Plângere contravenţională. Sentința nr. 3494/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3494/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 22708/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3494/2015
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier V. M.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect plângere contravențională, privind pe . SRL în calitate de petent și POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. în calitate de intimat .
INSTANȚA
La data de 06.06.2014 petenta . SRL a formulat plângere în contradictoriu cu I.P.J. D. – Poliția L. a mun. C. împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 8326 din 14.05.2014 emis de I.P.J. D. – Poliția L. a mun. C., solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.
În motivarea plângerii, petenta arată că a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru fapta reținută în sarcina sa și anume că a executat lucrări în ziua de 09.04.2014 ora 9,00 pe . de construire rețea de telecomunicații prin străpungerea planșeelor dintre etajele blocului V 29 prin crearea de alte trasee față de cele existente fără autorizație de construire – fiind prevăzută și sancționată de art. 26 alin. 1 lit. a Legea 50/1991 rep.
Petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 8923/14.05.2014, nr.8922/14.05.2014 și nr. 8919 /14.05.2014 prin care societatea a fost sancționată cu câte 3000 lei amendă contravențională în fiecare proces verbal, pentru fapta reținută în sarcina sa și anume că a executat lucrări în ziua de 09.04.2014 ora 9,00 pe . de construire rețea de telecomunicații prin străpungerea planșeelor dintre etajele blocului V 15 prin crearea de alte trasee față de cele existente fără autorizație de construire - fiind prevăzută și sancționată de art. 26 alin. 1 lit. a Legea 50/1991 rep.
De asemenea, petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 8862/14.05.2014, nr. 8861/14.05.2014, nr. 8860/14.05.2014, nr. 8859/14.05.2014, nr. 8858/14.05.2014, nr. 8857/14.05.2014, nr. 8856, nr. 8855/14.05.2014/14.05.2014 și nr. 8854/14.05.2014 prin care societatea a fost sancționată cu câte 3000 lei amendă contravențională în fiecare proces verbal, pentru fapta reținută în sarcina sa și anume că a executat lucrări în ziua de 13.05.2014 în diferite zone ale orașului C., respectiv pe ..V29,V15,V16,V14, pe . I 21, I22, I23, I20, I24 și I 19,pe . la blocurile I 18, I 17, pe . 25, lucrări de construire rețea de telecomunicații prin străpungerea planșeelor dintre etajele blocurilor prin crearea de alte trasee față de cele existente, fără autorizație de construire fapte fiind prevăzute și sancționate de art. 26 alin. 1 lit. a Legea 50/1991 rep.
Petenta a solicitat anularea proceselor-verbale de contravenție enumerate mai sus.
Petenta a arătat că în fapt societatea petentă execută lucrări la rețeaua RomTelecom în mun. C., la mai multe blocuri din municipiu, împreună cu alte societăți comerciale. Lucrările executate sunt lucrări de întreținere și modernizare a rețelei de telefonie și internet.
Societatea petentă are încheiat cu Romtelecom un contract cadru de prestări servicii lucrări civile – proiecte, pentru diverse lucrări pe care Romtelecom le solicită a fi executate pentru întreținerea rețelei de telefonie și internet.
Obținerea autorizațiilor de construire, în cazul în care sunt necesare astfel de autorizații – se realizează de către RomTelecom, acesta fiind beneficiarul lucrărilor.
La data de 27.05.2014 petentei i s-au comunicat procesele-verbale care fac obiectul prezentei plângeri, acestea fiind netemeinice și nelegale.
Petenta a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că pentru lucrările executate de societatea petentă, era necesară autorizație de construire.
Astfel, pentru nici una din lucrările reținute în sarcina societății petente prin cele 13 procese –verbale nu era necesară autorizație de construire, lucrările executate de petentă nefiind din categoria celor menționate în art. 26 alin. 1 lit. a Legea 50/1991 rep.
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 11 lit. i Legea 50/1991 rep., fiind exceptate de la obținerea de autorizație de construire lucrările de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente.
Ori, lucrările executate de societatea petentă în zilele de 09.04.2014 și 13.05.2014 sunt lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente, astfel că pentru executarea acestora nu era necesară obținerea unei autorizații de construire.
Petenta a menționat că împreună cu aceasta, au executat lucrări și alte societăți comerciale pentru rețeaua Romtelecom și nu are cunoștință dacă pentru lucrările executate de aceste societăți – altele decât societatea petentă – în blocurile menționate în procesele-verbale atacate, anume blocurile V 29, V 15, V 14, I 21, I 22, I 23, I 18, I 20, I 17, I 24, I 25, I 19, era sau nu necesară autorizație de construire; cu privire la lucrările executate de societatea petentă, însă aceasta a afirmat cu certitudine că nu era necesară autorizația de construire, fiind lucrări de întreținere la rețeaua Romtelecom.
