procesuală a contestatoarei și nici pe cele privind complinirea contestației la executare deoarece acestea nu au fost găsite ca fondate de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare precizată formulată de contestatoarea B. E. M., cu domiciliul în mun. C., ., județul D., în contradictoriu cu intimații Ș. D. F., cu domiciliul în mun. C., .. 81, județul D. și N. G. M., cu domiciliul în mun. C., .. 14, ., ..
Anulează somația de executare din data de 12.05.2014, emisă în privința contestatoarei-debitoare B. E. M. în dosarul de executare înregistrat la B. B. T. sub nr. 52/E/2012.
Obligă intimatul-creditor Ș. D. F. la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. M. O.
Red./tehn.CM./MO.
5ex./23.06.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1863/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1494/2015. Judecătoria... → |
---|