Plângere contravenţională. Sentința nr. 2126/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2126/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3443/232/2014

Pl. contrav.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2126

Ședința publică de la 18 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul C.N.A.D.N.R SA –Centrul de Studii Rutiere și Informatică, având ca obiect plângere contravenționala

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 N.c.pr.civ coroborate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001, instanța constata ca este competenta general, material si teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

Având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se impune a fi administrat, în temeiul art. 238 alin.1 Cod proc.civ., instanța estimează la 30 de zile durata necesara pentru cercetarea procesului.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de petenta si intimata este admisibilă si poate sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 Cod proc.civ. corob. cu art. 255 și art. 309 N.c.p.c., instanța o încuviințează.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin plângerea contravenționala, depusa si înregistrata pe rolul Judecătoriei Găiești, la data de 29.09.2014, sub nr._ , petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R SA Bucuresti -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 14, nr._/03.09.2014, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 1250 lei.

În motivarea plângerii, petenta a aratat în esență că procesul verbal este nelegal și netemeinic întrucât autoturismul a fost vândut.

În drept plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001.

La prezenta plângere s-a depus procesul verbal in original.

La data de 03.12.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca fiind nefondată și neîntemeiată, întrucât din prevederile art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului autovehiculului care este menționat in certificatul de inmatriculare, care in proprietatee sau care, după caz poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contractul de vânzare-cumparare incheiat între P. G. SA și cocontractant produce efecte doar față de parțile care l-au incheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabilă terților.

Orice schimbare a proprietarului /utilizatorului autoturismului in cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

În drept a invocat disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.

În temeiul art. 223 alin. 3 C.p.r. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A anexat: proba foto obținuta cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certficat calificat pentru semnatura electronică cu valoare legală.

Prin sentința civilă nr. 21 din 08.01.2015, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.01.2015, sub același număr.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 14, nr._/03.09.2014, petenta a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 1250 lei, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 8 alin. 1 din O.G. NR. 15/2002

În fapt, la data de 04.06.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei ar fi circulat pe Autostrada –A1 km 70+460m, loc.P., jud. Dâmbovița, fără a deține rovinieta valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din O.G. 15/2002, „Fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda.

În temeiul art. 34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal.

Instanța arată că în art.1 teza a II-a din O.G. nr.2/2001 modificată se prevede că: „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”.

Pornind de la definiția legală arătată mai sus, instanța constată că, prin contravenție se înțelege fapta antisocială, actul de conduită al unor persoane, în afara cadrului legal, prin care se aduce atingere relațiilor sociale, ocrotite prin acte normative care stabilesc drepturi și obligații ce revin fiecăruia, sau regulilor de conviețuire și comportament existente la un moment dat în societate.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din legea O.G. 15/2002 „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”, iar potrivit prevederilor art.1 alin.1, lit. b din O.G.15/2002 prin utilizatori se înțeleg persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța constată că, subiectul activ al contravenției reținute în sarcina petentului poate fi: fie proprietarul unui autoturism supus înmatriculării/înregistrării in România, fie persoana care poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Ori, având în vedere factura FVMFT_9 din data de 02.07.2013, prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra autoturismului cu nr. de înmatriculare_ către LKW NIRAM CARGO SRL, instanța reține că la data de 03.09.2014, (data constatării faptei reținute în sarcina petentei) proprietarul autoturismului era LKW NIRAM CARGO, astfel că acestuia îi revenea obligația de a achita rovinieta.

Opinia instanței are la bază faptul că factura nr. FVMFT_9 data de 02.07.2013, încheiata între petenta . în calitate de vânzător și LKW NIRAM CARGO în calitate de cumpărător este valabila întrucât vânzarea de autovehicule este un contract consensual, formalitățile prevăzute de reglementările legale privind radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculelor, neafectând validitatea actului de vânzare cumpărare încheiat între părți.

Ca atare, instanța reține că fapta nu e săvârșită de persoana sancționată, aceasta neavând calitatea de subiect activ al faptei.

Pe baza celor arătate anterior, instanța apreciază că procesul-verbal nu este legal întocmit, motivat de faptul că persoana sancționată nu este subiectul activ al faptei constatate, astfel că acesta urmează a fi anulat, fiind inutilă, în raport de această situație, verificarea temeiniciei faptei constatate.

Pentru considerentele menționate anterior, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG 2/2001 modif. privind regimul juridic al contravențiilor instanța va admite plângerea, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . . 14, nr._/03.09.2014 si va exonera petenta de plata amenzii in suma de 1250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul în C., .. 173, jud. D., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 14, nr._/03.09.2014 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.SA București- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică –CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, ..401 A.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._/03.09.2014 si va exonera petenta de plata amenzii in suma de 1250 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER, R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex./26.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2126/2015. Judecătoria CRAIOVA