Întoarcere executare. Sentința nr. 5090/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5090/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4386/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5090
Ședința publică din data de 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.-Judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâta V. A., având ca obiect " pretenții".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect " pretenții".
În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Instanța, având în vedere cererea precizatoare formulată de către reclamantă, invocă excepția necompetenței materiale a judecătoriei C. și reține cauza spre soluționare prin prisma excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cererii deduse judecății:
La data de 25.08.2014 reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâta V. A., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 400 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.
In fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 3216/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, au fost obligați la plata drepturilor solicitate, hotărârea rămasă definitivă și executorie în conformitate cu art. 274 din Codul Muncii.
Prin cumularea acestei sume cu dobânda legală și actualizarea cu rata inflației s-a ajuns la un total de 3582 lei din care paratul a achitat parțial o suma, mai având de restituit suma de 400 lei.
Prin Decizia nr. 7116/2013 a Curții de Apel C. s-a desființat titlul executoriu deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului.
Prin sentința nr. 184/20.01.2015, pronunțată de Tribunalul D. s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Prin precizarea formulată la data de 10.04.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. 1, art. 257-259 Codul muncii, și nu la întoarcerea executării silite.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 N.C.p.c., excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a solicitat obligarea pârâtei V. A. la plata sumei de 400 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit și care au fost achitate pârâtei în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3216/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința ce a fost modificată de către Curtea de Apel C. care prin decizia nr. 7116/2013 a respins acțiunea promovată de reclamanta V. A..
În drept, reclamanta a înțeles să invoce dispozițiile art. 1341 C.civ. art. 256 alin. 1 și art. 257-259 C. muncii, iar prin precizarea depusă la data de 10.04.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. 1, art. 257-259 Codul muncii și nu la întoarcerea executării silite.
Din înscrisurile aflate la dosarul nr._/63/2014 al Tribunalului D. - Secția C.M.A.S se reține că prin ordinul de plată nr. 476/15.05.2013, reclamanta i-a achitat pârâtei drepturi bănești datorate în temeiul hotărârii judecătorești.
Această plată este voluntară și anterioară desființării sentinței civile nr. 3216/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Se reține că, inițial prin sentința civilă nr. 3216/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a fost obligată să-i achite angajatului său V. A. salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2009-2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010.
Pentru executarea obligației stabilite în această hotărâre judecătorească ce constituia titlul executoriu, angajatorul i-a achitat voluntar suma de 3180 lei, care actualizată cu dobânda legală și rata inflației are în prezent valoarea de 3282 lei.
Temeiul restituirii acestor sume îl reprezintă art. 256 alin. 1 C.muncii conform căruia "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie", acestea fiind normele speciale în materia restituirii în caz de plată nedatorată, dispozițiile art. 1341 N.C.civ. reprezentând normele de drept comun ce reglementează plata nedatorată.
În speță, față de temeiul juridic invocat de parte, dar și față de motivarea în fapt și situația concretă rezultată din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, instanța constată că pretențiile reclamantei derivă din plata voluntară a unor drepturi bănești în baza raporturilor de muncă existente între părți.
Prin urmare, instanța apreciază că dispozițiile art. 722 -723 N.C.p.c nu pot constitui temei al cererii de restituire promovată de reclamantă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 650(1) Cod de procedură civilă "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
În cauza dedusă judecății instanța constată că nu a fost nevoie de concursul executorului judecătoresc astfel că, nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Norma folosește sintagma "care face executarea" și nu "care este competent să facă executarea."
Pe de altă parte, competența instanței de executare este cea prevăzută de art. 650 alin.2 Cod de procedură civilă respectiv: soluționează cererile de încuviințare a executării silite; contestațiile la executare (înțeleasă tot ca executare silită!); orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Astfel, în speță, nu este vorba despre o executare silită, ci despre o veritabilă acțiune în pretenții derivate din raporturi de muncă, astfel că nu judecătoria este competentă să judece pricina.
Este adevărat că potrivit art. 723(3) C. proc. civ "dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile ali,n (1) – de către instanța de control judiciar la cererea celui interesat- și (2)- de către instanța care rejudecă fondul – cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare…" ale cărei competențe sunt, însă cele prevăzute de art. 650 alin (2)
Însă, cel îndreptățit, respectiv reclamantul din prezenta cauză s-a adresat instanței nu cu o cerere privind restabilirea situației anterioare, ci cu o cerere în pretenții.
