Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 12790/2015

DOSAR NR_

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.10.2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR

GREFIER – B. L.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința de judecată din 22.10.2015, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească privind pe reclamanta G. S. I. și pârâtul G. S., având ca obiect: ordonanță președințială.

JUDECATA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 14.08.2015 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta G. S. I., CNP-_, cu domiciliul în orașul D., județul D., a chemat în judecată pârâtul G. S., CNP-_, cu același domiciliu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună pe cale de ordonanță ca reclamanta să aibă legături personale cu minora până la soluționarea dosarului de divorț: la fiecare sfîrșit de săptămână, începând cu ora 8.00 a zilei de sâmbătă și terminând la ora 20.00 a zilei de duminică ,să meargă să o ia de la domiciliul pârâtului, sau dacă pârâtul este de acord, să aducă minora la domiciliul mamei reclamantei din orașul D., județul D., unde locuiește în prezent reclamanta; în vacanțele preșcolare și școlare să petreacă jumătate din acestea sau în întregime, în prima parte sau ultima parte a vacanței cu reclamanta; odată la doi ani cu ocazia zilei de naștere a minorei să o petreacă cu reclamanta, deci alternativ, într-un an la domiciliul pârâtului și în anul următor la domiciliul reclamantei; facilitatea unor discuții telefonice cu minora în zilele în care nu o vizitează, sau pe skype când va mai crește minora; să fie informată cu privire la starea de sănătate a minorei, să aibă acces la datele personale ale acesteia, să fie informată dacă părăsește localitatea de domiciliu, să fie informată cu privire la situația preșcolară sau școlară a acesteia; și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că părțile s-au căsătorit la 28.10.2012, căsătorie din care a rezultat minora G. C. P. C., născută la 11.10.2012. Părțile s-au separat în fapt din cauză că neavând o locuință proprietate personală, se certau frecvent. În urma separării în fapt care a survenit anul trecut, reclamanta și minora au părăsit locuința comună a părților (proprietatea părinților pârâtului) și s-au mutat în domiciliul părinților reclamantei.

În dosarul nr._/215/2014 s-a constatat că acțiunea de divorț s-a perimat la 02.06.2015. Ulterior, pârâtul a introdus o altă acțiune de divorț, care a format obiectul dosarului nr._/215/2015, în care, ulterior, reclamanta a renunțat la calea de atac pentru că s-a împăcat cu pârâtul. La data de 16.06.2015 tatăl pârâtului a provocat scandal și a amenințat-o cu moartea pe reclamantă. Apoi când pârâtul a ajuns acasă, a bătut-o și el pe reclamantă, - care în cele din urmă s-a internat în spitalul de urgență C.. De doi ani, pârâtul nu a lăsat-o pe reclamantă să o mai vadă pe minoră și nu i s-a mai permis să se aproprie de locuința părinților pârâtului. În prezent, pârâtul a introdus o nouă cerere de divorț care face obiectul dosarului nr._/215/2015. Reclamanta și minora sunt foarte afectate că nu li se permite să vorbească nici măcar la telefon. Pârâtul lucrează la serviciu de dimineața până seara, inclusiv la sfârșit de săptămână, - astfel că minora rămâne numai sub supravegherea mamei pârâtului care are probleme de sănătate. Reclamanta a subliniat că este angajată la ..

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.996, art.194-204/cod proc.civ., art.401, art.263, art.396/cod civ., art.14, art.21 din Legea nr.272/2004.

În dovedirea cererii, s-au solicitat proba cu acte, interogatoriul pârâtului și proba cu un martor: I. A. din oraș D., județul D..

Cererea de ordonanță președințială s-a depus în dublu exemplar, semnată și legal timbrată.

În susținerea cererii s-au depus următoarele acte: certificat de căsătorie; carte de identitate; fișa program Ecris din dosar nr._/215/2015; fișa program Ecris din dosar nr._/215/2015; fișa program Ecris din dosar nr._/215/2015; certificat medico-legal nr.1004/A2/18.06.2015 – IML C.; evaluare psihologică nr.69/18.06.2014; referat medical nr.430/04.06.2014 întocmit de centrul de sănătate mintală D..

