Pensie întreţinere. Sentința nr. 2045/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2045/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 25088/215/2014

Dosar nr._ majorare pensie

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2045

Ședința publică de la 17.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. V. - Judecător

Grefier: L. V.

Pe rol, judecarea cauzei Minori și familie având ca obiect majorare pensie de întreținere privind pe reclamanta P. S. și pe pârâtul I. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se efectuează referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei au fost comunicate relațiile solicitate de la Casa Județeană de Pensii D., după care,

Constatând încheiată cercetarea judecătorească, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reclamanta, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii.

Pârâtul, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.06.2014, sub nr._, reclamanta P. S. a chemat în judecată pe pârâtul I. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea sa și în sarcina pârâtului prin decizia civilă nr. 1421/2000 a Tribunalului D..

În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia mai sus menționată, în mod irevocabil, s-a reținut că în ceea ce o privește au fost aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 2 Codul familiei, întrucât, a dobândit o afecțiune cardiacă, în urma căreia a fost încadrată în gradul II de invaliditate, conform certificatului nr. 557/01.06.1995, ulterior, prin decizia nr._ din 04.03.1996, fiind pensionată pentru limită de vârstă.

A mai arătat că, din anul 2005, pensia de întreținere pe care o primește de la pârât nu a mai fost majorată, cu toate că acesta încasează o pensie de aproximativ 1.570 lei, conform deciziei nr._/11.03.2014 a Casei Județene de Pensii D., de aproximativ 7 luni nemaibeneficiind de nicio pensie de întreținere din partea pârâtului.

A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 389 alin. 2, art. 524, art. 530 alin. 2 și 3, art. 531 Cod civil.

Au fost atașate cererii, în scop probator, următoarele acte: sentința civilă nr. 7383/2005 a Judecătoriei C., sentința civilă nr. 5577/2014 a Judecătoriei C., decizia nr._ din 11.03.2014 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și anexa la aceasta, decizia civilă nr. 1421/18.04.2000 a Tribunalului D., sentința civilă nr._/1997 a Judecătoriei C., decizia penală nr. 538/2003 a Tribunalului D., decizia civilă nr. 1264/2001 a Tribunalului D., sentința civilă nr. 3278/1980 a Judecătoriei C., raport medical – bilet de ieșire, certificat de încadrare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție specială, decizie asupra capacității de muncă, decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, documente medicale, procese-verbale, certificat medico-legal, scrisori medicale, bilete de externare, bilet de ieșire/scrisoare medicală, buletin de examinare-rezonanță magnetică.

La data de 22.09.2014, pârâtul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată și nelegală, cu motivarea că reclamanta a fost pensionată pentru limită de vârstă la data de 04.03.1996, prin decizia nr._, dată la care părțile erau căsătorite, anterior pronunțării hotărârii de divorț, reclamanta lucrând ca bonă, la data despărțirii, intervenită în anul 1998, aceasta nesuferind de nicio boală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C..

La întâmpinare nu au fost atașate înscrisuri.

Pârâtul a formulat, la data de 26.11.2014, cerere reconvențională, solicitând sistarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea reclamantei în baza sentinței civile nr. 7383, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2005, motivând că reclamanta s-a pensionat pentru limită de vârstă din data de 04.03.1995 și nu pe caz de boală.

A apreciat că reclamanta nu se află într-o stare reală de nevoie.

Nu au fost atașate înscrisuri cererii reconvenționale.

În ședința publică din 11.11.2014, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Casa Județeană de Pensii D., pentru a se comunica veniturile pârâtului pe ultimele 6 luni, răspunsul fiind înaintat instanței la data de 23.01.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/1999, pronunțată de Judecătoria C., modificată prin decizia civilă nr. 1421/2000 pronunțată de Tribunalul D., pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 20 lei, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere ținându-se seama de starea de nevoie a reclamantei care a fost pensionată pe caz de boală pentru incapacitate de muncă, iar, ulterior, pentru limită de vârstă, cuantumul pensiei fiind majorat prin hotărâri succesive, reținându-se că starea de nevoie a acesteia a persistat, aflându-se sub tratament medicamentos, neavând posibilități materiale pentru a-și asigura traiul zilnic și a-și procura medicamentele necesare.

Din actele medicale depuse la dosarul prezentei cauze, rezultă că nici în prezent starea pârâtei nu a cunoscut o îmbunătățire, aceasta suferind de mai multe afecțiuni, respectiv, afecțiuni cardiovasculare, tiroidiene, hipercolesterolemie, intenstin iritabil ș.a. efectuând, în continuare, tratament medicamentos, așa încât, starea de nevoie persistă.

În plus, aceasta se află și la o vârstă înaintată, de 73 de ani, fiind în imposibilitate de a munci pentru a realiza venituri din care să-și asigure existența, vârsta și boala generându-i nevoi crescute.

Potrivit art. 389 alin. 2 C.civ. "soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreținere și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria".

Potrivit alin. 3 al aceluiași text de lege "întreținerea datorată potrivit dispozițiilor alin. 2 se stabilește până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale și cu starea de nevoie a creditorului. Această întreținere, împreună cu întreținerea datorată copiilor, nu va depăși jumătate din venitul net al celui obligat la plată".

În raport de situația de fapt reținută din probe și ținând cont de textele de lege enunțate, instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă este întemeiată, motiv pentru care, o va admite și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei de la 199 lei, lunar, în baza sentinței civile nr. 7383/2005 a Judecătoriei C., la 360 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârât, dat fiind faptul că aceasta nu a fost formulată odată cu întâmpinarea, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 4 C.p.c., care impun depunerea ei la acel moment, sub sancțiunea decăderii, instanța va pronunța soluția respingerii cererii ca tardiv formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. S., cu domiciliul în C., ., .. 3, ., împotriva pârâtului I. V., cu domiciliul în C., . nr. 18, județul D..

Respinge cererea reconvențională formulată de pârât, ca fiind tardiv formulată.

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, de la 199 lei, lunar, în baza sentinței civile nr. 7383/2005 a Judecătoriei C., la 360 lei, lunar, începând cu data introducerii cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. V. – Judecător L. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2045/2015. Judecătoria CRAIOVA