Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 911/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 29241/215/2014
Dosar nr._ -stabilire locuință minor -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA-JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR . 911
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 27 Ianuarie 2015
Complet minori și familie constituit din:
PREȘEDINTE – L. P. - Judecător
GREFIER – V. P.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect stabilire locuință minor si pensie de întreținere, formulată de reclamanta L. I.-V., împotriva pârâtului Călinaș C.-A..
La apelul nominal făcut în ședința publica au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat F. F. în substituire pentru avocat Fuchs Iudith și avocat I. A., pentru pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral de către grefierul de ședință, după care,
Avocat F. F. pentru reclamantă, depune la dosar, delegație de substituire și în plic sigilat, ancheta psihosocială întocmită la domiciliul reclamantei, dupa care,
Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform depozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât partile prin aparatorii lor, au aratat ca sunt de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Avocat F. F. pentru reclamantă având cuvântul, a solicitat admiterea acțiunii, stabilirea locuinței minorului la mama reclamantă, exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți,stabilirea contribuției pârâtului la întreținerea minorului, fără cheltuieli de judecată. A arătat că minorul locuiește la reclamantă, care se ocupă de îngrijirea acestuia.
Avocat I. A. pentru pârât, a arătat că pune aceleași concluzii.
Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei .
INSTANTA
Prin cererea înregistrată la data de 22.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta L. I.-V. a chemat în judecata pe pârâtul Călinaș C.-A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se dispună, exercitarea autoritarii părintești în comun de ambii părinți în ceea ce îl privește pe minorul Călinaș L. A.-V., născut la data de 01.08.2011, stabilirea locuința minorului la domiciliul său și stabilirea contribuției pârâtului la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din relația pe care a avut-o cu pârâtul, a rezultat minorul C. L. A. V., în prezent in vârsta de 3 ani.
A mai arătat că relația acestora nu a fost una de concubinaj, întrucât paratul nu a locuit niciodată cu ea si cu minorul, acesta locuind o perioada îndelungata in Municipiul București, unde aceasta împreună cu minorul îl vizitau, iar uneori pârâtul îi vizita pe aceștia în C..
De asemenea, a arătat că în anul 2013, datorita comportamentului violent verbal al pârâtului, aceasta a decis întreruperea relației, însă pârâtul a continuat sa își viziteze copilul de fiecare data când a dorit.
A mai precizat ca minoru se afla în întreținerea sa de când s-a născut, ocupându-se exclusiv de creșterea si educarea lui, este de profesie asistent medical și obține un venit cu care contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale minorului și locuiește împreună cu mama sa, într-un imobil situat în C., având toate cele necesare creșterii și educării acestuia.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri si proba cu martorii L. C. și N. N.-A., precum si ancheta psihosociala la domiciliul său .
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 397 ,art. 400 și art. 402 raportat la art. 516 C. civ.
A depus la dosar: împuternicire avocațială, dovada achitării taxei de timbru, copie de pe certificatul de naștere al minorului și copie de pe actul său de identitate.
Pârâtului i-a fost comunicata cererea de chemare în judecata la data de 19.09.2014, însa nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 25.11.2014, s-a procedat la luarea unui interogatoriu din oficiu pârâtului .
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Din relatia reclamantei L. I.-V. cu pârâtul Călinaș C.-A., a rezultat minorul Călinaș L. A. V., născut la data de 01.08.2011, având filiația stabilită față de ambii părinți, astfel că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 448 Cod civil, potrivit cărora situația legală a copilului din afara căsătoriei a cărui filiația a stabilită potrivit legii, are față de părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și cea a unui copil din căsătorie .
În raspunsul la interogatoriul luat din oficiu pârâtului, acesta a arătat că este de acord ca locuința minorului să fie stabilită la reclamantă, ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți și să achite o pensie de întreținere în favoarea minorului, însă la stabilirea pensiei de întreținere, instanța să aibă în vedere că mai achită o pensie pentru o minora rezultată dintr-o altă căsătorie.
Din ancheta psihosocială întocmită la domiciliul reclamantei, rezultă că acesta locuiește împreună cu minorul și mama sa, într-un apartament compus din trei camere și dependințele aferente, dotat cu tot necesarul unei bune gospodării, în care exista condiții bune de locuit și pentru creșterea și educarea minorului, acesta având amenajată o cameră proprie, dotată și utilată corespunzător, cu jucării și mobilier adecvat vârstei și unde dispune de condiții optime de viață și locuit.
Astfel, având în vedere probele existente la dosar, întelegerea partilor și vârsta frageda a minorului, instanța apreciază ca este in interesul acestuia sa locuiască în continuare la mama reclamantă, care se ocupă în mod corespunzător de creșterea și îngrijirea lui, dispune de condiții bune de locuit și îi poate oferi un mediu stabil, necesar pentru o dezvoltare fizica, morala si intelectuala armonioasă, astfel încât, în temeiul art. 400 Cod civil, va stabili locuința acestuia la mama reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 1 și 2 din codul civil, „ În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț ”, care în art. 397 Cod civil, prevăd că după divorț ,autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel .
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 398 Cod civil, ,, Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului ,instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți ,,, iar potrivit art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, se consideră motive întemeiate ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești .
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada existentei unor motive temeinice care să determine exercitarea autoritarii părintești exclusiv de unul din părinți, în temeiul dispozițiilor art. 397 din Codul civil, instanța va dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorul Călinaș L. A.-V., să fie exercitată în comun de ambii părinți .
Potrivit art. 499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația ,învățătura și pregătirea sa profesională, iar dispozițiile art. 529 alin.2 din Codul civil, prevăd că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii .
Având în vedere ca minorul locuiește la mama reclamantă, care îi asigura astfel întretinere în natura, precum si dispozițiile legale menționate, instanța va obliga pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorei, sub forma plății unei pensii de întreținere în cuantum de 126 lei lunar, începând de la data introducerii acțiunii, 22.07.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere venitul minim pe economia naționala, de 900 lei brut și respectiv 756 lei net stabilit prin HG 871/2013, deoarece nu s-a dovedit că pârâtul este încadrat în muncă, potrivit practicii judecătorești ,precum și faptul că acesta mai are în întreținere pe minora Călinaș I.-I., rezultată dintr-o căsătorie anterioară.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse ,instanța va admite acțiunea, va stabili locuința minorului Călinaș L. A.-V., născut la data de 01.08.2011, la mama reclamantă, va dispune ca autoritatea părintească cu privire la minor, să se exercite în comun de ambii părinți și va obliga pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorului, sub forma plății unei pensii de întreținere în cuantum de 126 lei lunar, începând de la data introducerii acțiunii, 22.07.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
In temeiul art. 453 C.p.civ., instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civila formulată de reclamanta L. I.-V., cu domiciliul în C., ., ..1, ., CNP_, împotriva pârâtului Călinaș C.-A., cu domiciliul în ., CNP_.
Stabilește locuința minorului Călinaș L. A.-V., născut la data de 01.08.2011, la mama reclamantă.
Autoritatea părintească cu privire la minorul Călinaș L. A.-V. ,se va exercita în comun de ambii părinți .
Obligă pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorului, sub forma plății unei pensii de întreținere în cuantum de 126 lei lunar, începând de la data introducerii acțiunii ,22.07.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică azi 27 ianuarie 2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. P. V. P.
Redactat: L.P.
Tehnoredactat: V.P.
Nr. exemplare: 4
Data redactării: 09.02.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 91/2015.... | Curatelă. Sentința nr. 9347/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|