Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 881/215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent A. M. SRL D. și pe intimat P. M. C., având ca obiect plângere contravențională PA NR_

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și martorul T. T., peteta fiind reprezentată de av. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar dovada de îndeplinire a mandatului de aducere a martorului T. T..

Apărătorul petentului învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av N. pentru petent solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal contestat și exonerarea petentei de la plata amenzii.

INSTANȚA

La data de 19.01.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ plângerea formulată de petenta A. M. SRL în contradictoriu cu intimata Poliția M. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.08.2014 plângere prin care s-a solicitat anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii,petenta a arătat că din datele reținute de agentul constatator în procesul verbal rezultă că pentru punctul de lucru al societății petente situat pe . din C.,unde se comercializează accesorii și telefoane mobile, nu au fost luate măsuri de asigurare a acestora.

A susținut că procesul verbal este nul și a arătat că temeiurile de drept pe baza cărora a fost aplicată sancțiunea amenzii sunt art. 58 lit. a și art. 59 lit. b din Legea nr. 333/2003.

A mai arătat că punctul de lucru de pe . într-o curte în care mai sunt 3 magazine iar la . află o ușă și o poartă metalică foarte solide și care au încuietori sigure iar la poartă se află stâlpii de electricitate care asigură iluminatul curții pe timp de noapte.

De asemenea ,a arătat că la magazinul Mozart din incinta curții este amplasată o cameră care acoperă toată curtea,inclusiv magazinul societății petente ,magazinul Mozart având încheiat și contract cu o firmă de pază care asigură paza întregii curți.

A menționat petenta că toată marfa din magazin are o valoare de 4000 lei astfel că susține că măsurile de siguranță și paza de la punctul de lucru respectiv sunt suficiente raportat la valoare mărfii comercializate și sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 3 alin. 3 din Legea nr. 333/2003.

A invocat și jurisprudența CEDO

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. G. E. .

A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispoz. art. 411 alin. 1 pct 1 c.p.c

A depus la dosar în copie procesul verbal contestat,certificat de înregistrare,certificat constatator și dovada achitării taxei de timbru.

În apărare,intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancționată contravențional întrucât ,în urma verificărilor efectuate la 13.08.2014 la punctul de lucru al societății,situat pe .. 1 din C., s-a constatat că nu au fost luate măsuri de asigurare conform celor prev. de Legea 333/2003 iar sancțiunile aplicate sunt cele stabilite de art. 58 lit. a și art. 59 din Legea nr. 333/2003 în vigoare la data constatării,pentru fapta reținută ca și contravenție respectiv amenda în cuantumul minim al acesteia de 2000 lei.

Referitor la procesul verbal, a susținut că instanța trebuie să-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt,întrucât este întocmit de un agent al statului aflat exercițiul funcțiunii.

A solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul asistent T. T..

A menționat că în cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art. 315 alin. 1 N.c.p.c,se opune la ascultarea acestuia.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prev. Legii nr. 333/2003 și OG 2/2001.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 c.p.c a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

A depus la dosar în copie confirmare de primire.

La termenul din data de 04.05.2015 instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. G. E. și a încuviințat intimatei proba cu martorul T. T..

Martorul C. G. E. a fost audiat ,declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Martorul T. T. nu s-a prezentat la instanță pentru a fi audiat.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ /13.08.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 58 lit. a din Legea nr. 333/2003 modif. constând în aceea că pentru punctul de lucru al societății situat pe .. 1 unde se comercializează aparatură și telefonie mobilă nu au fost luate măsuri de asigurare a pazei.

Analizând legalitatea procesului verbal rap. la prev. art. 17 din OG 2/2001 instanța constată că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.

Analizând temeinicia procesului verbal față de susținerile petentei și având în vedere declarația martorului audiat conform căruia spațiul unde își desfășoară activitatea societatea petentă este împrejmuit de un gard, este păzit de două firme de pază și există camere de supraveghere,instanța constată că prezumția de temeinicie nu a fost răsturnată întrucât chiar dacă celelalte societăți au luat măsuri de asigurare a pazei și societatea petentă avea această obligație de a-și asigura paza conform Legii nr. 333/2003.

Referitor la solicitarea petentei de a se înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment,instanța reține că petenta a fost sancționată cu minimul amenzii prevăzute, în raport de pericolul social al faptei săvârșite.

În consecință,instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petent A. M. SRL D. cu sediul în ., . A, jud. D. CUI_ în contradictoriu cu intimata P. M. C., cu sediul C., ..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 7 septembrie 2015.

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Red.M.M./tehnoredM.M.

4 ex./30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CRAIOVA