Petenta a menționat că nu are cunoștință despre cuprinsul notelor de constatare, nici una nefiind semnată de un reprezentant al societății petente.
Societatea petentă este o societate mică și are o singură echipă care lucrează pertu executarea lucrărilor menționate mai sus, echipa coordonată de L. G..
Este falsă mențiunea din procesele-verbale, fizic neputându-se afla același om în patru locații diferite la aceeași oră în aceeași zi.
Petenta a susținut că în cele 4 procese-verbale se face vorbire despre aceeași notă de constatare – nr. 6723/09.04.2014, care nu putea fi încheiată la aceeași oră în patru locații.
Petenta a mai menționat că este falsă mențiunea, fizic neputându-se afla același om în 9 locații diferite în aceeași zi într-un interval de 2 ore, executând lucrări de o asemenea anvergură ca cea menționată în procesele-verbale – crearea de alte trasee la rețeaua de telecomunicații în 9 blocuri de locuințe.
Petenta apreciază că procesele-verbale sunt lovite de nulitate conform disp. art. 16 alin. 7 și art. 19 OG 2/2001.
În realitate, s-au întocmit note de constatare la una din locații în ziua de 13.05.2014, iar a doua zi presupune că la sediul Poliției Locale C., au fost întocmite toate cele 13 procese-verbale de sancționare a petentei.
Agentul constatator trebuia să înștiințeze societatea petentă pentru a prezenta la încheierea proceselor verbale de contravenție, societatea putând formula eventuale obiecțiuni, prezentându-și cu această ocazie și punctul de vedere.
Petenta a fost lipsită de dreptul la apărare șți de la dreptul de a formula obiecțiuni, astfel că apreciază că procesele-verbale contestate sunt lovite de nulitate absolută.
Petenta a mai apreciat că se impunea întocmirea unui singur proces-verbal de contravenție, și nu 13 procese-verbale, câtă vreme prin fiecare dintre procesele-verbale atacate de societatea petentă a fost sancționată pentru aceeași faptă, și anume că societatea a efectuat lucrări de construire rețea de telecomunicații prin străpungerea planșeelor dintre etaje, toate procesele-verbale fiind întocmite în aceeași zi.
Așadar, toate cele 13 procese-verbale fac trimitere la aceeași faptă.
Petenta a solicitat admiterea plângerii și anularea proceselor-verbale atacate.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, Legea 50/1991 re.
Probe: înscrisuri și martori.
A depus la dosar procesele-verbale contestate și a solicitat încuviințarea probei cu martori.
Instanța a încuviințat proba cu martori, astfel că în cauză au fost audiați martorii C. P.-C. și L. G., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
La data de 02.10.2014 intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca fiind netemeinică, susținând că sancțiunea aplicată se încadrează în dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, dispozițiile art. 3 prevăzând obligativitatea obținerii autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construire sub sancțiunea legii, lucrările executate de contravenient fiind încadrate în dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 ce necesită existența autorizației de construire precum și respectarea acesteia, iar sancțiunea pentru această faptă este de natură contravențională prin aplicarea amenzii prevăzută de Legea 50/1991.
Invocă și prevederile art. 28 din Legea 50/1991 republicată „(1) Odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor precum și după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Consideră că dreptul de a constata contravenția și de a aplica amenda nu a fost prescris, ținând cont de prevederile art. 37 din Legea 50/1991 republicată.
Din textele legale menționate, rezultă că fapta petentului este certă (realizarea unei construcții fără respectarea autorizației de construire) are caracter contravențional, iar dreptul de a constata contravenția nu a fost prescris, procesul-verbal de contravenție contestat bucurându-se de prezumția de legalitate până la dovada contrară, ori petentul nu a dovedit contrariul temeiniciei și legalității actului contestat.
Consideră că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, iar actul sancționator a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001 și Legii 50/1991 R., având în vedere că s-a ales sancționarea faptei cu amendă de 3000 lei pe o scară reglementată de Legea 50/1991 pentru contravențiile prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. b de la 3000 lei la 10.000 lei.
Față de aceste considerente, solicită respingerea plângerii și menținerea temeiniciei și legalității procesului-verbal de contravenție nr._/17.07.2013 întocmit de Poliția L. a Municipiului C..
În drept, își întemeiază prezentele motive pe dispozițiile art. 205 și urm. C.P.CIV. și Legea 50/1991 republicată.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri solicitată de către societatea petentă și e către intimată și proba testimonială solicitată de către societatea petentă.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesele verbale de constatare a contravențiilor . nr. nr.8854; 8855; 8856; 8857; 8858; 8859; 8860; 8861; 8862; 8919; 8922; 8923 și 8926 din 14.05.2014 întocmite de POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. la data de 14.05.2014, în temeiul art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991 republicată a fost sancționată petenta cu amendă contravențională în cuantum de câte 3000 de lei pentru fiecare faptă contravențională reținută în sarcina sa.