Reclamanta, până la primul termen de judecată, a formulat o cerere de modificare a acțiunii în care a arătat că și-a ales domiciliul procesual în oraș D., ., județul D., subliniind că adresa pârâtului este în oraș D., ..2, județul D.. Reclamanta și-a modificat cererea în privința programului de vizitare a minorei numai la primul paragraf, în sensul ca aceasta să se realizeze nu de sâmbăta ora 8.00, ci de vineri ora 18.00 până duminica ora 20.00.

La data de 09.09.2015 pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii pentru că reclamanta are probleme de sănătate, ar putea să-i pună minorei viața în pericol. Reclamanta are probleme psihice, fiind violentă, având o influență negativă asupra minorei și asupra membrilor familiei pârâtului.Înainte de sărbătorile pascale ale anului 2014 reclamanta a părăsit domiciliul împreună cu minora. Printr-o cerere de ordonanță președințială, domiciliul minorei a fost stabilit la pârât. În luna iunie 2015 reclamanta a devenit violentă cu părinții pârâtului, agresându-l fizic pe tatăl acestuia, care și-a scos certificat medico-legal. În cursul lunii iunie 2015 reclamanta a sărit gardul, făcând scandal, a spart geamurile de la casă, a bătut la uși traumatizând minora care are o vîrstă fragedă. De la data scandalului respectiv minora spune:”mama bum-bum”. Este în interesul minorei să locuiască cu tatăl, fiind atașată de acesta, care îi oferă minorei stabilitate materială și afectivă împreună cu bunicii paterni. Reclamanta are antecedente de suicid, fiind diagnosticată la 29.06.2013 cu ingestie voluntară de medicamente. Cu altă ocazie, reclamanta ținând-o în brațe pe minoră a avut tentaiva de a introduce o andrea în priză pentru a se electrocuta. Mama reclamantei nu are locuință proprie unde ar dori reclamanta să ia legătura cu minora. Fratele reclamanatei este violent, în casa lor existând condiții insalubre, nefiind propice pentru ca reclamanta să ia legătura cu minora nici pentru perioade scurte de timp. În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.205/cod proc.civ., și a solicitat prin întâmpinare proba cu acte, martori, interogatoriu, - la care a anexat certificat medico-legal nr.1035/A2/23.06.2015 – IML C., cerere adresată comandantului Poliției din D.; sentința civilă nr.6957/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. definitivă; certificat de naștere; adeverința nr.697/17.04.2014 – Spitalul D.; certificat de căsătorie; certificat de atestare fiscală nr.2566/24.08.2015; adeverință nr.751/13.11.2014 liberată de . C.; adeverința medicală nr.3682/20.08.2015.

La primul termen de judecată ,în conformitate cu art.219 al.1/cod proc.civ. instanța a identificat părțile pe baza cărților de identitate CNP-_ și CNP-_ și a verificat împuternicirea avocațială a apărătorului reclamantei.

Instanța, în conformitate cu art.131 al.1/cd proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din oficiu a verificat și a stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.94 pct.1 lit.a, art.919, art.997/cod proc civ.Conform art.224/cod proc.civ., instanța a acordat cuvântul pentru cererea de probatorii.Apărătorul reclamantei și-a menținut probele solicitate în acțiune (acte, interogatoriul pârâtului, un martor I. A.) pentru a dovedi că pârâtul nu i-a permis să ia legătura cu minora.Apărătorul pârâtului a solicitat încuviințarea probei cu acte, interogatoriul reclamantei, un martor M. I., pentru a dovedi că deși reclamanta a avut voie să ia legătura cu minora, aceasta a provocat scandal; a depus la dosar un set de acte în xerocopie: certificat medico-legal; sentința civilă nr.6957/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria C.; certificat de naștere; adeverință; certificat de căsătorie.

Instanța a procedat la luarea interogatoriului reciproc părților în conformitate cu art.352 și art.354 al.1/cod proc.civ., - răspunsurile fiind consemnate, iar interogatoriile semnate pe fiecare pagină de președinte, grefier, reclamantă și pârât, - care au răspuns după ce au luat la cunoștință de cuprins, - interogatoriile fiind atașate la dosar.

