Fond funciar. Sentința nr. 6491/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6491/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 1064/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 6491

Ședința publică de la 15.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2015 ,consemnate în încheierea de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărîre în cauza privind pe reclamantul M. A. NATIONALE și pe paratii BADEANU A.-M. C. si T. T.-decedat in timpul procesului,actiunea fiind continuata impotriva mostenitorului acestuia paratul T. F. ,C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PODARI, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR D.,si a cererii de chemare in judecata a altor persoane formulata de reclamant in contradictoriu cu intervenientul in interes propriu S. R. prin M. Finantelor Publice prin DGFP D. ,avand ca obiect fond funciar.

INSTANȚA

La data de 15.01.2013 reclamantul M. Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâtii T. I.T., C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar C. și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D., solicitând constatarea nulității absolute partiale a TDP nr. 2783-9597/06.07.1998 pentru suprafața de cca 200 mp din terenul situat în C., .,jud.D. teren aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantului și trecut cu nerespectarea legislației în vigoare în proprietatea privată a pâratului T. I.T. si excluderea acestei suprafete din suprafata totala inscrisa in acest titlu (756 mp.) cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, terenul de cca 200 mp înscris în TDP indicat mai sus aparține domeniului public al Statului R. și se află în administrarea reclamantului, face parte din incinta nr. 3 a imobilului 2810 C., care este inventariat cu nr. MF_ cod de clasificare 8.29.09 la pagina 42 din anexa nr. 4 (nepublicată) la HG 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului modificată și completată prin HG 812/2009.

Imobilul a intrat în administrarea Ministerului de Război (denumit ulterior M. Forțelor Armate respectiv M. Apărării Naționale), conform următoarelor acte: procesul-verbal din 28.12.1894 în baza legii publicate în MO nr. 54/1893, Decizia Sfatului Popular al Regiunii Oltenia nr. 356/17.05.1956, Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 737/11.10.1961 și este destinat instrucției militare.

Având în vedere Legea 213/1998 precum și disp. art. 5 alin. 1 Legea 18/1991, avem de a face cu o veritabilă prezumție legală cu privire la apartenența imobilului în litigiu la domeniul public al statului, având regimul juridic al bunurilor din domeniul public consfințit de art. 136 din Constituția României, art. 861 C.CIV., art. 5 alin. 1 și 2 Legea 18/1991 și art. 11 Legea 213/1998.

Din acest motiv terenul din prezentul litigiu nu poate face obiectul aplicării prevederilor Legii 18/1991, deoarece pe de o parte, nu se găsea la dispoziția Comisiei Locale C., deși se află în extravilanul acestei localități, iar pe de altă parte, nu se afla în circuitul civil, nici în domeniul privat al autorității administrativ-teritoriale și nici măcar în domeniul privat al statului.

Așadar, imobilul în cauză nu se găsește în circuitul civil și poate constitui exclusiv obiect al proprietății publice.În același timp, nu poate fi dobândit prin nici unul din modurile de dobândire a proprietății, nu poate fi urmărit, iar schimbarea regimului său juridic se face numai prin HG.

Cu toate acestea, prin nerespectarea regimului juridic al proprietății publice, C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a emis TDP nr. 2783-9597/06.07.1998 în favoarea pârâtului T. I.T. pentru suprafața de teren de 756 mp ,suprafata ce include si aprox.200 mp din cazarma 2810,aflată în proprietatea publică a statului și în administrarea reclamantului, fiind încălcată astfel ordinea publică.

În probațiune, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate.

In drept s-au invocat disp.art 112 si urm.c.p.civ ,art 136 Constitutie,art. 11 din legea 213/1998,art.861 c.civ ,art.5 din legea 18/1991.

La dosar a depus în copie următoarele acte: TDP nr. 2783-9597/06.07.1998, procesul-verbal din 28.12.1894,memoriu, Decizia nr. 356/17.05.1956, Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 737/11.10.1961, extras HG 1705/2006.

La termenul din 01.02.2013 reclamantul a depus cerere de chemare in judecata a altor persoane prin care solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient a Statului R. prin M. Finantelor Publice .

In motivare a aratat ca suprafata de teren care face obiectul cauzei apartine domeniului public al Statului R. fiind parte a imobilului inscris cu nr.MF_ cod de clasificare 8.29.09 la pagina 42 din anexa 4 nepublicata la HG 1705/2006 ,prin urmare S. R. are interes în judecarea prezentei cauze.