S-a reținut în sarcina sa că în data de 14.05.2014 orele 11:20 a efectuat lucrări de construire rețea de telecomunicații prin străpungerea planșeelor dintre etajele mai multor blocuri din Mun.C.
Plângerea a fost formulată în termen având în vedere că procesele verbale de contravenție au fost comunicate petentei în data de 20.05.2014, iar plângerea a fost depusă la poștă de petentă în data de 04.06.2014
Conform art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiunia)executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant.
Conform art.3 lit.b,c,e, și g din Legea nr.50/1991:
Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:
b)emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;
c)notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;
e)balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice;
f)lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1) și (13);
g)organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote;
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul ca persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecata este de ca după ce verifică dacă plângerea a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, după caz.
Pentru lămurirea tuturor aspectelor de fapt si de drept necesare aflării adevărului si justei soluționări a cauzei, respectând dreptul la un proces echitabil consacrat prin art. 6 paragraful 1 din CEDO, în baza art. 249 și urm. C.pr.civ., instanța a administrat toate probele admise de lege si a căror pertinență, concludentă si utilitate le-a verificat cu respectarea principiilor egalității părților, a oralității si a contradictorialității, instituite ca garanții implicite ale desfășurării procesului în condiții de echitate.
Având în vedere aceste principii, instanța reține ca procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate si autenticitate, permisa de CEDO, cât timp petentului i se asigura condițiile specifice de exercitare efectiva a dreptului de acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile, planșele fotografice și din depozițiile martorului propus de petent, nu rezultă cu certitudine că petenta a săvârșit faptele contravenționale reținute în sarcina sa.
Conform art.11 alin.1 lit.i din Legea nr.50/1991 se pot executa fără autorizație de construire lucrări de întreținere la căile de comunicație și la instalațiile aferente. Din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei nu reiese cu certitudine că s-ar fi efectuat lucrări noi de străpungere a plafonului blocurilor respective, creându-se alte trasee decât cele existente, cu atât mai mult cu cât se reține că în aceeași zi societatea petentă ar fi executat cu aceeași echipă condusă de martorul L. G. un număr de 13 lucrări de construire de rețele de telecomunicații la 13 locații diferite.
Conform art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție trebuie să cuprindă în mod obligatoriu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite și indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.
În situația în care agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale, considerând că lucrările executate de petentă nu se înscriu categoriile de lucrări prevăzute de art.3 lit. b), c), e) și g) pentru care realizarea fără autorizație de construcție constituie infracțiune, era obligatoriu, în conformitate cu art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, să se menționeze în care din categoriile de lucrări de la lit.a),d),f),h),i) se înscrie lucrarea efectuată de petentă, pentru a se putea verifica dacă starea de fapt reținută se înscrie în conținutul constitutiv al contravenției respective și pentru a se putea aprecia gravitatea faptei, din planșele depuse la dosarul cauzei nerezultând cu certitudine dacă fapta petentei se înscrie într-una din situațiile prevăzute lit.a),d),f),h),i), sau în situațiile prevăzute de art.11 din actul normativ.
Prin urmare, având în vedere neindicarea textului de lege în care se înscrie starea de fapt reținută de petentă și principiul "in dubio pro reo", neputându-se stabili cu certitudine dacă faptele petentei se înscriu într-una dintre situațiile prevăzute de art.3 din Legea nr.50/1991, instanța va admite plângerea contravențională, va dispune anularea proceselor verbale de contravenție nr.8854; 8855; 8856; 8857; 8858; 8859; 8860; 8861; 8862; 8919; 8922; 8923 și 8926 din 14.05.2014 și exonerarea petentei de la plata amenzilor contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petent . SRL cu sediul în sector 2, București, .. 107-119, .. 5, . SEDIUL ALES la AVOCAT D. I. DIN SCP D. ȘI ASOCIAȚII, ..21, SECTOR 2, București în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. cu sediul în C., .. 22, J. D., având ca obiect plângere contravenționala NR 8326.
Dispune anularea proceselor verbale de contravenție nr.8854; 8855; 8856; 8857; 8858; 8859; 8860; 8861; 8862; 8919; 8922; 8923 și 8926 din 14.05.2014 și exonerarea petentei de la plata amenzilor contravenționale.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.
Președinte Grefier
A.-G. B. V. M.
Red/Tehn.- 4 ex
AGB/VM- 20.05.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria CRAIOVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 3784/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|