Plângere contravenţională. Sentința nr. 3209/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3209/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 3209/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3209/2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte R.-M. D.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul G. P., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 06.12.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. – Poliția M. C. – Biroul Rutier.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, intimatul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că petentul a depus la dosar, răspuns la întâmpinare, după care,
Instanța procedează la identificarea petentului care se legitimează cu CI ., nr._, CNP_.
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 94 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de trei luni.
Petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța constată că în procedura de regularizare a cererii, intimatul a depus la dosar întâmpinare, însă nu a solicitat probe în apărare.
Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de petent, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă, o încuviințează.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere; învederează că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespunde realității; fără cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 08.12.2014, petentul G. P. a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția M. C. Biroul Rutier anularea procesului verbal . nr._ din data de 06.12.2014, anularea celor 4 puncte de amendă și implicit a amenzii în valoare de 360 lei, precum și restituirea permisului de conducere auto, iar în subsidiar solicită schimbarea sancțiunii prevăzute în procesul verbal cu sancțiunea avertisment, în temeiul art. 7 din OG nr. 2/2001 republicată.
În motivarea plângerii a arătat că în ziua de 06.12.2014, agentul constatator l-a sancționat cu sancțiunea prevăzută mai sus, reținând în sarcina sa că a condus autoturismul, înmatriculat sub nr._ în intersecția Calea Severinului cu . C. și nu a acordat prioritate de trecerea de pietoni.
Solicită anularea procesului verbal în cauză, pentru nerespectarea art. 16 din OG nr. 2/2001 republicată respectiv agentul în mod greșit a indicat locul săvârșirii contravenției deoarece intersecția în cauză, nu există în realitate în Mun. C..
Învederează că la momentul traversării cu autovehiculul pe marcajul pietonal în cauză, nu era angajat în traversare nici un pieton. Arată că agentul se afla la o distanță de 20 de metri și pe . se aflau autoturisme în circulație și probabil acesta a fost în imposibilitatea de a observa cu certitudine momentul trecerii sale pe marcajul pietonal în cauză.
Din concluziile dispozițiilor art. 6 din Convenția CEDO rezultă că organul constatator trebuie să facă dovada existenței faptei contravenționale și implicit a vinovăției petentului în cauză și nicidecum petentul.
Învederează că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, acesta nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție a petentului.
Arată că agentul constatator nu deține și calitatea de forță probantă indubitabilă, deoarece fiind o persoană fizică poate interpreta eronat, s-a constatat greșit anumite situații de fapt din exces de zel, din neatenție, din neștiință.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea acțiunii s-au depus următoarele înscrisuri: proces verbal de constatarea contravențională, în original, carte de identitate a petentului și dispoziție de achitare a taxei de timbru în valoare de 20 de lei.
Acțiunea este legal timbrată.
La data de 23.12.2015, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare la plngerea contravențională formulată de petentul G. P., împotriva procesului verbal . nr._ din data de 06.12.2014 pe care o consideră neîntemeiată, solicitând ca instanța să constate căprocesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea dispozițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de 16. alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu competent să constate și să sancționeze contravenții.
Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul M.A.I, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atât timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Curtea Europeană pentru apărarea drepturilor omului a constatat deja că orice sistem juridic cunoașterea prezumțiile de fapt și de drept, Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare.
De asemenea, în doctrină s-a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincție între faptele constatate personal de către agentul constatator și ele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent, și nicidecum de către agentul constatator.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată direct de către agentul constatator.
In concluzie, solicita respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată si, pe cale de consecința, menținerea actului sancționator ca temeinic si legal.
În temeiul art. 411 alin 1, pct (2) C.proc.civ., solicită judecarea în lipsă reprezentantului instituției lor.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 06.12.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D.– Poliția M. C. – Biroul Rutier, petentul G. P. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în cuantum de 360 lei.
Prin același proces verbal s-a aplicat și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către agentul constatator că petentul, la data de 06.12.2014 ora 1045, a condus auto marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare_ pe . la trecerea de pietoni de la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați in traversare pe marcajul pietonal marcat corespunzător.
Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 rep. constând „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului” cu sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către petent, în cuprinsul acestuia, la rubrica mențiuni fiind inserată obiecția petentului, respectiv faptul că "pietonii nu au fost pe trecerea de pietoni".
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petentul a invocat un singur motiv de nelegalitate raportat la menționarea greșită a locului în care a fost săvârșită contravenția, arătând că intersecția străzilor Frații Golești cu . în realitate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:… descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;…”.
Raportat la prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, care instituie cazurile de nulitate absolută a unui proces verbal contravențional, instanța reține că nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor privind menționarea exactă a locului unde a fost săvârșită contravenția, atrag doar nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției; de altfel instanța reține că agentul constatator a menționat în procesul verbal de contravenție faptul, netăgăduit de către petent, că acesta circula pe . existând indicii de stabilire exactă a acestuia, nu se poate vorbi de despre o omisiune a acestei cerințe, astfel că nu s-a pricinuit o vătămare petentului.
Verificând din oficiu celelalte cerințe de legalitate prevăzute de lege, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei la care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Deși, prin plângerea formulată petentul a arătat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-au reținut în sarcina petentului contravenția prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce reprezintă o măsură care are la bază o prezumție de vinovăție a a conducătorului auto, având caracter preventiv, intrucât privește protecția interesului public față de riscului potențial pe care il prezintă un conducător auto care incalcă regulile de circulație rutieră, pentru participanții la trafic (Decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța apreciază că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și urmează a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională, formulată de petentul G. P., cu domiciliul în C., .. 7, jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 06.12.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. – Poliția M. C. – Biroul Rutier, cu sediul în C., .. 50, jud. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
Președinte Grefier
R. M. D. C. E. C.
Red. RMD
Teh.CCE/4ex/14.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3194/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3208/2015.... → |
|---|