Acesta cunoștea sau nu că restabilirea situației anterioare nu subsuma și reactualizarea creanței și dobânda aferentă, astfel că, în mod corect acțiunea a fost calificată în momentul înregistrării ca fiind o acțiune în pretenții, calificare pe care reclamantul a menținut-o și prin precizarea depusă la data de 10.04.2015.
Revenind la dispozițiile art. 722 Cod de procedură civilă instanța care desființează titlul se pronunță și asupra cererii de restabilire a situației anterioare, înțeleasă ca o cerere incidentală și subsecventă, ce urmează regimul juridic al cererii principale constând în desființarea titlului, iar în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a desființat titlul, dar nu a dispus restabilirea situației anterioare pentru că nici nu s-a formulat o asemenea cerere, nu a dispus nici rejudecarea cauzei pe fond astfel că restabilirea situației anterioare de către instanța de fond nu mai este posibilă.
Astfel, dacă îndestularea creditorului nu este posibilă printr-o hotărâre care să dispună restabilirea situației anterioare, ea este posibilă printr-o acțiune distinctă la care, de altfel, reclamantul având și calitatea de creditor, a recurs în prezenta cauză.
Pe de altă parte, cu excepția prevederilor art. 622, alin. (1) Cod de procedură civilă care statuează că "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie" , întreaga legislație cuprinsă în Cartea a V-A a Codului de procedură - Despre executarea silită - privește executarea în care creditorul apelează la concursul autorităților statale pentru satisfacerea drepturilor sale prin executarea obligațiilor debitorului în mod silit., coercitiv.
În cauza dedusă judecății nu s-a pus, vreodată, problema refuzului societății de a executa hotărârea judecătorească, executorie prin voința legii, aceasta și-a executat voluntar obligația, nefiind așadar, necesar a se recurge la instituțiile de drept ce se raportează generic la executarea silită.
În condițiile în care titlul a fost desființat, repunerea în situația anterioară nu poate opera cu instituția întoarcerii executării (silite!) pentru că, pur și simplu, în cauză nu fost vorba despre o asemenea executare.
Nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 5/2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că prin această decizie s-a stabilit competența de soluționare în favoarea judecătoriei în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, ori în cauză pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 3216/02.04.2013 nu a fost declanșată procedura executării silite, plata fiind efectuată voluntar de către reclamantă prin ordinul de plată depus la dosar.
Pe aceste considerente instanța constată că, în cauză nu este vorba despre o întoarcere a executării silite ci o acțiune în pretenții care își are cauza (temeiul juridic!) în acte fapte și împrejurări ce se circumscriu normelor de dreptul muncii.
Calificarea unui conflict ca având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. 1 din C.muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sumele de bani încasate de pârât în baza Sentinței civile nr. 3216/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta și reclamantă, raporturi guvernate de legislația muncii.
Reclamanta nu a formulat în cauză o acțiune de întoarcere a executării, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, ce este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate, instanța neputând proceda la modificarea cererii în condițiile în care partea insistă în soluționarea cererii astfel cum a fost formulată.
Cum potrivit art. 1 lit. n din Legea 62/2011 conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu, rezultă că și prezentul litigiu prin care angajatorul solicită restituirea de la angajat a sumelor reprezentând drepturi salariale pe care i le-a achitat voluntar, are natura juridică a unui conflict de muncă.
În privința competenței materiale de soluționare a conflictelor de muncă, instanța reține că potrivit art. 208 din Legea 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
Față de considerentele expuse mai sus, fiind în prezența unei competențe materiale reglementate de norme de ordine publică, instanța apreciază că nu este competentă material să soluționeze un conflict de muncă, astfel că va admite excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și va declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Întrucât Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în favoarea căruia urmează a se declina competența de soluționare a cauzei și-a declinat la rândul său competența în favoare prezentei instanței, în temeiul art. 133 alin. 1 pct. 2 N.C.p.c., se va constata ivit conflictul de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 134 N.C.p.c., va constata suspendată de drept judecata cauzei.
În temeiul art. 135 alin. 1 N.C.p.c. va înainta dosarul nr._ al Judecătoriei C. către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
Declină competenta de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 în contradictoriu cu pârâta V. A., domiciliată în ., ., jud. D., în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.
În temeiul art. 133 pct. 2 C.p.civ. constată ivit conflictul de competență.
În temeiul art. 134 și 135 C.p.civ., suspendă din oficiu judecarea cauzei și înaintează dosarul către Curtea de Apel C. pentru a hotărî asupra conflictului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
Președinte,Grefier,
C.-F. DrăgoiDiana G.
Red. C.F.D./Tehnored. D.G.
4 ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4336/2015. Judecătoria CRAIOVA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
