Contestaţie la executare. Sentința nr. 8985/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8985/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 9907/215/2013
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8985
Ședința publică de la 26 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte D. R. C.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul V. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., având ca obiect contestație la executare-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a atașat din oficiu fișa ecris a dosarului_/215/2013 și sentința nr. 320/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_/63/2013, după care, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.03.2013, sub dosar nr._, contestatorul V. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., a formulat contestație împotriva titlului executoriu nr._ emis la data de 27.02.2013 și somației nr. 16/_ /_ emisă la data de 27.02.2013 de AFP C., solicitând anularea acestora.
La data de 24.05.2013 contestatorul a depus precizare în sensul că înțelege să conteste atât titlul executoriu nr._ emis la data de 27.02.2013 și somația nr. 16/_ /_ emisă la data de 27.02.2013 de AFP C., cât și procesul verbal nr._/14.06.2008 întocmit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D., solicitând anularea acestora.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.05.2013 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind contestarea titlului executoriu constând în procesul verbal de recepție și restituire nr._/14.06.2008 întocmit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean D. precum și suspendarea cauzei având ca obiect contestație la executare, în temeiul art. 244 pct. 1 C., până la soluționarea irevocabilă a dosarului disjuns.
Pentru soluționarea capătului de cerere disjuns a fost constituit dosarul înregistrat la Judecătoria C. sub nr._/215/2013 în care, la data de 13.09.2013 a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinat la Tribunalul D..
La această din urmă instanța dosarul a primit numărul de înregistrare_/63/2013 fiind soluționat la data de 28.01.2014 prin sentința civilă 320/28.01.2014 neexistând dovezi privind exercitarea vreunei căi de atac împotriva acestei hotărâri, comunicată părților, potrivit datelor din evidența informatică la data de 18.02.2014.
Prin încheierea de ședință din 10.10.2014 instanța a respins sesizarea de perimare și a menținut măsura suspendării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C..
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data rămânerii definitive a dosarului nr._/63/2013, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul V. D., CNP_, cu domiciliul în . de Jos, nr. 374, jud. D. și cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat O. P. și Cabinet Avocat A. N., cu sediul în C., .. 68, jud. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2015.
Președinte Grefier
D. R. C. C. Ș.
Red.jud. CDR/Tehn. CȘ
4 ex/26.08.2015
.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8155/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|