Plângere contravenţională. Sentința nr. 2907/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2907/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2907/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2907

Ședința publică de la 04 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. S.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. D.-E. și pe intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr. 149/16.02.2015 emisă de Primăria Siliștea Crucii, la care s-au atașat procesul-verbal din data de 23.06.2013 și procesul-verbal . nr._/10.06.2013, după care, instanța, supune dezbaterii excepția tardivității formulării plângerii invocată de către intimatul prin întâmpinare și constatând probele administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângeri contravenționale de față, constată următoarele:

La data de 14.01.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești plângerea contravențională formulată de petentul Chișălău D.-E. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.06.2013, emis de I. D. - Biroul Rutier C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal și a sancțiunilor aplicate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că prin procesul-verbal menționat s-a reținut că a circulat fără a purta la centura de siguranță, în timp ce vorbea la telefon, fiind penalizat cu amenda în cuantum de 300 de lei și 4 puncte penalizare.

Acesta a susținut că procesul-verbal în cauză nu i-a fost comunicat de către I. prin niciuna din modalitățile prevăzute de art. 27 din OG 2/2001, acesta luând la cunoștință privind procesul-verbal din data de 13.01.2014 de la Primăria Siliștea Crucii, unde a fost transmis pentru a fi luat în debit, împreună cu acesta a fost comunicată și Dispoziția nr._/04.12.2013, din care reiese faptul că începând cu datat de 07.01.2014 i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, iar în data de 06.01.2014 a predat permisul de conducere.

Petentul a solicitat să se constate ca fiind intervenită prescripția executării sancțiunilor contravenționale, având în vedere că organul competent nu a comunicat procesul-verbal în timp util.

În același timp a solicitat și anularea dispoziției nr._/04.12.2013, privind suspendarea dreptului de a conduce.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14, 26, 27, 31 din OG 2/2001.

Intimatul I. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, având în vedere data comunicării actului constatator, conform procesului-verbal de afișare anexat. Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil în opinia sa. Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal, intimatul a considerat că acesta are o valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Intimatul a mai învederat că fapta săvârșită de petenta a fost filmata de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul politiei rutiere, prin urmare sancțiunea acesteia este temeinică si legală.

Intimatul a solicitat încuviințarea probei testimoniale, respectiv audierea martorului-asistent.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._/10.06.2013, copie de pe CI reclamant, dispoziția nr._/04.12.2013, dovada dreptului de circulație.

Prin sentința civilă nr. 686/25.03.2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ , s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. .

Dosarul cu nr._ a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.05.2014.

În cauza a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către părți și proba testimonială solicitată de către intimat, în cadrul căreia a fost audiat martorul G. Ș. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

La acest termen de judecată instanța a supus dezbaterii cu prioritatea, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C.proc. civ., excepția tardivității formulării plângerii invocate de către intimat prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului în prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

La data de 10.06.2013 petentul C. D.-E. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36, alin. 3 din OUG nr. 195/2002, fapta constând în folosirea telefonului mobil în timp ce conducea autoturismul, precum și cu amenda în același cuantum, pentru fapta prevăzute ca fiind contravenție de către art. 36, alin. 1 din OUG nr. 195/2002, constând în nepurtarea în timpul mersului a centurii de siguranță.

Cele două fapte au fost constatate și sancționate prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 10.06.2013.

Instanța reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 25,art. 26 și 27 din OG nr. 2/2001,astfel cum acestea au fost interpretate de către ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2013 în soluționarea recursului în interesul legii, în mod legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost comunicat petentului la dată de 23.06.2013, prin afișare, așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la fila 22 din dosar.

Astfel, cu privire la susținerile petentului referitoare la neefectuarea procedurii de comunicare a actului sancționator, instanța reține netemeinicia acestora, având în vedere că intimatul a produs dovada comunicării procesului-verbal de contravenție.

Această comunicare a actului sancționator are ca efect juridic marcarea începutului curgerii termenului de exercitare a căii de atac, având în vedere că potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 modificată, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Ori, prezenta plângere a fost promovată de petent abia la data de 14.01.2014, după expirarea termenului legal de 15 zile ( care s-a împlinit la data de 09.07.2013).

În aceste condiții, instanța urmează să admită excepția invocată prin întâmpinare de intimatul I. D. și să respingă ca tardiv formulată plângerea petentului.

Față de soluția dată excepției tardivității, se reține că nu se mai impune analizarea celorlalte apărări de fond invocate de către părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. D.-E., domiciliat în .. 125, județul D. în contradictoriu cu intimatul I. D. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._, întocmit la data de 10.06.2013, ca tardivă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică astăzi 04.03.2015.

Președinte,

Grefier,

Red. R.S./tehn.V.P./4 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2907/2015. Judecătoria CRAIOVA