Potrivit art.223 c.civ reprezentantul statului in raporturile civile este M. Finantelor Publice.

In drept a invocat art.57 cpciv

Prin încheierea de ședință din data de 01.02.2013 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient în interes propriu a Statului R. prin M. Finantelor Publice .

La termenul din data de 15.03.2013 pârâtul T. T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii.

In motivare a aratat ca reclamantul este in eroare atunci cand solicita anularea titlului sau deoarece asa cum se observa atat din actul de proprietate cat si din schita cadastrala ,el nu se invecineaza pe nici o latura cu reclamantul,asa incat acesta sa considere ca in mod gresit a fost pus in posesie de reprezentantul celor doua Comisii pe o suprafata de teren ce nu i-ar apartine.

A solicitat a se mai observa ca punerea in posesie a avut loc inainte de aparitia legii 213/1998 si cu mult inainte de . HG 1705/2006.

Reclamantul mentioneaza ca imobilul a intrat in administrarea Ministrului de Razboi printr-o . acte,dar nu precizeaza care este suprafata totala cu care s-a intrat si pentru a putea verifica daca suprafata de cca 200 mp pe care considera ca o ocupa ar face parte din teritoriul acestuia.

A mai mentionat ca fac parte din domeniul public bunurile astfel determinate cu conditia sa fi intrat in proprietatea statului cu respectarea prevederilor legale privitoare la dobandirea lor ,in vigoare la data cand aceasta a avut loc.

Asadar simpla existenta a unui bun in patrimoniul statului sau al unei unitati administrativ teritoriale nu este de natura sa conduca automat la concluzia ca acel bun apartine domeniului public ,chiar daca ar fi aplicabile celelalte criterii de determinare.In acest sens ,potrivit art.6 din legea 213/1998 ,fac parte din domeniul public si bunurile dobandite de stat in perioada 06.03._89 ,daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil ,cu respectarea Constitutiei,a tratatelor internationale la care Romania este parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat.Stabilirea valabilitatii titlului de preluare este de competenta instantelor judecatoresti.

A mai aratat ca pe acest teren a facut cadastru si si-a intabulat fara probleme dreptul de proprietate in cartea funciara pentru suprafata de 756 mp prin incheierea nr._/27.07.2011,ulterior dezmembrand din acest imobil suprafata de 343 mp pe care a instrainat-o.

În drept, a invocat disp. art. 115 – 118 C.P.CIV.

La acelasi termen reclamantul a depus o precizare de actiune prin care a aratat ca in cuprinsul actiunii din eroare a mentionat numele paratului T. I.T. ,in loc de numele corect T. E.T..

A mai aratat ca in actiune nu a fost cuprins ca temei de drept si art.III alin.1 lit.a si b din legea 169/1997 pentru modificarea si completarea legii 18/1991 pe care intelege sa isi intemeieze actiunea,alaturi de celelalte temeiuri indicate.

A depus la dosar in copie o . schite.

S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către C. L. de Aplic. a Legilor Fondului Funciar C., pentru a ne comunica toate actele de la baza T.D.P. nr. 2783-9597/06.07.1998 si daca documentatia premergatoare emiterii acestuia a fost intocmita de C. Locala C. sau de C. Locala Podari, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/28.05.2013 .

S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către C. L. de Aplic. a Legilor Fondului Funciar Podari cu acelasi continut, relațiile fiind comunicate cu adresa nr.2804/28.05.2013 .

S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese catre OCPI D. pentru a ne comunica fișa premergătoare emiterii T.D.P. nr. 2783-9597/06.07.1998

emis pe numele lui A. I.C. ,relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/09.05.2013 .

La termenul din data de 31.05.2013 reclamantul a depus o precizare de actiune prin care a aratat ca înțelege să completeze cadrul procesual pasiv și să cheme în judecată în calitate de pârâta si C. L. de Aplic. a Legilor Fondului Funciar Podari ,aceasta fiind introdusa in cauza in calitate de parata de instanta la termenul respectiv avand in vedere precizarea de actiune.

Paratul a depus o . înscrisuri în copie – act de dezmembrare si contract de vanzare-cumparare autentificate sub nr.1383/22.07.2011 de BNP D. Faurar,incheiere cf nr._/03.08.2011,extras de carte funciară ,plan de amplasament si delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire.

Reclamantul a depus extrase de carte funciara privind terenul din litigiu.

