Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1305/2015
Dosar nr. 42._ -Ordonanță Președințială –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA, JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1.305
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 3 FEBRUARIE 2015
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. B. – JUDECĂTOR
GREFIER: L. N. N.
Pe rol, soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta Mătușea I. împotriva pârâtului Mătușea V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat A. I., pârâtul personal precum și martora Gioadă D. propusă de reclamantă.
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către apărătorul reclamantei delegație de substituire, xerocopie de pe sentința civilă nr. 15.347/9.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 1._, având ca obiect ordonanță președințială precum și cartea de identitate a pârâtului, s-a luat un interogatoriu de către reclamantă pârâtului și altul din oficiu de către instanță pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. C.proc.civ., s-a audiat martora prezentă, conform prevederilor art. 311 și urm. c.proc.civ., după care, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 394 C.Proc.Civ., instanța dispune închiderea dezbaterilor și acordă părților cuvântul pentru cererea de ordonanță președințială.
Avocat A. I. pentru reclamantă, având cuvântul, a solicitat instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, exercitarea temporară a autorității părintești asupra minorului Mătușea V. C. Ș., născut la data de 4 iunie 2003, de către mama reclamantă precum și stabilirea locuinței minorului la aceasta, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț care face obiectul dosarului nr. 43._, dosar în care reclamanta a solicitat stabilirea locuinței minorului la aceasta, urgența constând în interesul acestuia de a locui cu ea, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul, având cuvântul, a solicitat instanței respingerea acțiunii, deoarece nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile necesare admiterii unei cereri de ordonanță președințială, în sensul că nu există urgență.
JUDECATA
La data de 26 noiembrie 2014 reclamanta Mătușea I. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Mătușea V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, exercitarea temporară a autorității părintești asupra minorului Mătușea V. C. Ș., născut la data de 4 iunie 2003, de către mama reclamantă precum și stabilirea locuinței minorului la aceasta, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț care face obiectul dosarului nr. 43._, dosar în care reclamanta a solicitat stabilirea locuinței minorului la aceasta, pe dreptul comun.
În motivarea cererii s-a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 18 martie 1989, din relațiile lor s-a născut minorul sus menționat, iar în luna august 2013 părțile s-au despărțit în fapt, când reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul comun, în urma amenințărilor și actelor repetate de violență ale pârâtului, iar reclamanta a fost cea care s-a ocupat personal de creșterea și educarea minorului încă de la început.
S-a mai învederat că tatăl pârât manifestă dezinteres față de copil și îl folosește la muncile din gospodărie, inadecvate și mult prea grele pentru un copil de vârsta lui.
Reclamanta a mai precizat că urgența adoptării măsurii solicitate este justificată prin prisma faptului că, potrivit art. 35 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, iar confom art. 37 din același act normativ, el are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 996 și urm. c.proc.civ ., art. 400, art. 488 c.civil.
La dosar s-au depus: xerocopie de pe certificatul de naștere al minorului, de pe cartea de identitate a reclamnatei, extras de pe certificatul de căsătorie al părților, contract de intermediere pentru închiriere nr. 170/6.11.2014, contract individual de muncă, certificat doveeditor al faptului că pe rolul Judecătoriei C. există dosarul nr. 43._ având ca obiect desfacerea căsătoriei părților, copie de pe acțiunea de divorț din acel dosar, dispoziția de achitare a taxei de timbru, împuternicire avocațială.
La termenul din 13 ianuarie 2015 reclamanta a mai depus la dosar în scop probatoriu două declarații extrajudiciare ale numiților G. O.( în calitate de profesor diriginte al elevului Mătușea V.) și C. V.( vecin al părților).
În ședința publică de la 13 ianuarie 2015, în scop probatoriu, la cererea reclamantei, instanța a încuviințat proba testimonială, conform prevederilor art. 311 și urm. c.proc.civ., fiind audiată ulterior, la termenul din 3 februarie 2015 martora Gioadă D. propusă de reclamantă, a cărei declarație a fost consemnată și depusă la dosar.
Tot în scop probatoriu, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. C.proc.civ., instanța a luat un interogatoriu din oficiu pârâtului și a încuviințat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului de către reclamantă, răspunsurile acestuia fiind consemnate și depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată faptul că părțile s-au căsătorit la data de 18 martie 1989, din relațiile lor a rezultat minorul Mătușea V. C. Ș., născut la data de 4 iunie 2003, iar în prezent au pe rolul Judecătoriei C. dosarul nr. 43._, având ca obiect desfacerea acestei căsătorii.
Prin interogatoriul din oficiu luat pârâtului la termenul din 3 februarie 2015, acesta a menționat că în urmă cu un an și jumătate soții s-au despărțit în fapt, iar de atunci minorul a rămas în îngrijirea lui; pârâtul a mai declarat că oferă condiții bune pentru creșterea și îngrijirea minorului; reclamanta nu a vrut să ia la ea minorul deoarece se angajase de curând și nu avea timp de el.
A mai declarat pârâtul că minorul este mai atașat de tatăl pârât decât de mama reclamantă, el nu dorește să meargă la mama sa; pârâtul nu este de acord ca locuința minorului să fie stabilită la mama reclamantă.