Apreciind ca fiind utile și concludente probele solicitate de părți, instanța a încuviințat proba cu acte în conformitate cu dispozițiile art.254 al.1, art.255 al.1, art.258 al.1/cod proc.civ., a admis proba cu martori conform art.309 al.1 /cod proc.civ., a admis proba cu interogatoriul părților, conform art.351/cod proc.civ. În conformitate cu art.258 al.2/cod proc.civ.-, instanța a luat act că reclamanta a solicitat probele pentru a dovedi că pârâtul nu i-a permis să ia legătura cu minora, iar pârâtul pentru a dovedi că deși reclamanta a avut voie să ia legătura cu minora, aceasta a provocat scandaluri. După ascultarea părților, în baza art.238 al.1/cod proc.civ., instanța a estimat durata necesară pentru cercetarea procesului până la termenul de judecată ulterior acordat în cauză.

Instanța a procedat la luarea interogatoriului reciproc părților în conformitate cu art.352 și art.354 al.1/cod proc.civ., - răspunsurile fiind consemnate, iar interogatoriile semnate pe fiecare pagină de președinte, grefier, reclamantă și pârât, - care au răspuns după ce au luat la cunoștință de cuprins, - interogatoriile fiind atașate la dosar.

Conform art.319 al.1, art.321 și art.323/cod proc.civ., instanța a procedat la audierea separată a martorilor I. A. și M. I. C., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate pe fiecare pagină de președinte, grefier și martori, după ce aceștia au luat la cunoștință de cuprins. Depozițiile astfel consemnate au fost atașate la dosar.

Având în vedere că prin acțiune nu a fost solicitată proba cu fotografii, instanța a înlăturat ca probă planșele foto depuse la dosar în cursul judecății.

Analizând materialul probelor administrat în cauză, - instanța a reținut următoarele:

Potrivit fișei electronice din programul Ecris rezultă că părțile au dosarul de fond nr._/215/2015 care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub acest număr, având ca obiect divorțul părților.

Conform certificatului de naștere înregistrat sub nr.149/15.10.2012, minora G. C. P. C. s-a născut la 11.12.2012, având filiația stabilită față de ambii părinți (reclamanta și pârâtul).

La interogatoriu, reclamanta a recunoscut că în anul 2013 a încercat să se sinucidă prin ingerarea de medicamente și că ar fi de acord să viziteze minora la domiciliul pârâtului însă acesta nu i-a permis acest lucru.

Pârâtul la interogatoriu, a recunoscut că reclamanta a venit o singură dată la domiciliul lui pentru a vedea minora, ocazie cu care reclamanta a făcut scandal, a spart porțile și geamul. Martorul M. I. C. a confirmat că după separarea în fapt a părților care a survenit în urmă cu 4 luni, -dată de la care minora a rămas la tată în locuința comună a părților din orașul D., - reclamanta a mai venit o dată să o vadă pe minoră. În alte împrejurări reclamanta, deși a venit la domiciliul pârâtului pentru a lua legătura cu minora, nu a fost acasă pârâtul. Pârâtul locuiește împreună cu părinții săi și cu minora într-un imobil din orașul D., compus din 3 clădiri situate în aceeași curte, camerele fiind mobilate, există baie, bucătărie, imobilul fiind dotat cu apă caldă, instalație sanitară. Martorul M. I. C. a mai declarat că minora nu frecventează cursurile niciunei forme de învățământ. Martora I. A. a declarat că în urmă cu 3 luni reclamanta a plecat din locuința comună din orașul Dăbuileni pentru că a fost bătură de tatăl pârâtului, iar ulterior când a vizitat-o pe minoră la domiciliul pârâtului, în urma unei scrisori făcută la DGASPC de reclamantă, i-a făcut minorei cadou și niște dulciuri. Totodată, martora I. A. a declarat că reclamanta locuiește în orașul D. într-o casă cu 6 camere, beci, magazie, bucătărie, camerele fiind mobilate, existând condiții bune de locuit. Din adresa nr._/12.10.2015 a Primăriei D. rezultă că minora este bine îngrijită de pârât și de bunicii paterni, care manifestă o atenție deosebită în vederea creșterii, îngrijirii și educării copilului.

În conformitate cu dispozițiile art.997 alin.1/cod proc.civ. – „instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, - situație în care instanța va analiza cererea de legături personale cu minora pe cale de ordonanță președințială prin prisma aplicării acestor dispoziții legale, în raport de probele administrate în cauză.