S-a dispus de către instanță emiterea unei adrese către C. L. de Aplic. a Legilor Fondului Funciar Podari pentru a ne comunica în completarea răspunsului primit nr.2804/2013 in ceea ce priveste actele de la baza titlului de proprietate ,daca tabelul nominal inaintat cu raspunsul reprezinta anexa de validare,daca a fost validata conform vreunei HCJ si daca s-a formulat cerere de reconstituire/constituire care sa stea la baza emiterii titlulului, relațiile fiind comunicate cu adresa nr.3269/26.06.2013.

La termenul din 05.07.2013 instanta a admis probele cu înscrisuri solicitate de reclamant si paratul T. și a prorogat proba cu expertiză solicitata de reclamant.

S-a dispus repetarea in mod partial a adresei către C. L. Podari în sensul de a ne comunica in copie in completarea raspunsurilor anterioare in ceea ce priveste actele de la baza titlului de proprietate,copie HCJ 1368/17.05.1993 la care s-a referit si daca s-a formulat cerere de reconstituire/constituire care sa stea la baza emiterii titlului ,fiind depus raspunsul cu adresele nr.5467/30.09.2013 si 5847/24.10.2013.

La data de 01.10.2013 reclamantul a depus o precizare de actiune prin care a solicitat introducerea in cauza in calitate de parata a numitei Badeanu A.-M. C..

De asemenea a mai completat actiunea cu un nou capat de cerere accesoriu prin care a solicitat ca in cazul in care se va admite capatul principal si se va constata nulitatea absoluta partiala a titlului contestat,pe cale de consecinta sa se constate si nulitatea absoluta a actului de dezmembrare si contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1383/22.07.2011 de BNP D. Faurar,reiterand considerente din cererea de chemare in judecata.

La termenul din 04.10.2013 s-a dispus introducerea in cauza in calitate de parata a numitei Badeanu A.-M. C.,avand in vedere precizarea de actiune.

La termenul din 15.11.2013 s-a invederat ca paratul T. T. a decedat si s-a depus copia certificatului de deces al acestuia ,de catre aparatorul sau.

La termenul urmator s-a depus de catre reclamant o cerere de introducere in cauza a mostenitorului paratului decedat ,respectiv a paratului T. F.,fiind atasata in copie adresa nr.A-77/10.01.2014 emisa de Politia mun.C.-Sectia 2,fiind introdus in cauza in calitate de parat T. F. la acel termen,de catre instanta.

S-a depus la dosar in copie certificatul de nastere al paratului T. F. de catre avocata sa ,iar, ca urmare a solicitarii instantei, reclamantul a facut demersuri pentru a afla daca paratul decedat mai are alti mostenitori,fiind inaintata in acest sens la dosar adresa nr._/19.03.2014 emisa de Directia de Evidenta a Persoanelor C..

S-a dispus efectuarea unei adrese catre OCPI D. pentru a comunica extras de carte funciara reactualizat privind terenul din lotul 1 din actul de dezmembrare si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1383/22.07.2011 de BNP D. Faurar constand in teren intravilan situat in C.,. (fost cart .Facai T2P24 si 25 )avand nr.cadastral_ in suprafata de 413 mp din acte si 343 din masuratori,fiind depus raspunsul cu adresa nr._/07.05.2014.

S-a dispus efectuarea unei adrese catre OCPI D. pentru a comunica in copie actele la care se refera cele doua extrase de carte funciara nr._ si_ C. in foaia B,extrase depuse cu raspunsul anterior nr._/07.05.2014,relatiile solicitate fiind inaintate cu adresa nr._/10.09.2014.

Paratul T. F. a mai depus la dosar inscrisuri in copie:extrase de carte funciara,act de alipire autentificat sub nr.3977/25.10.2013 de BNP D. Faurar.

Instanta a admis la termenul din 19.09.2014 proba cu expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie solicitata de reclamant si care fusese prorogata ,cu obiectivele stabilite prin incheierea de la acel termen.

S-a depus la dosar la data de 10.12.2014 raportul de expertiza intocmit de expert F. N. la care s-au formulat obiectiuni din oficiu si de catre reclamant ,admise de instanta,fiind depus raspunsul la obiectiuni la 18.03.2015.

Paratii Badeanu A. M. C. si T. F. au solicitat efectuarea unei contraexpertize ,cerere respinsa de instanta.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 2783-9597/06.07.1998 pârâtului T. E.T. i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de 756 mp, teren intravilan, categoria de folosință arabil si curti,constructii,situat in localitatea C.,.,in T2 P25,24.