Martora Gioadă D., propusă de reclamantă și audiată la termenul din 3 februarie 2015, a declarat că este vecină cu părțile și știe că în luna august 2013 acestea s-au despărțit în fapt, în urma părăsirii de către reclamantă a domiciliului conjugal, fără ca ea să fi fost izgonită de către pârât.
A mai declarat martora că de atunci minorul V. C., rezultat din căsătoria lor, a rămas în îngrijirea exclusivă a tatălui pârât, care îi ofeeră condiții bune de creștere și educare, iar între cei doi există un atașament reciproc.
Martora a precizat de asemenea că pârâtul se poartă frumos cu minorul, îl întreține, îl ajută din toate punctele de vedere; personal martora a discutat cu minorul și acesta i-a spus că vrea să rămână la tatăl său, fiind foarte atașat de el.
Martora nu cunoaște dacă minorul este atașat de mamă, iar aceasta nu a contribuit la întreținerea minorului.
Martora, care vorbește în egală măsură cu ambele părți, mai are cunoștință despre faptul că în luna octombrie 2014 reclamanta a luat minorul de la școală, l-a ținut timp de o lună la ea, după care l-a luat pârâtul înapoi; minorul este foarte atașat de tatăl său; până să se despartă părțile, minorul era atașat de ambii părinți.
Prin declarația extrajudiciară a numitei G. O. – în calitate de dirigintă a elevului Mătușea V., aceasta a declarat că într-o zi tatăl minorului a venit la școală și l-a luat la el acasă într-una din pauzele dintre orele de curs, iar martorul C. Vergil, a cărei declarație extrajudiciară a fost de asemenea depusă la dosar, a declarat că pârâtul este vecin cu el și nu are posibilități materiale de întreținere a minorului.
Potrivit prevederilor art. 996 din Codul de Procedură Civilă: " Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ".
Așadar, condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, sunt: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi luată pe această cale, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului cauzei.
Spre deosebire de acțiunile civile de drept comun, ordonanța președințială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenției formulate, în condițiile art. 32 alin. 1 lit. c raportat la prevederile art. 249 alin. 1 teza I din Codul de Procedură Civilă, iar aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
Pe calea ordonanței președințiale se pot lua doar măsuri reversibile, fiind inadmisibil a se lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt anterioare; de asemenea, se pot lua numai măsuri vremelnice, întrucât caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluționarea în fond a pricinii.
Totodată, necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite, inclusiv folosind procedura ordonanței președințiale, este impusă chiar prin dispozițiile art. 626 din Codul de Procedură Civilă, care vorbește despre executarea în mod prompt a titlurilor executorii.
Dispozițiile art. 996 alin. 5 teza I C.Proc.Civ. exclud din domeniul de aplicare al procedurii ordonanței președințiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului, astfel încât condiția neprejudecării fondului dreptului a limitat judecarea pe calea acestei proceduri speciale, doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant.
În cuprinsul dispozițiilor art. 919 din codul de procedură civilă se prevede că: " Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei ".
Ordonanța președințială poate fi astfel folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorilor, însă, o atare soluție, se impune doar atunci când există urgență și dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială prevăzute în art. 996 din Codul de Procedură Civilă; așadar, necesitatea stopării unor comportamente samavolnice permite luarea unor măsuri provizorii pe care procedurii ordonanței președințiale.
Potrivit art. 263 alin. 1 c.civil, „ Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului”; în cuprinsul prevederilor art. 505 alin. 2 din codul civil se prevede că „ Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț ”, iar conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului.
În speță, instanța constată că, pe dreptul comun, în cadrul dosarului de divorț, reclamanta din prezentul dosar a solicitat instanței stabilirea locuinței minorului sus menționat la aceasta, însă din probele administrate în prezentul dosar la acest termen – în principal depoziția martorei propusă de reclamantă, rezultă că din luna octombrie 2014 minorul se află în îngrijirea tatălui pârât, el îi oferă condiții bune de creștere și educare, iar între tată și minor există o relație de atașament reciproc, martora discutând personal cu minorul referitor la acest aspect.
Deci în cauză nu s-au dovedit susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, referitoare la un eventual dezinteres al tatălui pârât față de copil.
Așadar, cererea reclamantei nu justifică nici o urgență, în sensul că interesul minorului nu este afectat în vreun mod din punct de vedere negativ, iar pârâtul nu are o astfel de culpă referitor la îndeplinirea îndatoririlor sale părintești, care să pună în pericol dezvoltarea fizică sau psihică a minorului și care să justifice stabilirea locuinței acestuia către reclamantă pe cale de ordonanță președințială.
Având în vedere aceste considerente precum și faptul că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile specifice de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 996 C.proc.civ., instanța urmează a respinge acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamanta Mătușea I., cu domiciliul in C., ., ., apt. 1, județul D., împotriva pârâtului Mătușea V., domiciliat in comuna S., ..
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 3 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. B. L. N. N.
Red. jud. R.B.
Tehnored. L.N./4 ex.
09.02.2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1323/2015. Judecătoria CRAIOVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