Ordonanța președințială poate fi folosită pentru luarea unor măsuri de ocrotire a minorei, criteriul principal fiind interesul minorei, - însă o atare soluție se impune doar atunci când există urgență și dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, adică să fie vorba de cazuri grabnice a căror soluționare pe calea dreptului comun nu ar putea asigura o protecție eficace a dreptului pretins încălcat; măsura dispusă de instanță să aibă caracter vremelnic în sensul ca prin aceasta să nu se rezolve fondul pricinii, evitându-se prejudecarea acesteia; și aparența de drept.

Urgența măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială este justificată de nevoia reclamantei de a comunica cu minora, astfel că de vreme ce reclamanta nu a fost decăzută din drepturile părintești (care justifică aparența dreptului), - și în condițiile în care minora a rămas la pârât, - instanța apreciază să nu i se poate interzice celuilalt părinte, respectiv reclamantei, unul din drepturile părintești – acela de a păstra legătura cu minora.

Pentru a asigura și ocroti dreptul copilului de a-i nu fi afectată relația cu părintele la care nu locuiește, - instanța trebuie să realizeze un just echilibru între necesitatea de a se asigura pe de o parte un contact regulat și limitat între reclamantă și copilul său, iar pe de altă parte, de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore pentru minoră. De aceea, instanța va ține seama în acest sens, de recunoașterea reclamantei la interogatoriu, că în urmă cu doi ani, respectiv în anul 2013, aceasta a avut o tentativă de suicid, precum și de faptul că a declarat la interogatoriu că este de acord să viziteze minora la domiciliul pârâtului dacă i se dă voie. Din proba testimonială a reieșit că minora nu frecventează cursurile vreunei forme de învățământ, - motiv pentru care nu se poate încuviința legătura cu minora în vacanțele școlare și nici informații în legătură situația școlară sau preșcolară.

De asemenea, vremelnicia este justificată prin prisma faptului că măsura solicitată prin cererea de ordonanță președințială urmează a fi dispusă până la pronunțarea unei hotărâri privind fondul dosarului de divorț nr._/215/2015.

Totodată, având în vedere modalitatea întinsă ca durată în care reclamanta a solicitat realizarea legăturii personale cu minora pe cale de ordonanță președințială, care are un caracter vremelnic și ținând seama de considerentele expuse pe larg mai sus, - instanța putând stabili anumite limite, apreciază că cererea de ordonanță președințială este parțial întemeiată, urmând a fi admisă în parte.

Ca atare instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii care a fost invocată în ședința de judecată de astăzi și va dispune ca reclamanta să exercite în mod provizoriu dreptul de a avea legături personale la domiciliul pârâtului, cu minora G. C. P. C. născută la 11.12.2012 în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10-14; să vorbească la telefon cu minora în restul zilelor când nu o vizitează pe aceasta; reclamanta să fie informată cu privire la starea de sănătate a minorei și să fie informată dacă minora părăsește localitatea de domiciliu, până la pronunțarea hotărârii în dosarul de fond nr._/215/2015

În conformitate cu art.453 alin.2/cod proc.civ., - întrucât cererea a fost admisă în parte, - instanța urmează să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10 lei către reclamantă (reprezentând parte din cheltuielile de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite în parte cererea reclamantei G. S. I., CNP-_, cu domiciliul în orașul D., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul G. S., CNP-_, cu domiciliul în orașul D., ..2, județul D. .

Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 10 lei către reclamantă (reprezentând parte din cheltuielile de judecată).

Dispune ca reclamanta să exercite în mod provizoriu dreptul de a avea legături personale la domiciliul pârâtului, cu minora G. C. P. C. născută la 11.12.2012 în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10-14; să vorbească la telefon cu minora în restul zilelor când nu o vizitează pe aceasta; reclamanta să fie informată cu privire la starea de sănătate a minorei și să fie informată dacă minora părăsește localitatea de domiciliu, până la pronunțarea hotărârii în dosarul de fond nr._/215/2015

Cu apel (la Judecătoria C.) în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S.BUSUIOCL.B.

R.d.:B.S./Tehnored.:B.L./Nr.ex.: 4/Data red. 26.10.2015 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CRAIOVA