Titlul de proprietate menționat anterior a fost emis în baza anexei nr.2b omisiuni, poziția nr.85 validata in baza HCJ nr.1368/17.05.1993,anexa care cuprinde cetatenii cart.Facai carora urmeaza sa li se stabileasca dreptul de proprietate pentru terenul din intravilan(filele 101-112) .

Asa cum rezulta din adresele nr.2804/28.05.2013 a Consiliului Local Podari si nr._/28.05.2013 emisa de Primaria C. ,documentatia premergatoare emiterii titlului a fost intocmita de C. Locala Podari.

Asa cum rezulta din actul de dezmembrare si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1383/22.07.2011 de BNP D. Faurar, terenul inscris in titlul de proprietate nr. 2783-9597/06.07.1998, intravilan, situat in C.,. (fost cart .Facai T2P24 si 25 )avand nr.cadastral_, inscris in CF nr._ C., in suprafata de 756 mp din acte si 686 mp din masuratori,a fost dezmembrat in lotul 1 si lotul 2.

Lotul 1 constand in teren intravilan situat in C.,. (fost cart .Facai T2P24 si 25 )avand nr.cadastral_ in suprafata de 413 mp din acte si 343 din masuratori a ramas in proprietatea paratului T. T. ,iar lotul 2 constand in teren intravilan situat in C.,. (fost cart .Facai T2P24 si 25 )avand nr.cadastral_ in suprafata de 343 mp din acte si din masuratori a fost instrainat prin acelasi act juridic paratei Badeanu A. M. C. .

Ulterior prin actul de dezmembrare si contractul de vanzare autentificat sub nr. 1108/01.04.2013 de BNP D. Faurar,paratul T. T. a dezmembrat lotul nr.1 ce ramasese in proprietatea sa in doua corpuri de 367 mp si de 46 mp,iar acest din urma corp a fost instrainat prin acelasi act paratei Badeanu A. M. C.,care ,prin actul de alipire autentificat sub nr.3977/25.10.2013 de BNP D. Faurar, a alipit terenurile cumparate de la T. T. . ,denumit Corpul 1 de proprietate ,descris in conventie ca fiind teren intravilan curti,constructii in suprafata de 389 mp din acte si din masuratori ,avand nr.cadastral_,situat in C.,. (fost cart .Facai T2P24 si 25 ).

Cu adresa nr._/07.05.2014 a OCPI D. s-au inaintat extrase de carte funciara actualizate privind terenurile celor doi parati ,si anume extras CF 216783Craiova privind pe parata Badeanu A. M. C. si extras CF 214783Craiova privind pe T. T..

Din extrasul CF 216783Craiova privind pe parata Badeanu A. M. C. rezulta ca terenul proprietatea sa are suprafata de 389 mp din acte si din masuratori,iar din extrasul CF 214783Craiova privind pe T. T. rezulta ca terenul sau are suprafata de 367 mp din acte si 297 mp din masuratori .

In raportul de expertiza efectuat in cauza s-a identificat intreg terenul inscris in titlul de proprietate contestat in cauza ca avand suprafata din masuratori de 687 mp (din acte 756 mp).

De mentionat ca, initial ,in vederea dezmembrarii terenului prin actul de dezmembrare si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1383/22.07.2011 de BNP D. Faurar,s-a intocmit planul de amplasament si delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire nr._/2010 avizat de OCPI.

In raportul de expertiza s-a concluzionat ca terenul din titlul de proprietate corespunde partial cu terenul din documentatia cadastrala nr._/2010(anexa 2 la raport),terenul din documentatia cadastrala fiind deplasat spre nord –spre . . cadastrala nu corespunde cu . Primaria Podari.S-a mai aratat in raport ca parcelele 24 si 25 din titlul de proprietate au ca vecini la nord limita intravilan,iar in documentatia cadastrala se mentioneaza . pentru .> Reclamantul a sustinut ca o parte din terenul din titlul de proprietate ,de cca 200 mp.,aparține domeniului public al intervenientului S. R.(chemat in judecata conf.art.57 c.p.civ.vechi) și ca se află în administrarea sa- M. Apărării Naționale avand în administrare terenurile destinate nevoilor de apărare a țării și instrucției militare ce aparțin domeniului public al statului- si a invocat in precizarea de actiune de la 15.03.2013 ca temeiul de drept este art.III, alin.1, lit.a și b din Legea nr.169/1997.

Prin Hotărârea de Guvern nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prevăzut în Anexele 1-46 care fac parte integrantă din hotărâre.

