Pretenţii. Sentința nr. 8223/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8223/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2108/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8223
Ședința publică de la data de 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pe pârâta N. C. I. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 24.06.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 NCPC și potrivit referatului întocmit de arhiva instanței la data de 11.05.2015, s-a dispus sesizarea instanței pentru constatarea perimării și la data de 10.06.2015 reclamanta a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsi părțile.
Instanța, în vederea constatării din oficiu a îndeplinirii condițiilor perimării, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , la data de 24.01.2014 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . chemat în judecată pe pârâta N. C. I. și a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de_,62 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere aferente pentru perioada ianuarie 2010-iulie 2013.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 24.06.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 1 pct. 2 NCPC.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 NCPC orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 NCPC perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, de la data suspendării judecării cererii de chemare în judecată, această cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 și urm. NCPC, urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată, din oficiu, perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâta N. C. I. cu domiciliul în C., ., ., județul D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată in ședință publică azi, 16 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
C. M. B. S. A. G.
Red.jud. C.M.B
Tehnored. gref. S.A.G.
24.06.2015,4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7690/2015.... → |
---|