Ulterior prin art.8 din Hotărârea de Guvern nr.812/2009 privind aprobarea unor modificări și completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, publicată în Monitorul Oficial din 12.08.2009, Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1.

Anexa 4 din Hotărârea de Guvern nr.1705/2006, modificată și completată prin H.G. nr.812/2009, stabilește imobilele aflate în proprietatea Statului R. și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, fiind menționat și cel din localitatea Făcăi, județul D., cod de clasificare 8.29.09, nr. MF_ denumire imobil 2810, imobil în privința căruia reclamantul a solicitat prin actiunea asa cum a fost precizata constatarea nulității absolute partiale a titlului de proprietate cu privire la suprafața de cca 200 mp.

Reclamantul a depus ,in dovedirea dreptului sau de proprietate ,la dosar, extrasul de carte funciara_ C. cu privire la Cazarma 2810-Incinta 3.

Din raportul de expertiza si raspunsul la obiectiuni(anexele 3 si 4 la raportul de expertiza si anexa 5 la raspunsul la obiectiuni) rezulta ca exista o suprapunere intre terenul reclamantului si terenul paratei Badeanu A. M. C. insa asa cum a fost identificat acesta din urma conform documentatiei cadastrale,si anume pentru suprafata de 204 mp.Mai rezulta ca fata de terenul imprejmuit al paratilor intre terenul reclamantului si cel al aceleiasi parate exista o suprapunere de 126 mp,o alta suprapunere exista cu . si pe inca 2 mp cu vecinul de vest al paratilor-in total tot 204 mp

Cu privire la suprafata de 204 mp reclamantul a solicitat in concluziile scrise sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului.

Mai rezulta insa din raportul de expertiza si raspunsul la obiectiuni ca terenul imprejmuit si masurat al paratilor nu corespunde ca amplasament cu cel din documentatia cadastrala,acesta din urma fiind deplasat datorita preciziei slabe de determinare a coodonatelor in sistemul national .S-a mai precizat in plus ca . se afle la vest de . la sud cum este in documentatia cadastrala.

Potrivit art.III, alin.1, lit.a din Legea nr.169/1997 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, acestea fiind enumerate in text in mod exemplificativ,si respectiv actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor.

F. de considerentele expuse instanta apreciaza ca nu s-a dovedit in cauza existanta vreunui motiv de nulitate absoluta a titlului de proprietate, dintre cele prevazute de textele de lege mentionate ,din probele administrate nerezultând ca în titlu a fost inglobata vreo suprafata de teren apartinând domeniului public al statului si aflata in administrarea reclamantului ,asa cum s-a invocat,ci ca exista suprapunerea in cazul in care se analizeaza amplasamentul terenului paratilor pe baza documentatiei cadastrale ,care insa nu corespunde cu titlul de proprietate,existand deci alte cai legale de rezolvare a situatiei.

In consecinta instanta va respinge actiunea precizata ca neântemeiata si având in vedere si art.57 c.p.civ. si cererea de chemare in judecata a altor persoane formulata de reclamant in contradictoriu cu intervenientul in interes propriu S. R. prin M. Finantelor Publice prin DGFP D..

In baza art.274 c.p.civ.va respinge cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de reclamant ,acesta fiind in culpa procesuala ,dar si cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de paratii T. T.,T. F. si Badeanu A. M. C.,ca nedovedita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea precizata formulată de reclamantul M. Apărării Nationale cu sediul în București, .-5, sector 5 împotriva pârâtilor T. T.-decedat in timpul procesului,actiunea fiind continuata impotriva mostenitorului acestuia paratul T. F. cu domiciliul in C. ,.,jud.D., BADEANU A.-M. C. cu domiciliul cu domiciliul in C. ,.,jud.D., C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C., cu sediul în C. . nr.7, Jud.D. ,C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PODARI cu sediul în . si C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR D. cu sediul în C., ..19,Jud.D. .

Respinge cererea de chemare in judecata a altor persoane formulata de reclamant in contradictoriu cu intervenientul in interes propriu S. R. prin M. Finantelor Publice prin DGFP D. cu sediul in C.,..2,jud.D..

Respinge cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de reclamant.

Respinge cererea pentru cheltuieli de judecata formulata de

paratii T. T.,T. F. si Badeanu A. M. C..

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica de la 15.05.2015.

Președinte Grefier

Red.CCM/Tehn.LN../ 9.ex. / 17.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6491/2015. Judecătoria CRAIOVA